PLASAMENTE ALTERNATIVE Casa mare de la Monavissa 13

62 de diverse plus 82 de "artă decorativă" plus 80 de "artă plas-tică", în total 224 de loturi au fost oferite la licitaţia Monavissa de duminică, cea cu numărul 13 din istoria celei mai tinere case de licitaţie de la noi sau cel puţin din Bucureşti. Ca să închidem paranteza, scriem cu negrul tipografic pe albul hîrtiei de ziar că nu avem ştire să funcţioneze, undeva în ţară, şi alte case de licitaţie de obiecte de artă în afara celor trei bucureştene de care tot scriem pe aici. Această a treisprezecea licitaţie de la GalAteCa nu a fost nici mai bună nici mai rea decît altele petrecute aici. A fost poate mai bună pentru că este o licitaţie de început de an şi aus-piciile trebuie să fie bune, iar nota de normalitate este foarte potrivită pentru această casă tînără, dar care prin atmosfera relaxată, familială, pe care o degajă te face să crezi că ai de a face cu o firmă rodată în astfel de întîlniri.

La "Diverse"-le de la Monavi-ssa întîlnim vase şi recipiente diverse dar şi o mini-colecţie de telefoane vechi: unul de perete, din 1943, cu cutie de lemn, etichetă a unui străbun al Romtelecom-ului şi mici defecte, vîndut cu 43 de euro, un altul cu magnetou, producţie românească din perioada capitalistă din prima jumătate a secolului XX, adjudecat cu preţul de pornire, 110 euro, dar şi un aparat elveţian, cu furcă, vîndut cu 105 euro. O criselefantină dansatoare, din fildeş îmbră-cată în metal, a fost propusă, la această categorie, cu 310 euro, dar nu a fost vîndută. De fapt, preţul maxim obţinut la această categorie a fost de 165 de euro, licitat pentru o lampă de plafon din bronz, alamă presată şi cris-tale. O altă lampă de plafon, dar cu cupă din sticlă stratificată şi tot ce îi trebuie unui obiect semnat Galle, a fost adjudecată la categoria "Artă decorativă" cu nu mai puţin de 5.100 de euro. Să revină vremurile bune ale Gallé-urilor şi Daum Nancy-urilor vîndute cu preţuri mari fără a avea mereu siguranţa că nu este şi cuvîntul "tip" pe undeva prin decor? Pînă la preţurile obţinute de sticlăria ebenistului francez, să pre-zen-tăm o superbă carafă de sticlă verde cu montură de metal argintat marcată WMF M. Helder-Galatz, martoră că şi la noi au născut Art Nouveau. Obiectul, de o eleganţă deosebită, a urcat la mai mult decît dublul preţului de pornire, fiind vîndut cu 375 de euro.

Ca subcategorii ale "artei decorative", specialiştii Monavissa au delimitat "ceramica, sticla, porţelanul", argintăria, cărţile, bijuteriile şi covoarele, mai exact covorul, o carpetă Karamaniu vîndută cu 55 de euro, preţ de pornire a licitaţiei. "Biblioteca" de duminică a nu-mă-rat mai multe cataloage de expoziţii, volume princeps, cărţi de artă vechi, multe volume cu autograf şi două afişe de suprarealişti români afirmaţi, desigur, în străinătate. Unul este pentru expoziţia de acuarele ale lui Marcel Iancu din perioada 1940-1950, deschisă la Haifa, în 1981, şi nevîndut la Bucureşti, unde se cereau 450 de euro pe el, iar altul anunţă expoziţia Victor Brauner, des-chisă în 1999, la Lausanne (şi nu Lousanne, cum apare în catalog), vîndut, totuşi, cu preţul de pornire, 110 euro. Aceasta din urmă a fost o afacere foarte bună de vreme ce un afiş identic, diferită fiind doar stîlcirea, în catalog, a numelui oraşului, devenit Lantanne, a fost vîndut, tot la Monavissa, dar în noiembrie, cu 410 euro. O soartă complexă a avut, pe scena de la parterul BCU, şi afişul expunerii Victor Brauner a colecţiei Menil, mai exact a soţilor John şi Dominique de Menil, de la între-tăierea anilor 2001 şi 2002. El s-a vîndut cînd cu 425 de euro, cînd cu 450, cînd deloc, cu 230. De fapt, o adevărată colecţie de afişe ale expoziţiilor lui Victor Brauner a trecut pe la şedinţele Monavissa, fiind, în general, vîndute şi cu preţuri bune.

Dar nu numai afişele lui Victor Brauner sau Marcel Iancu au fost propuse la licitaţii, ci chiar lucrări ale celor doi mari artişti născuţi în România. Duminică, dacă nu s-a vîndut afi-şul, s-a dat, în schimb, o litogra-fie color de Marcel Iancu, cu 2.000 de euro. Cu acelaşi preţ, în no-iembrie, nu s-a vîndut o excep-ţională litografie color de Victor Brauner, "Traces et interstices", realizată la Paris, în 1963.

Şi astfel, uşor-uşor, am trecut, cu arme şi exemple, în tabăra artelor plastice, la picturi şi sculpturi. După litografia lui Marcel Iancu urmează în top un "Peisaj dobrogean" de Ştefan Popescu, vîndut cu 1.600 de euro, în creştere de la 1.450, cît s-a cerut în deschidere. De fapt, la scara întregii licitaţii după Marcel Iancu vine George Apos-tu, nu cu unul dintre multele sale nuduri schiţate larg şi sigur, ci, în sfîrşit, cu sculptură, vîndută cu 1.900 de euro. La pictură, treapta următoare coboară sub mia de euro, mai exact la 850, unde se întîlneşte un nud de Ionescu-Sin, care urca de pe la vreo 300 de euro. La 800 s-a dat o scenă de dimensiuni mari, fizice şi psihice, cu o mamă şi doi copii, pictată de Vasile Velisaratu. Lucrarea, fără ramă, a ajuns la acest preţ fiind purtată de la 455 de euro la cel puţin trei licitatori. Urmează, cu 700 de euro, un portret de bărbat cu ţigară de Constantin Scodrano, un artist despre care se ştie atît de puţin încît rămînem cu bănuiala că numita pictură este de fapt un autoportret. Cu numai 50 de euro mai jos, dar în creştere fioroasă de aproape trei ori, de la 220, s-a vîndut un peisaj cu lac de Doru Gheorghe Ionescu, pictor destul de des întîlnit în licitaţii, dar despre care nu se ştie cînd a murit, pentru a-l deosebi de Vasile Velisaratu, căruia nu i se cunoaşte data naşterii. De altfel, următoarea poziţie de pes-te 50 de euro, cea de 600, este ocupată de o pictură cu autor căruia nu i se ştie nici numele. Este o scenă de vînătoare din care lipseşte vînatul care tocmai este căutat de cei trei cîini ce apar, total sau parţial, în pictura atribuită "şcolii austriece" din secolul al XIX-lea. O altă lucrare anonimă, o acuarelă de această dată, reprezentînd o sce-nă de şcoală religioasă, de sinago-gă, mai exact, s-a vîndut cu pre-ţul de pornire, 450 de euro. Cu o umbră de certitudine în ceea ce priveşte autorul său, portretul unei fete atribuit lui Gheorghe Labin a urcat şi el la exact dublul preţului de pornire, fiind adjudecat cu 450 de euro.

La o săptămînă după vînzarea, la "Alis", a unor picturi japoneze pe hîrtie de orez, iată că şi Monavissa pune pe piaţă o piesă din categoria "Niponnica". Astfel, portretul actorului Iwai, realizat de Torii Kiyo Mitsu în secolul al XVIII-lea, a fost vîn-dut, duminică, cu 400 de euro, în preajma preţului de pornire.

Majoritatea lucrărilor nu s-au aflat singure în vînzare, ci alături de alte creaţii ale aceluiaşi autor, încă una, două, trei sau chiar adevărate mini-colecţii. Pe lîngă pictura recordmenă de Ştefan Popescu s-a mai dat, cu 90 de euro, o xilogravură a acestuia reprezentînd un copac uscat.

De Nicolae Furduescu, pictor puţin dacă nu deloc prezent în licitaţii au fost propuse trei lucrări şi s-au vîndut toate: "Găini", cu 350 de euro, "Case din mahala", cu 110 euro şi "Odih-nă la cîmp" cu 80 de euro. S-au dat sau măcar s-au propus cîte două lucrări de Radu Drăgoes-cu, Raul Egon Lebel, Kimon, Loghi, Ary Murnu, Samuel Mutzner, Schweitzer-Cumpă-na, Gheorghe Petraşcu, Nina Stuparu. Leon Alexandru Biju a avut nu mai puţin de cinci lucrări în vînzare, record absolut de nu-măr de lucrări de acelaşi autor, dacă facem abstracţie de lotul Corneliu Baba propus "totul sau nici unul" în urmă cu cîteva luni sau ediţii tot la Monavissa. S-a dat o pictură mai mult lungă reprezentînd schitul Cheia, cu 300 de euro, o natură statică cu obiecte greu de identificat, cu 400 de euro, portretul unei tinere despre care se afirmă cu tărie că este prietena artistului; cu 130 de euro, şi nu s-a vîndut o compoziţie cu glastră şi icoană, pe care se cereau 490 de euro, şi un cărbune pe hîrtie repre-zentînd o copilă sau chiar o femeie după baie.

Readusă în atenţia publicului românesc la o licitaţie Monavi-ssa, în urmă cu cîteva luni, Mina Byck Wepper nu a mai avut căutare la licitaţia de duminică, "România" sa, alergică, frumoa-să şi într-o scenă de producţie, cu furca în mînă, neavînd căutare nici măcar la începutul unui an electoral. Asta anunţă apatie la votanţi, indiferenţă la guvernanţii siguri că vor fi realeşi şi lipsă de imaginaţie la outsideri sau challengeri, ca să mă exprim trendy, că şi americanii îşi aleg preşedintele anul ăsta.