Hai, neamule, la artă, numai o sută de euro bucata, opere de artă cu iscălitură! Let's do it, dude, only one hundred euro! Euro? Wich is a kind of dollar but not so green! Allons enfants! 100 euro seulement? Oh, Mond Dieu! Astfel zumzăi hanul, timp de două zile, până nu mai rămasă ofertă neciocănită şi tablou pe simeză.
Iar povestitorul continuă: Galeria X şi casa de licitaţii de artă Artmark au organizat, timp de două zile, vânzarea, la licitaţie de artă, a fondului unei galerii de artă neprecizate. Acţiunea s-a desfăşurat la Galeria de artă "Hanul cu tei", vestită, din Centrul Vechi.
Noutatea situaţiei a constat în stabilirea unui preţ fix de intrare în licitaţie de 100 de euro, indiferent de lotul propus. Obstinaţia a durat, însă, numai o zi, că următoarea zi şi licitaţie a avut două tipuri de preţuri, de 100, dar şi de 500 de euro, fără a fi o delimitare extrem de bine susţinută devreme ce unele de 100 meritau 500 iar unele de 500, nici măcar 100. Aşa este pe piaţa de artă.
Principiul nu este nou în marketing. De fapt, sunt mai multe principii, şi "totul la un euro" şi "lichidare". Sau, la lichidare, dai totul la un euro bucata. Sau la 100, dar nu la 500. Important este ca atenţia cumpărătorului să fie intens atrasă şi asta se face cel mai bine prin tentaţia chilipirului. Ori, la noi, atracţia chilipirului funcţionează teribil. Acum a fost ceva mai subtil, oamenii care erau interesaţi de artă sau nu ştiau, au fost puşi în faţa lucrărilor, cu preţul ataşat. Că mai este şi acest aspect, al preţului. Există impresia că arta e prohibitiv, aproape intangibil, de scumpă, nu ştiu exact cât, dar e muuuult de tot! Ori astfel de evenimente de piaţă tocmai asta fac, îţi pun o cifră în loc de impresii ce se dovedesc a fi eronate. Doar atât?
Licitaţiile s-au ţinut acum o săptămână, chiar la Hanul cu tei. Este un loc cu rezonanţă, din Centrul Vechi, un han unde trăgeau comercianţii acum un secol şi mult mai bine. În ultimul timp, aici s-au adunat artele, sunt peste tot galerii şi magazine cu "utilaje" pentru artişti. Puţină lume îşi aminteşte că, la etaj, se ţineau licitaţii de artă, acum două decenii. În prima zi au fost oferite fix 300 de loturi, toate, fără excepţie, la o pornire de 100 de euro, în a doua 324 de oferte, cu 50, 100 sau 500 de euro.
La prima, cea de o sută de euro, doar 15 nu au fost adjudecate, câteva, doar, au rămas la 100, iar cel mai mare preţ realizat a fost de două mii de euro. Cu bucurie am descoperit că acest cel mai mare preţ a fost atins de o lucrare de Ion Grigore, maestrul care s-a stins uşor ca o trecere, doar că nu l-am mai întâlnit la vernisaje. Iar pictura vândută este un peisaj de iarnă, o înserare violetă. Preţul realizat înseamnă, desigur, o creştere uriaşă, de 20 de ori a preţului minimal de pornire. De 15 ori a crescut preţul la o gravură de Theodor Aman, "Spoitoraş", despre care ni se scrie că "o variantă" a sa "este catalogată" în albumul "Repertoriul graficei româneşti din secolul al XIX-lea", primul volum, cu primele litere, din 1974. Ca să citim toate cuvintele, "o variantă" a gravurii vândute este în repertoar, nu gravura pornită la drum cu o sută de euro.
Cu o sută de euro mai puţin, la 1.400 de euro, s-a dat o pictură de Constion, pe numele complet Constantin Ionescu. Au fost şase lucrări cu această semnătură, vândute toate. Ambii Doboşariu ştiuţi mai mult din licitaţii, Ion Doboşariu şi D. Florian, alias Dimitrie Florian Doboşariu au obţinut preţuri diverse, dar acre nu au trecut de 600 de euro. De fapt, aeastă licitaţie a avut numai artă plastică 2D, fără sculptură sau obiecte. Grafica de Pallady şi Ştefan Câlţia au avut căutarea previzibilă, cu preţuri ce încurajează colecţionatul.
A doua zi de licitaţii de han au rupt monotonia cu oferte inclusiv la 50 de euro, vreo 79 de loturi, dar şi de 500 de euro. Cele de 50 de euro au fost, în special, obiecte diferite pentru că a fost şi aşa ceva în mult mai diversa vînzare de a doua zi. Multe dintre ele consolidează lista de vreo 85 de loturi neadjudecate, până în prezent, pentru că sunt câteva adjudecări post-licitaţie.
Cel mai mare preţ realizat în a doua zi a licitaţiei de la han a fost de 8 mii de euro. Ştacheta a fost plantată acolo, la acel nivel, de la a patra strigare, cea care a avut drept subiect o scenă de mal de apă cu pes-cari dar mai ales tot felul de bărci, mai mari sau mai mici, care îmi tulbură discuţia despre proporţii şi perspective. Este una dintre picturile semnate Rudolf Negely grupate pe la începutul străgărilor, plecate de la 500 de euro şi ajunse la felurite preţuri de adjudecare. Cel dintâi dintre primele, cu numărul 301 pe "tricou", a fost, de fapt, un Cons-tion, o "Piaţetă din Veneţia", propus cu 500 şi dat cu 1.200 de euro. Apoi a intrat Rudolf Negely în scenă, 1.800 de euro pentru "Canal Grande", 1.600 pentru "Terasă la Sorrento", "everestul" de 8 mii de euro de care am vorbit mai sus, un respiro, cu o "Faleză la Veneţia" de 1.400 de euro, apoi una din Capri, mult mai scumpă, 3.750 de euro. Se face o pauză de vreo 40 de poziţii după care urmează o nouă rafală Rudolf Negely, toate cu o pornire de 500 de euro: o mie de euro pentru o Veneţie în sărbătoare, "Iole în larg", carev tocmai asta reprezintă, cu 3.250 de euro, "Sat de pescari", cu 1.200 de euro, "Marinar în port", care reprezintă, de fapt, un marinar pe o barcă din port, cu 4.250 de euro, şi "Vele", scenă cu pânze de barcă destul de mici ca să se vadă San Marco în fundal.
Vânzarea a oscilat serios, aruncându-ne în diferite colţuri, din înălţimi în străfunduri. După o scenă cu gospodărie rurală cu agricultor spârgând lemne, de Ludovic Bassarab, vândută cu 2.750 de euro, a venit o imagine cu o doamnă în costum popular, neadjudecată deşi se cere doar 100 de euro. "Ciobănaş cu turmă de ori" de Ion Stoica Dumitrescu, cunoscut şi ca D. Stoica, a sărit de la 100 de euro tocmai la ... 150. "Clacă la porumb", de Honoriu Creţulescu a sărit pe loc, la 500 de euro, iar "Întoarcere de la câmp", de Nicolae Popa, din Iaşi, a ajuns, de la 500 de euro, la 1.200. Imediat, un Schweitzer-Cumpăna, poate singurul din acea zi, a ajuns la 2.500 de euro. Desigur, preţurile de pornire fiind mai mari, salturile nu sunt impresionante. Rămâ-nem, astferl, cu exemple de preţuri atinse, care vor consolida un trend de discuţie.
Interesante sunt, în această zi de licitaţii, o serie de apariţii inedite, cum ar fi icoanele de Nicolae Groza, artist român stabilit de mult timp în Belgia, vase din lut, o lucrare pe foaie de cuprui, cum se făcea prin comunism, obiecte diverse ce amintesc de monarhie şi de dinastia ce a domnit în România, cărţi diverse, de colecţie, scumpişoare, trei tunuţele-machetă şi niciun tun adevărat.
Unde, în lume, mai găseşti clienţi care se duc la o prezentare gratuită susţinută de persoane care vorbesc fără oprire şi vin acasă cu mărfuri scumpe de care nu au nevoie? Cine mai face economii deşi asta îi costă enorm, cine mai face afaceri bune de tot dar care te bagă în faliment, cine o fi inventat vorba cu tărâţa scumpă şi făina ieftină? Cine mai cumpără "Grigorescu" la preţuri mici pentru cota acestuia, spunând că "la cât s-a dat pe el este destul de Grigorescu"?