La prima vedere, miercuri a părut o zi echilibrată pentru indicii europeni, cu fireşti variaţii după succesele de săptămâna trecută. Însă o privire mai atentă în coşurile lor relevă dramatice suişuri şi coborâşuri de valoare ale câtorva întreprinderi. Vedeta europeană este concernul financiar Natixis, suspendat de la tranzacţionare pentru că şi-a publicat rezultatele financiare pentru al doilea trimestru al anului (surprinzând prin pierderi relativ reduse faţă de aşteptări), dar mai ales pentru că firma care îl deţine, fondul BPCE, a declarat că va lua asupra sa sarcina de a garanta activele cele mai riscante angajate de Natixis în ultima vreme. Suma garanţiei se ridică la 35 de miliarde euro, iar acţiunile Natixis au evoluat valorizându-se cu un procent proporţional de 35%, până la preţul de 632,71 euro. Şi, pentru că Natixis, prin valorizare a început să aibă acces şi la încrederea publicului larg, cine nu a mai putut cumpăra acţiunile sale s-a îndreptat către acţiunile recomandate de Natixis ca broker: curând, gigantul din domeniul telecomunicaţiilor Alcatel-Lucent a intrat în atenţia investitorilor, care au împins preţul acţiunii cu circa 13 procente în sus. Tot ieri a publicat raportul său financiar şi compania Suez Environnement, care se ocupă cu reciclarea deşeurilor, fiind leader mondial în domeniu. Cu un profit diminuat cu numai 13 procente faţă de anul trecut, dar şi cu anunţul concomitent că va vinde nişte acţiuni bine cotate, sporindu-şi lichidităţile, investitorii au avut motiv să cumpere Suez Environnement până ce preţul a urcat cu 10 procente.
Aceste trei întreprinderi au ţinut ieri indicele Euronext 100 cam pe linia din ziua precedentă, ca şi pe cel de la Paris, în ciuda reaşezărilor care urmau să se petreacă astăzi cu preţurile întreprinderilor care au avut succes de curând şi de la care aşteptăm un uşor recul.
Departe de aceste frământări, indicele belgian BEL 20 a coborât 0,5 procente, iar cel de la Amsterdam numai 0,1 procente, sub influenţa creşterii preţurilor acţiunilor Heineken (producătorul de bere), care au înregistrat o apreciere de 7,7 procente după publicarea profitului cu 12 procente mai ridicat decât anul trecut.
La Londra, scăderea de ieri a indicelui FTSE 100 este de 0,4 procente.
O zi bună de tranzacţionare şi în Asia. Indicele chinez şi-a recuperat căderea de ieri, CSI 300 urcând cu 2,01 procente până la valoarea de 3.172,39 puncte. După declaraţiile pesimiste ale primului-ministru de ieri, oficialităţile au revenit promiţănd măsuri puternice de menţinere a economiei. Indicii japonezi urcă şi ei, în medie, cam cu un procent. În rest, variaţiile sunt mici şi tranzacţiile au decurs fără mari surprize.
În America, piaţa s-a deschis pe linia închiderii de ieri. Valoarea indicelui NYSE la deschidere a fost 6.697,22 de puncte şi a scăzut la două minute de la începerea zilei de tranzacţionare cu aproximativ 0.4 procente