PLASAMENTE ALTERNATIVE Anul vânzărilor de milioane

Uşor-uşor, ca să nu zic pas cu pas, a venit sfârşitul anului. E deja momentul bilanţului, desigur, al pieţei de artă, că de acum încolo nu se mai petrec decât cumpărări, şi, desigur, vânzări, din partea celor care încasează.

Deşi a fost un an ciudat, nu putem spune că a fost un an rău. A continuat pandemia, dar ne-am învăţat cu online-ul şi ne descurcăm destul de bine. A fost un al doilea an ciudat, pentru că a continuat pandemia, dar şi pentru o serie de fenomene specifice. Acum avem vaccinul, ar fi trebuit să scăpăm de virusul nenorocit. Avem, însă, şi o opinie puternică împotriva vaccinării, dar şi o capacitate de protecţie mai redusă a vaccinurilor. Desigur, orice procent de protecţie este mai mult decât nimic. România a făcut o figură aparte în peisajul pandemic universal, fiind, la un moment dat, pe podiumul internaţional al deceselor de COVID, raportate la un milion de oameni populaţie. Iar acum suntem singura oază de verde într-o Europă roşie, probabil de la valul 5. Se pare că şi virusul şi-a luat o vacanţă de iarnă, că avem un număr de infestări zilnice care te face să repeţi strigătul din vară: Am înfrânt pandemia! Desigur, nici nu ne dăm seama că dăm numărul total de infestări, dar nu îl raportăm la numărul total de teste realizate. Se numeşte rată de pozitivare, câte teste pozitive sunt din numărul total, că una este să se pozitiveze o mie din 10 mii şi alta să fie aceeaşi mie din doar două mii de teste. Diferenţa dintre 10% şi 50%. Nu vorbim şi de calitatea testelor, că veţi invoca procedura "Cascadorii râsului pe bani mulţi", care a fost introdusă în sistemul de educaţie, în cadrul parteneriatului părinţi-profesori, şi mai discutăm o lună. Orice am zice, numărul morţilor de COVID este mare, chiar dacă nu aşa de mare precum cel de acum o lună-două. Noi ne obişnuim repede cu răul şi chiar cu moartea, dar o catastrofă, mai mică decât una foarte mare, rămâne tot o catastrofă. În sistemul românesc de sănătate se moare cu succes, din vremuri imemoriale, pre-pandemice, acum numai se joacă. De acum un an se întrebau străinii ce or fi băgat în covidul de la noi, că la ei nu se mai murea de asta. Şi a venit regalul din această toamnă, când am dat cu flit şi la vaccin, şi la tot felul de tratamente, şi am spart cele mai funeste recorduri de deces pe timp de pace în Uniunea economiilor puternice. Păi ce, se pun ei cu noi! Uităm repede, la trei săptămâni după ce evacuam spitalul de oase şi picioare, ca să mai facem câteva locuri COVID, s-au anulat restricţiile, cu două săptămâni mai devreme. Domne, noi când e vorba să îndeplinim planul înainte de termen, nu ne jucăm, o facem! Acum, când toată Europa e pe roşu, noi ne dăm ecologişti, zonă verde everywhere. Păi, până când? Simplu, până după Sfântul Ion, eventual 14 ianuarie, Revelionul pe stil vechi. Că am vorbit cu nişte oameni din industria de ospitalitate, cărora dacă nu le pot da bani sau speranţe, le dau voie. Apariţia vaccinului a afectat şi fluxul turistic, destinaţiile, mai ales cele străine, fiind puternic dependente de această documentaţie. Iar România a fost extrem de aglomerată în această vară, în ciuda restricţiilor.

2021 este anul complet pandemic în care lockdown-ul nu a mai fost posibil. Izolarea totală are rol împotriva extinderii furtunoase a virusului. Dar au apărut măştile, vaccinurile şi tratamentele, toate limitând din mers extinderea pandemiei. Există o categorie de oameni care au un rol limitat în extindere, de aceea îi poţi lăsa să circule, să muncească şi să cheltuiască. Lockdown-ul de tipul celui din martie 2020 nu îşi mai are rostul şi am văzut cum funcţionează acest principiu. Închiderea unei ţări pentru cei care pot veni din afară cu virusul în ei nu este lockdown, este minima apărare. Mă refer la ţările Vestului, nu la cele în care se mai crede încă în vaccinul cu cip.

Fără îndoială, tot ce s-a petrecut în 2021 a fost grevat de mersul luptei cu virusul. Autorităţile au condus maşini mari pe un drum ce alternează poleiul cu suprafeţe uscate de soarele rotund şi palid, ce se prevede printre nori, vorba poetului. O calcă, uneori, dar repede frânează, cu ştiinţă, nu cu derapaj, de câte ori apare prin zonă chipul hidos al virusului. Aşa a fost 2021, cu veşti proaste şi catastrofale, alternând cu cele născătoare de optimism. Al doilea an de pandemie, petrecut cu armele la îndemână, dar şi cu virusul în bătătură, ne-a redus masiv speranţele că ne vom întoarce la ViBuD 19, adică "viaţa bună din 2019". Am început să uităm, 2020 este şi el un orizont îndepărtat pentru amintiri, mai ales că am vrut să uităm nebunia de atunci. Iar acum, alternanţa de fier relaxare-întărâtare ne-a creat un sentiment de vinovăţie, nu mai avem curajul să fim fericiţi, ştim că urmează disperarea, cinci valuri sinusoidale seamănă mult cu şocurile electrice, pentru un organism social traumatizat pe termen lung.

Totuşi, cu mască şi vaccin, sau nu, am mers la expoziţii, în tabere de creaţie şi în ateliere personale, şi am şi stat cu telefonul în mână, la ora sortită licitaţilor. Şi în Bucureşti, cele trei case, venerabila Alis, impetuoasa Artmark şi mezina Vikart, şi-au ţinut vânzările în ritm susţinut spre înalt.

Din două în două săptămâni, Alis a venit cu o ofertă pe tot orizontul, împărţită nu în 10, ci în 11 secţiuni: Diverse, Bijuterii, Ceasuri, Argint, Sticlă, Sculptură, Icoane, Mobilă-Covoare, Bibliofilie, Pictură-grafică şi, să nu uităm, Artişti în viaţă.

Artmark a zburdat cu vreo 40 de licitaţii, cele patru din tot atâtea anotimpuri, plus ocazionale, tematice, caritabile. Pe lângă picturi, lucrări de grafică şi sculpturi, s-au vândut mărţişoare, bijuterii, curiozităţi tehnice, icoane, băuturi dumnezeieşti, artă decorativă, sculpto-obiectele de la Clotilde, maşini, dar şi avioane ceauşisto-prezidenţiale, rătăcite printre ceasuri, obiecte personale, arme şi obiecte exotice, bani din aceia, numismatici, carte, manuscrise şi hărţi, covoare şi obiecte vechi.

Vikart e de-o seamă cu pandemia, a făcut doi ani cu două zile în urmă, dar se comportă deja cu o seriozitate romantică. Mulţi artişti contemporani apar în licitaţiile de aici.

Şi preţurile, cum au fost? Bune, nu depind de gaze, benzină sau curent electric, deci au cunoscut o anumită stabilitate. Nu a fost nevoie să se intervină bugetar pentru a proteja puterea pensionarilor de cumpărare pe piaţa de artă, dar s-au simţit oarecare efecte ale acumulării de resurse în urma restrângerilor pandemice.

Nici puterea de cumpărare a pensionariatului mondial nu a fost afectată de preţurile de pe piaţa internaţională de artă. Am văzut asta din plin la şedinţele de licitaţie din mai şi noiembrie, de la New York, unde reţeta a fost, pentru fiecare casă, Christie's sau Sotheby's, apropiată de miliardul de dolari americani. Şi tot în 2021, am vorbit, de la Hong Kong, noul New York al pieţei de artă, despre vânzări Ghenie, Adrian Ghenie. De milioane.