PLASAMENTE ALTERNATIVE Ce e mult şi ce e bine

Principiul funcţional, cu care s-a născut casa de licitaţii de artă Artmark, vorbeşte de câte o mare licitaţie pe sezon şi cât mai multe şi mai diverse, în rest. Sezon este acela din care anul are patru, fiecare bine conturat, fie că e iarnă, vară, toamnă sau primăvară.

Licitaţia din această toamnă, de exemplu, a avut 175 de loturi, vândute în proporţie de fix 81,71%, acumulând aproape un milion de euro, 915 mii, mai exact. Oferta arată ca un mozaic de mici colecţii de autor, lucrări cu aceeaşi semnătură, una după alta, trei, patru, cinci. Bine, şi şase. Despărţite de singletoane.

Primele cinci sunt de Nicolae Vermont, adjudecate la preţuri fără imaginaţie, fie 3,5, fie 2,5 mii de euro. Trei şi două. Vine un Sabin Popp de 1.800 de euro, ca picat de pe raft, apoi trei Arthur Verona, trei Artachino şi şapte, da, şapte Octav Băncilă. Nu s-au dat toate şapte, dar una dintre ele, prima, a scos 19 mii de euro. Este o scenă de băgat aţa în ac, pentru a mai pune un petec la o haină, haină care stă pe genunchii pitorescului bătrân, în aşteptarea operaţiei reparatoare. Aflăm că o variantă a lucrării din licitaţie, cu lumina zilei reflectându-se în ochelarii bătrânului cu mâinile împreunate a rugăciune, se află la Iaşi, în muzeu. Este mult mai cunoscută, aşa că piesa de pe piaţă ar putea fi o variantă a celei din muzeu. E greu de spus, ambele piese sunt plasate în 1913. Cea de la Iaşi a apărut şi pe un timbru scos anul trecut, la împlinirea a 150 de ani de la naşterea pictorului.

"Chivuţă cu pipă" şi "Liliac" au primit, fiecare, câte 4.250 de euro. "Florile de câmp" s-au dus la 5 mii iar o altă "Chivuţă cu pipă", cu cortul în spate, adică în plan secund, a primit 7,5 mii de euro. O "Natură statică cu mere" a primit şi ea 4 mii de euro, dar după licitaţie, în timp ce "Ţărăncuţă cu fuiorul" este încă disponibilă, pentru fix 7.236 de euro.

La Iaşi funcţionează, de mai mult timp, un liceu de arte cât o facultate, care poartă numele lui Octav Băncilă. El nu s-a născut şi nici nu a murit la Iaşi, ci la Botoşani şi Bucureşti. A abordat multe subiecte din lumea celor ce muncesc pentru a-şi câştiga existenţa, inclusiv categorii sociale sau etnice, din aceeaşi lume. Îl ştim pe Băncilă ca fiind autorul celebrei picturi cu ţăranul care este ucis, în 1907, de tirurile din spate ale armatei care înăbuşea ultima răscoală ţărănească din Europa. A fost promovat de regimul comunist datorită temelor sale cu oameni simpli aflaţi în situaţii dramatice, sau din strădania de zi cu zi. Dar trebuie să amintim că a murit în 1944, deci nu a avut timp să profite de venirea la putere a comuniştilor. Poate că, dacă mai trăia, comuniştii nu s-ar fi grăbit sau îngrămădit să-l onoreze, ci, poate şi mai rău, să-l lichideze.

Este greu de determinat nivelul de implicare a pictorului în propaganda comunistă, atunci când nu exista nici măcar Uniunea Sovietică sau alte Internaţionale de impunere a comunismului în toată lumea. Octav Băncilă a rămas orfan la numai patru ani şi a fost crescut, pe rând, de surorile sale mai mari şi deja măritate. Ecaterina Nădejde şi Sofia Nădejde. Răspunsul la întrebarea/nedumerirea care se naşte imediat este da, cele două surori ale pictorului Octav Băncilă erau căsătorite cu doi fraţi, Gheorghe şi Ion Nădejde, cu toţii fiind promotori dintr-un început ai ideilor socialiste. Tânărul pictor nu putea lipsi din discuţie, are şi gesturi de frondă, şi participări la greve şi proteste sociale, precum şi picturi cu astfel de subiecte. Nu este însă un activist şi nici un virulent. Cam după primii 50 de ani ai lui şi vreo 1921 de după Iisus, deci după naşterea partidului comunist din România, se apleacă mai mult asupra florilor, şi la propriu, şi la figurat. Chipurile şi corpurile umane dispar treptat şi apar florile care i-au fost de mare folos şi straşnică vânzare.

Revenind la licitaţia de toamnă, după Octav Băncilă s-au mai dat 5 Kimon Loghi, 6 Schwaitzer-Cumpăna, 6 Iser, 6 Ghiaţă, 3 Bunescu, 5 Pallady, 3 Petraşcu, chiar şi 3 Arthur Segal, au mai fost şi Sion, Adam Bălţatu sau Cheller, fiecare cu câte 4 lucrări, chiar şi 3 Grigorescu, Nicolae Grigorescu. În rest, una, două sau cel mult trei.

Maeştrii din licitaţie nu sunt în număr de 100, dar sunt de top. Preţurile cele mari s-au aglomerat în jurul tripletei de aur Nicolae Grigorescu-Nicolae Tonitza-Nicolae Luchian. Ştiu, pe Luchian îl chema, de fapt, Ştefan, dar am scris aşa, pentru simetrie. 82.00 de euro au plecat la Câmpiniţa, un afluent al Prahovei, într-un peisaj în care s-a aşezat, temporar, o ţărăncuţă a lui Grigorescu. Pictura este ulei pe lemn, semnată în roşu şi a aparţinut lui Vlahuţă. Din Câmpina provine casa cu hambar, pictată de artist în 1902 şi vândută cu 80 de mii de euro. Un car cu boi, din acela ce se iveşte din zare, tot pe lemn, de Grigorescu, a primit 65 de mii de euro.

Acum ar fi momentul lui Tonitza, cu trei lucrări: o curte de Mangalia, ce pare destul de cunoscută, vândută cu 37 de mii de euro, un golf perfect semicircular, din Mediterana, nu din Balcic, plecat pentru 35 de mii, şi flori vândute după licitaţie, cu 25 de mii. Iar al treilea în topul topului, cu voia dumneavoastră, Ştefan Luchian. Portretul fratelui, Anibal, nu a fost adjudecat, fiind disponibil în magazinul Artmark la 32.562. Iar portretul de fată, în pastel şi cărbune, uşor exagerat numit "Inocenţă", nu "Inocenta", a primit 26 de mii de euro.

În acest caz, rigoarea contabilicească ne atrage atenţia că un Ţuculescu, portretul fiicei, publicat în revista craioveană de cultură "Ramuri", la doi ani după moartea artistului, a primit 28 de mii de euro. Cu acelaşi preţ s-a dat şi o lucrare semnată Bernea, ce provine din colecţia Eugeniei Vodă.

Lucrările lui Iser nu au trecut mai sus de 15 mii de euro, cât s-a licitat pe un nud feminin, dar au fost adjudecate toate şase. Preţuri foarte mici au primit Schweitzer-Cumpăna şi Vânătoru, Kimon Loghi nu a trecut de trei mii, Marius Bunescu s-a dus la cinci mii, cu un peisaj cu bărci de Constanţa, Petraşcu a mai colorat atmosfera, mai ales cu o Veneţie de 17 mii, Sabin Bălaşa reuşeşte cu greu 22 de mii de euro.

La accesibile aş trece ceţurile de riviere celebre ale lui Isachie-Popescu, chiar şi navalele lui Ştiubei, şi nudul de atelier pictat de Nicu Enea. S-a dus el la 3.250 de euro, dar cu câţiva anişori în urmă, când nu era la azilul de lux, Irinel i-a luat Monicăi un Dubrovnik al pictorului din Bacău cu vreo 7 mii. Ceea ce nu era mult nici atunci.