PLÂNGERE CĂTRE AUTORITĂŢI "Alcoa" nu vrea ca LME să-şi schimbe politica de depozitare

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 octombrie 2013

"Alcoa" Inc., al doilea mare producător mondial de aluminiu, a adresat o plângere autorităţilor britanice şi americane de reglementare a pieţei cu privire la o propunere de London Metal Exchange (LME - Bursa Metalelor din Londra) privind revizuirea politicii sale de depozitare.

Potrivit scrisorii înaintate către Autoritatea de Conduită Financiară din Marea Britanie şi Comisia pentru Tranzacţii Futures cu Mărfuri din SUA, oficialii "Alcoa" consideră că LME trebuie să suspende planul de schimbare a politicii de depozitare sau, în caz contrar, riscă să afecteze întreaga piaţă a aluminiului.

LME, cea mai mare bursă din lume pentru tranzacţiile cu metale industriale, a propus norme care vor obliga depozitele să elibereze mai multe stocuri decât preiau, dacă livrările sunt întârziate cu cel puţin trei luni.

Afacerile cu depozitarea metalelor au iscat controverse în condiţiile în care firmele de depozit au câştigat din creşterea stocurilor, respectiv din faptul că puneau în aşteptare clienţii ce doreau să-şi retragă materiile, timp în care percepeau chirii pentru depozitare. Utilizatorii finali au declarat că aceşti paşi au cauzat creşterea timpului de aşteptare, afectând livrările şi umflând primele, adică diferenţa dintre preţurile de piaţă de la LME şi costul livrării fizice a metalului.

Potrivit "Alcoa", este complet greşit ca o bursă, care ar trebui să fie o platformă neutră, să modifice normele pieţei, astfel încât să influenţeze preţurile.

Producătorii de metale se tem că primele vor scădea în urma schimbării politicii LME, ceea ce le va afecta profiturile.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb