Autostrada Unirii (A8) se apropie de începerea construcţiei în acest an, iar astăzi am solicitat emiterea Ordinului de Începere pentru proiectarea secţiunii de autostradă Târgu Mureş - Miercurea Nirajului (24,4 km), a anunţat, vineri, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, se arată într-o postare pe pagina sa de socializare.
Potrivit sursei, "Astfel faza de proiectare a acestui obiectiv va începe în data de 31 mai 2024, după finalizarea procedurilor administrative necesare", a notat Pistol.
Antreprenorul Nurol Insaat ve Ticaret are la dispoziţie 6 luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a secţiunii A8 finanţată prin PNRR, informează sursa citată.
Contractul, în valoare de 2,46 miliarde de lei (fără TVA), presupune inclusiv construcţia drumului de legătură dintre A8 şi A3, în lungime de 2,4 km, se mai arată în postare.
Pe traseul secţiunii Târgu Mureş - Miercurea Nirajului vor fi construite inclusiv 36 de poduri, pasaje şi viaducte, dintre care un pasaj cu o lungime de 256 de metri, a transmis Cristian Pistol pe reţeaua sa de socializare.
Autostrada Unirii va avea o lungime de aproximativ 304 km şi este formată din secţiunile Târgu Mureş - Târgu Neamţ şi Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni, conform sursei precizate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.03.2024, 05:41)
hoti si mincinosi