Planul de salvare a industriei auto din SUA - adoptat de deputaţi

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 decembrie 2008

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat, miercuri, cu o largă majoritate, planul de sprijin al industriei auto americane, care va ajunge şi în Senat pentru vot.

Cu 237 de voturi pentru şi 170 contra, Camera Reprezentanţilor a adoptat Proiectul de lege cu privire la finanţarea şi restructurarea indus­triei auto, la sfârşitul unei zile de negocieri intense, care s-au finalizat printr-un text de compromis între Casa Albă şi majoritatea democrată din Cameră. Republicanii au votat masiv împotriva proiectului de lege.

Aşadar, textul va fi trimis Senatului. Mulţi dintre senatorii republicani au anunţat deja că vor refuza să investească banii contribuabililor în companii condamnate la faliment.

Dacă va fi aprobat, actul normativ va permite deblocarea rapidă a 14 miliarde de dolari în favoarea "General Motors" Corp. şi "Chrysler" LLC, care riscă să intre în faliment, dacă nu primesc ajutor. GM a solicitat sprijin de 10 miliarde de dolari până la 31 martie 2009, iar "Chrysler"- de 4 miliarde.

"Ford Motor", al doilea constructor auto american, a anunţat că nu are nevoie urgent de lichidităţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb