Plan global pentru reducerea emisiilor poluante la zero, lansat de ONU şi de alţi colaboratori

A.P.
Miscellanea / 22 aprilie 2021

Plan global pentru reducerea emisiilor poluante la zero, lansat de ONU şi de alţi colaboratori

Trimisul pentru climă al ONU, Mark Carney, şi omologul său american, John Kerry, au lansat miercuri un plan global de finanţare a măsurilor pentru reducerea la zero a gazelor cu efect de seră, transmite Reuters, citat de news.ro.

În timp ce bănci mari, companii de asigurări şi manageri de active au început să se angajeze să ia măsuri, metodele utilizate diferă, iar unele nu se bazează pe ştiinţa climei sau nu sunt susţinute de ţinte intermediare, până în 2050.

Pentru a contribui la rezolvarea acestei probleme, noul grup format - Glasgow Financial Alliance for Net Zero (GFANZ) - va reuni iniţiativele legate de reducerea la zero a emisiilor, pentru a se asigura că toate eforturile sunt consecvente şi ambiţioase.

"Acesta este un moment de cotitură pentru finanţarea pentru climă necesară la nivel global", a declarat Carney.

Lansând planul alături de Carneu şi secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, Kerry a spus că cele mai mari companii financiare din lume au recunoscut că tranziţia energetică este o oportunitate comercială "vastă".

"În cele din urmă, angajamentul lor de capital şi active, precum şi respectarea standardelor înalte şi a raportării, vor accelera tranziţia către această nouă economie, vor crea un număr masiv de noi locuri de muncă şi vor creşte capacitatea noastră colectivă de a aborda criza climatică."

Sprijinul lui Kerry pentru proiect urmează unei serie de întâlniri cu diferiţi directori generali din sectorul financiar, în ultimele luni.

Până în prezent, în grup s-au înscris peste 160 de companii, cu active de cel puţin 70 de miliarde de dolari, dintre care 43 sunt bănci - ca parte a Net-Zero Banking Alliance (NZBA)- inclusiv Barclays, Morgan Stanley şi HSBC şi Citi. Toţi membrii vor trebui să aibă planurile lor climatice în conformitate cu campania ONU Race to Zero, care se asigură că acestea sunt bazate pe ştiinţă, acoperă toate tipurile de emisii, au obiective intermediare pentru 2030 şi se angajează să facă raportări şi contabilitate transparente.

Pentru băncile care se alătură GFANZ, toate vor trebui să stabilească un obiectiv intermediar pentru 2030 sau mai devreme în termen de 18 luni, care să se concentreze pe acele părţi ale activităţilor lor de finanţare responsabile pentru cea mai mare parte a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oare de ce nu se tine cont si de POLUAREA SONORA, emisa adesea si noaptea IN SPATIUL PUBLIC de atatea institutii, localuri, centrale, clopote, mijl de transp etc ?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb