PLASAMENTE ALTERNATIVE Arta istoriei

În momente foarte grele, românii au avut parte de acţiunea extraordinară a unor oameni, mai ales politici, dar nu numai, care au adus soarele şi pe uliţele noastre. Bunul Dumnezeu le-a rânduit astfel, pentru că eram oropsiţi chiar la noi în bătătură.

Începutul anului 1918 a fost complet diferit de sfârşitul său. În decembrie, provinciile istorice ale românilor se găseau reunite în acelaşi stat, Regatul României, înconjurat de imperii în descompunere. În martie, situaţia era îngheţată şi la propriu, şi la figurat. După eroicele lupte de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, ofensiva inamică fusese oprită dar România se redusese la dimensiunile unei jumătăţi din Moldova medievală, aglomerată, înfometată, răvăşită de boli. Este momentul în care marii oameni ai Basarabiei au decis, prin vot, ca jumătatea lor de Moldovă să se unească cu România, chiar redusă şi ea la cealaltă jumătate de Moldova. Prutul devine coloana vertebrală a unei Românii întristate de moarte, în care eroismul a strălucit permanent.

Aproape nimic din nenorocita situaţie de atunci nu a contat pentru decizia basarabenilor. Care mai târziu aveau să fie "răsplătiţi" cu exterminarea în închisorile comunismului leninist, la numai trei decenii după ce scoseseră ţara din vortexul ucigător al Revoluţiei bolşevice. Şi asta trebuie să ne amintim, când refacem acel moment. La 7 noiembrie 1917 se petrecuse Revoluţia din Octombrie. Nu este o greşeală, ci un efect al trecerii la calendarul nou, gregorian, adoptat de papa cu acelaşi nume, dar cu vreo trei secole şi jumătate înainte. La căderea Imperiului ţarist, moldovenii basarabeni decid să îşi proclame independenţa. La mai bine de un secol de la primul rapt, cel din 1812, conştiinţa naţională era vie şi intensă. Basarabenii au ales separarea de Rusia, pentru ca, la scurt timp, să aleagă unirea cu România, chiar şi în acele teribile condiţii.

După un secol de stăpânire rusă, Basarabia prezenta o situaţie extrem de complexă. Efectele rusificării erau puternice, se simţeau în toate domeniile: economic, social, naţional. Nu numai limba română suferise influenţele năvalnice din Estul rus, ci toată fiinţa naţională şi structura economică, structura de proprietate, în special a pământurilor. Anul 1917, cu revoluţiile sale, aruncă în aer acest spaţiu, ocupat acum de militari ruşi scăpaţi de sub control, bolşevizaţi, revoltaţi. Pericolul destabilizării părţii din România rămase încă neocupate era uriaş. În Moldova din dreapta Prutului fuseseră deplasate importante forţe armate ruse, din momentul când Moscova ne era aliat în Primul Război Mondial, în care intrasem în 1916. Astfel, România era în pericol din toate părţile, a inamicului oprit la porţile Moldovei, dar şi a foştilor aliaţi, acum republicani comunişti incontrolabili.

La 2 decembrie 1917, Basarabia făcea un prim pas spre România, prin proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti. Viitorul era de republică unională în cadrul unei federaţii ruseşti. Dar în ianuarie, Republica Democratică se declară independentă de Rusia. Peste două luni, aceiaşi politicieni români de un patriotism eroic au votat alipirea la Regatul României. Era 27 martie 1918.

Declaraţia de atunci, ca mai toate declaraţiile din istoria ultimelor două-trei secole, este rar citită cu atenţie. Documentul este, în rânduri şi printre rânduri, extrem de expresiv. Arată, în primul rând, puterea morală şi valoarea patriotică a Blocului moldovenesc, care a votat Unirea. Se face completa identificare a Republicii Democratice Moldoveneşti cu Basarabia, se pune în paranteză, sunt denumite clar frontierele ei. Se salută cu "Trăiască" unirea Basarabiei cu România. Poporul căruia îi este adresată declaraţia este poporul Basarabiei. Este invocat principiul esenţial de atunci, wilsonianul drept "ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor". Cu cine se uneşte Basarabia? Cu "mama sa România"! Când se face unirea? De "azi înainte şi pentru totdeauna"!

Din păcate, n-a fost să fie aşa. Imperiul proletarilor bolşevici a preluat şi a salvat Imperiul ţarilor. Ambiţiile lor politice pan-europene şi trans-româneşti funcţionează şi astăzi şi au funcţionat teribil în 1939, anul în care naziştii şi bolşevicii s-au înţeles să împartă Europa ce nimerise între ei. Faptul că ei au căzut la pace a adus războiul. Mondial, revanşard, revizionist. În baza înţelegerilor din ceea ce numim Pactul Ribbentrop-Molotov, Germania şi Rusia, teribilii aliaţi, au prins Polonia în cleştele invaziei. Apoi, statul sovietic a început să emită pretenţii ultimative asupra balticelor, asupra Basarabiei.

Ce-l rodea grija pe Stalin, în 1940, vedem din prima frază a ultimatumului care ne-a zdrobit istoria: În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană. Zdrobit de grija unităţii Basarabiei, Stalin îi decupează sudul şi nordul şi le dă Ucrainei sovietice de atunci. Iar restului de Basarabie îi alipeşte o bentiţă transnistreană, locuită într-adevăr de români moldoveni, şi face un stat nou, unional. Nu Republica Sovietică Socialistă Ce a Mai Rămas din Basarabia, ci Moldovenească. Inventivitatea ruptă de realitate a ruşilor, inflamată de ambiţii geopolitice, consideră că noua RSS Moldovenească s-a născut din unirea Basarabiei, luate prin ultimatum de la România, cu o republică autonomă, sovietică şi socialistă şi tot moldovenească, creată de sovietici în 1924, pe malul stâng al Nistrului, o gâlmă în teritoriul Ucrainei.

RASSM a fost creată acum un secol, ce se împlineşte în octombrie, la propunerea unui bandit sovietic, celebrul Cotovschi, "bombardierul" ce tronează călare, în bronz, în faţa fostului hotel Inturist din Chişinău. S-ar fi opus chiar Cicerin, maleficul ministru de externe, comisar al poporului în traducere sovietică, cu argumente inteligente. Dar a câştigat propunerea pistolarului ras în cap care visa şi viza extinderea revoluţiei comuniste, sau prin exportarea şi implementarea ei în Basarabia, în România, în Balcani.

Timp de 22 de ani, între două războaie mondiale, România a fost mare, puternică, bogată şi deşteaptă. Cultura şi artele au înflorit, ne-am unit şi ne-am afirmat în lume. Doar 22 de ani a durat acest moment şi tot ce s-a întâmplat atunci a devenit istorie ce îşi cere dreptul la atenţie. În interbelic, se sărbătorea, în martie, "Luna Basarabiei". Noiembrie era "Luna Bucovinei", din aceleaşi motive. Acum ne manifestăm pe 27 martie, în amintirea Unirii din 1918, cu Basarabia ce revine aşa greu acasă.

La impresionantul Muzeu Naţional de Artă al României a fost deschisă, cu numeros şi prestigios prezidiu, o expoziţie cu exact 100 de lucrări de artă, de pictură, aduse de la Muzeul omonim al Moldovei. Precum istoricele declaraţii şi proclamaţii, astfel de iniţiative vorbesc de la sine, se exprimă exact, curajos şi clar. Fiecare din biografiile înscrise pe simeze se referă, într-un fel, la ţara românilor. Îl redescopăr pe Mihai Grecu şi mă întorc la sfârşitul lui 1992. Tânăr şi charismatic preşedinte al Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase vizitează Chişinăul. La plecare, în drum spre aeroport, coloana care îl însoţeşte pe şeful diplomaţiei de la Bucureşti opreşte la galeria din centrul Chişinăului, la sala ce se numeşte "Brâncuşi", pentru a vedea expoziţia lui Mihai Grecu şi a-l întâlni pe marele artist. Viitorul preşedinte al României unite, cum îl vedeau basarabenii atunci, îşi contura şi dimensiunea de iubitor şi cunoscător al artei, care acordă respectul cuvenit marelui pictor basarabean.