PLASAMENTE ALTERNATIVE Arta-hrană din grădinile Spoerri

Cum să îi spun lui Daniel Spoerri şi cum să denumesc arta? Poate pentru despicătorii de detalii este o mină de aur, dar pentru noi, cei care scriem şi vrem să citim clar şi răspicat, cum să vorbim despre arta sa? Este un dialog continuu între imagine, idee şi obiect. La propriu, pe pânzele sale se află viaţa însăşi, obiecte care vin din viaţa noastră şi ne exprimă. Ele ajung acolo prin viziunea artistului - gata, aşa îi spunem, Artistul! El a trăit viaţa, una de mai multe romane, el a văzut viaţa şi obiectele, pe el l-au bântuit ideile şi viziunile. A lucrat 3D dintotdeauna şi tot aşa a trăit, cu evidenţe, cu contondenţe, cu asperităţi, cu înălţimi şi platitudini, cu îngăduinţă generoasă, dar şi opinie vizuală ce vrea să se exprime. Este un alt fel de realism, unul palpabil, care vorbeşte despre ce ar putea să fie. De fapt, este doar o propunere de reflecţie despre ce este şi ce suntem, fără să ne fi dat seama sau nici măcar nu am catadicsit să observăm. Este multă ironie şi sarcasm în lucrările artistului, sunt din cele de mare inteligenţă, care îşi modelează cam fără milă efectele asupra privitorului. Cadrele sale trezesc până în suprarealismele conştiinţei şi te împing să gândeşti. Deşi sunt nenumărate detalii, totul este ordonat şi răspicat, nimic nu este în plus sau nelalocul său. Micile obiecte ce se alătură în cadrele lui Daniel Spoerri nu sunt participanţi la discurs, ci sunt înseşi cuvintele, cele care comunică, ne spun din capul locului că, la început, a fost Cuvântul.

În octombrie 1961, pe 17, mai exact, Daniel Spoerri a purces la un inventar detaliat şi personal până la sentimental al împrejurimilor sale directe. A ieşit un planiglob al propriului univers, cu menţionarea exactă a locului fiecărui obiect din camera artistului, în regia maestrului Hazard, şi o carte care îi este dedicată "Topographie anecdotée du hasard ", ilustrată de Roland Topor. Era deja cunoscut pentru invenţia sa, mâncarea/mâncatul ca artă. Staţi, nu are nicio legătură cu jamieoliverismele de astăzi, când pasiunea culinară a devenit o fiţă tocmai bună de afişat, de băgat în ochi. Nicidecum, Eat Art-ul lui Daniel Spoerri este o viziune şi o acţiune artistică intrate deja, şi pe cel mai aurit drept, în istoria artei. După masă, obiectele rămase pe magica suprafaţă a mesei, cea ca o pânză de pictură, erau lipite acolo, ca o umilă recunoaştere a plasticităţii acestei întâmplări pe care o credem comună doar pentru că se repetă zi de zi. Efectul era covârşitor, planurile se răsucesc, nu mai ştii care e linia normalului, gândeşti că poate peretele cu masa imortalizată este normalul iar tu, privitorule, eşti lipit de un perete ca o podea. Este Noul Realism căruia Daniel Spoerri i-a dat masă, dar şi casă.

Inevitabil, la unele dintre aceste cadre este ataşat şi un nume celebru, al celui care a stat la respectiva masă, când "fierbea" la 90 de grade, şi a şi consumat alimentele perisabile şi consumabile ce au sejurnat pe farfuriile pline de urmele trecerii respectivei mâncări prin farfuriile vieţii. De fapt, orice se află în aceste opere de artă ce-ţi îngheaţă clipa în vene, aceste tableaux pieges, orice este mai tare şi mai important decât umanoidul care a fost doar o unealtă a întâmplării, mâncând la această operă de artă pe vremea când era o simplă masă. Daniel Spoerri a făcut galerii de artă din/pentru restaurante şi, invers, a făcut artă din mâncatul mâncării.

În 1997, Daniel Spoerri şi-a amenajat o grădină, în Toscana. Pe 16 hectare, artistul a adus semne şi gânduri, imagini şi viziuni, mesaje şi opinii. Turiştii care au ajuns acolo, cu uneltele acestei îndeletniciri, au dat cea mai frumoasă critică la această artă: plimbarea pe pământ este senzaţională, este ca o hartă a comorilor în căutarea expoziţiilor. Pentru că asta este, o grădină cu expoziţii din opera lui Daniel Spoerri. Aici nu există spaţiu, această noţiune dispare, se dizolvă în natură şi în orizont. Este, doar, un imens atelier al artistului care îşi croieşte exponatele fără să îi pese, fără să realizeze măcar că nu există ziduri. Locul se numea, de mult timp, "Il Paradiso", acum este "Il Giardino di Daniel Spoerri". Acolo, artistul nu este singur, este cu prietenii săi, cu ideile lor, cu atmosfera îndelung căutată.

Întotdeauna, Daniel Spoerri a modelat realitatea palpabilă în care se întrupează spiritele din care ne este făcută viaţa. În alt peisaj, cel austriac, lângă oraşul Krems, Daniel Spoerri a amenajat două case, ample, le-a inundat cu obiectele pe care le simte şi le ştie, le-a făcut Kunst-Staulager, nume de-a dreptul filosofic. Sunt acolo expuneri de artă, tot aşa, de-ale artistului, dar şi ale altor artişti, un muzeu Ab Art şi un restaurant Eat Art. Tot la Kunst-Staulager Spoerri, obiectele selectate de el din piaţa de vechituri se însăilează într-un lanţ genetic ce străbate timpul şi estetica.

Numele artistului îl aflăm tot de pe o simeză, de pe o lucrare din 1977: Daniel Isaak Finstein Spoerri. Este născut la Galaţi, oraşul danubiano- pontic, în 1930. Mama este elveţiană, iar tatăl, tragicul său tată, evreu bucureştean. Isaac Feinstein l-a aflat pe Iisus şi i s-a dedicat în mod dramatic. Cu toate acestea, la Iaşi, în 1940, numele şi originea evreieşti îl duc în vagoanele de deportaţi, unde moare sufocat în dementa acţiune antisemită. Artistul era fiul său cel mare şi tot universul s-a răsturnat atunci. O recentă vizită care trebuia să îi ducă artistului paşii prin locurile de început ale vieţii s-a încheiat zdrobită de grozăvia amintirilor despre Podu Iloaiei din 1940. Daniel Spoerri a mers înainte, de mână cu destinul, dansând, poetând, scenografiind, bucătărind, închipuind, desenând, decupând, pictând, căutând ceea ce era deja făcut, pentru a le pune pe pânză, pe mozaic, pe hârtie, pe pământurile Toscanei. Este atâta forţă şi prospeţime, atâta imaginaţie şi îndrăzneală, atâta ordine într-un ocean de cel mai inteligent ecletism, încât nu poţi să nu devii imediat fan Spoerri. Acum mă gândesc dacă l-am întâlnit cu adevărat, zilele trecute, în ospeţie prin lumea sa generoasă, sau este doar o fantezie a celui care scrie de câte ori se vinde Spoerri prin străinătate sau din 5 în 5 ani, când încă o dată, românii şi chiar gălăţenii habar nu au că ultimul mare avangardist născut în România nu şi-a primit încă toate onorurile din partea noastră, cei care avem şansa să îi fim contemporani, aici, în lumea noastră, care seamănă atât de mult cu splendidele târguri de vechituri unde se află viaţa, istoria, viitorul şi foarte multă filosofie 3D.