PLASAMENTE ALTERNATIVE Botez de tablouri între Podul Turnului şi Podul Londrei

Gata, s-a terminat vacanţa şi pentru amatorii de artă, care trebuie să revină în băncile sălilor de licitaţie. "Monavissa" începe, în forţă, duminica viitoa-re, iar în cea care a trecut, la Teatrul de operetă, s-a ţinut a doua licitaţie, deja, din acest an, a casei "Alis". Cel mai mare preţ, 75 de milioane de lei, a fost obţinut pentru o pictură de Petre Iorgulescu-Yor, un ulei pe carton din 1918 repre-zen-tînd un bust feminin nud, oarecum impropriu botezat "Tors". Este şi cel mai mare salt realizat în cursul licitaţiei de duminică, preţul de pornire al picturii, care are şi o dedicaţie autografă pentru colecţionarul Gheorghe Morţun, fiind de numai 20 de milioane. Tot de pe acolo, mai exact de la 22,8 milioane de lei, a pornit o lucrare de Schweitzer-Cumpăna, un cuplu obosit de muncile cîmpului, în culori pămîntii dar fără alte calităţi. Aflăm că pe verso există menţiunea olografă "Liebling 1943" şi bănuim că de aia nu ne sensibilizează prea tare, că nu erau ţăranii români, ci nemţi. Poate că de aia s-a şi vîndut aşa bine, cu 65 de milioane de lei, adică. În schimb, o acuarelă cam întunecată reprezentînd trei manipulatori de sticle pe suprafaţa unei mese de cîrciumă, de acelaşi autor, a rămas nevîndută, pentru ea cerîndu-se 10 milioane de lei.

O herghelie la adăpat, compoziţie cu cumpănă şi cai de toate culorile, inclusiv un mînz, pictură bănuită a fi de şcoală maghiară, mai exact de numitul L. K., probabil de secol XlX, a fost vîndută cu 60 de milioane, probabil după licitaţie devreme ce preţul de pornire era de 61,5 milioane. Tot cu 60 de milioane s-a dat "Popas pe malul mării", pictură plină de culori de Paul Miracovici pe care se cerea doar 20 de milioane. Este de departe cel mai mare preţ obţinut pentru o lucrare de Paul Miracovici în timp ce nivelul de pornire era o sugestie corectă de cotă a acestui artist. În noiembrie trecut, un "Peisaj dobrogean" de Miracovici a fost vîndut cu 16 milioane, exact preţul de pornire, iar în octombrie un alt peisaj a rămas nevîndut, cu 12,7 milioane, poate pentru că era o guaşă. O pictură pe carton pînzat reprezentînd un debarcader la Dunăre se vînduse, în iunie, cu 19 milioane, mult mai mult decît cele 8,8 cerute iniţial. Tot "dublu plus ceva" pare a se fi jucat şi în mai, la vînzarea, cu 15 milioane, a unui peisaj de la malul mării, inevitabil, unul cu clădiri din Mangalia, care fusese propus cu 7,2 milioane. Duminică a mai fost vîndută o pictură Paul Miracovici, o perspectivă cu umbreluţe şi hoteluri noi în culori care îţi dezgheaţă şi maşina în toiul iernii pe care s-a primit preţul de pornire, 10 milioane de lei. Semnătură este executată cu oranj cotropitor, iar pictura a figurat în retrospectiva din 1984. Şi imaginea cu debarcaderul dunărean se pare că a apărut în retrospectiva din 1984, de care Tudor Octavian nu aminteşte, însă, în paginile dedicate acestui artist în ghidul pictorilor uitaţi pe care l-a publicat anul trecut. Criticul îl consideră pe Paul Miracovici "unul dintre cei mai harnici şi lăudaţi pictori interbelici", îi enumeră pe marii săi profesori, consideră că anul 1948, cînd s-a apucat să picteze pereţii Halelor Obor, este unul de cotitură negativă din creaţia sa, îi evidenţiază creşterile şi căderile, îl înţelege, îl susţine, îi este simpatic şi cînd îi critică pe colecţionarii care îl evită nu ezită să îi mai dea o palmă morală lui Octav Băncilă. Şi, aşa, "doar pentru un zîmbet", care este deviza festivalului de umor din Montreal, să observăm că, din acelaşi volum cu condiţii grafice deosebite, ar trebui să aflăm că Tudor Octavian a descoperit pictura lui Paul Miracovici "în casa unui rîmar din Galaţi" şi că "rîmarul adunase vreo cincizeci de pînze şi cartoane de-ale pictorilor". Această întîmplarea a criticului, aceea de a întîlni un rămar pasionat de operele pe care le făcea expozabile şi nu greşeala de tipar, ne aminteşte de acei pasionaţi meşteri de cadre ajunşi celebri colecţionari, prieteni, confidenţi sau chiar creditori ai marilor noştri pictori.

Coborînd mai departe pe scara preţurilor realizate la "Alis", duminica trecută, dăm de pragul de 50 de milioane atins de imaginea unei doamne cu costumaţia şi spleen-ul interbelic emanînd din fiecare centimetru pătrat de pictură. Preţul de pornire a fost de 30 de milioane, o cotă normală pentru picturile lui Nicolae Vermont, că el este autorul. În decembrie trecut s-a dat un peisaj, ulei pe lemn, cu 40 de milioane, în creştere de la 17, şi o "Ţigancă" cu 26 de milioane, în uşoară creştere de la 20. Este drept, în noiembrie, "Pe gînduri", ulei pe pînză lipită pe carton, a urcat de la 31 la 65 de milioane, iar în iulie "Alee în parc", peisaj localizat în Braşovul începutului secolului XX, şi-a dublat şi el preţul, de la 25 ajungînd la 50 de milioane. Tot în iulie, o "Dansatoare", dar nu în ulei ci în creioane colorate şi cărbune, s-a dat cu preţul de pornire, 24 de milioane de lei, dovedind că nici peisajele şi nici antropomorfele lui Nicolae Vermont nu se supun vreunei reguli, fiecare evoluînd după cum bat vînturile pieţei sau prin buzunare.

De altă factură, "Dans"-ul lui Magdalena Rădulescu a fost vîndut cu 46 de milioane de lei, triplare a preţului de deschidere a licitaţiei, de numai 15 milioane. Avem de a face cu o cotă în creştere continuă, probabil datorită permanentei redescoperiri a biografiei artistei, care abundă de şcoli înalte occidentale, saloane de renume şi parnasuri de expunere. În iunie, cînd lumea se pregăteşte de concediu pe Coasta de Azur, s-a vîndut cu 27 de milioane, preţ de pornire, un caiet cu 37 de schiţe realizate cu carioca, în 1970, chiar la Nisa. Cu două săptămîni înainte, de Ziua copilului, se vînduse cu 37 de milioane, în creştere de la 25, un alt "Dans", ceva mai mare decît cel vîndut duminică, ca să nu mai vorbim de dansul dansurilor, cel mai mare şi cel mai scump, vîndut la 6 aprilie 2003 cu 10 de milioane, dublu decît se cerea. Acesta din urmă provenea din colecţia Ilie Mirea şi a fost prezent în retrospectiva de la Muzeul Naţional de Artă din 1994. Artistei îi plăceau scenele dinamice, de mişcare, dans, hore, astfel că vom trece destul de repede peste "Scena idilică" expusă la personala din 1944, vîndută neaşteptat de bine, în septembrie, cu 24 de milioane, mai mult, adică, decît cele 9,8 milioane cerute iniţial, pentru a ajunge la "Cavalcada" plecată, în mai, pentru 38 de milioane, aproape dublul celor 20 cerute în deschidere pentru această "tehnică mixtă". Simplu tuş pe hîrtie, o "Dansatoare" de aceaşi Magdalena Rădulescu şi-a triplat preţul, tot în mai, fiind adjudecată cu 7,5 milioane. În acuarelă pe hîrtie, o scenă de circ autentificată de regretata Amelia Pavel s-a vîndut, acum aproape un an, cu 10 milioane, preţ în uşoară creştere de la 7,7.

Preţurile obţinute pentru picturi şi desene la licitaţia "Alis" de duminică nu sînt rele şi demonstrează că, în ciuda vremii de afară, vînzările de artă încep să se dezgheţe. Un cadru cu case din Cîmpulung de R. Iosif a urcat aproape dublu, de la 18 la 32 de milioane de lei, ca să nu mai vorbim casele dobrogene ale lui Ludovic Basarab care au sărit de-a dreptul spectaculos de la 6,3 la 28 de milioane de lei. Adică de mai bine de 4 ori. De trei ori, de la 5,3 la 17 milioane de lei, a sărit preţul potretului unei fetiţe, o mică domnişoară ce începe să devină conştientă de farmecele sale, realizat de Bob Bulgaru în ulei pe calc. Şi numai de două ori, de la 3,2 la 7,5 milioane, a crescut preţul unei acuarele conturate cu tuş de Constantin Juquidi, o caricatură cu un per-sonaj cu mustăţi în furculiţă, învelit în ziarul "Evenimentul".

Acestea sînt doar salturi mari nu şi niveluri importante. Alt-fel, putem vorbi de o plimbare în parc de Lucia Dem. Bălăcescu, guaşă care a urcat de la 16 la 26 de milioane de lei, sau de un încîntător nud de Ion Musceleanu care s-a dat pentru 24 de milioane, în creştere de la 18,5. Dacă i s-ar da cuvîntul şi mai jos semnatului, el ar alege să cheltuiască o infimă parte din drepturile de autor al acestei rubrici pentru a-şi cumpăra "London Bridge", pictura lui Constantin Isachie Popescu care şi-a dublat preţul, urcînd de la 10 la 20 de milioane de lei. Şi asta fără să ţin cont că tabloul reprezintă, de fapt, Tower Bridge şi nicidecum London Bridge, cum în mod curent se înşală lumea şi cei care botează picturile cînd intră în licitaţie. Aşa se pare că au crezut şi nişte americani care au cumpărat Podul Londrei, mai clasic şi lipsit de spectaculozitate, gîndind, dacă se poate spune asta, că este vorba de acela cu turnuleţe şi tăblii ridicabile, numit de secole Podul Turnului. Altfel spus, e ca şi cum ai cere bilet de Podul Iloaiei vrînd să cobori la Podul Turcului. Ceea ce nu se face, mai ales pe viscolul moldovean din ultimele zile.