A murit un pictor, in plină expoziţie, în plină viaţă. Lucian Liciu avea 54 de ani, trei copii care au mai crescut, dar tot mici sunt, avea deschisă o expoziţie foarte interesantă, despre lumea văzută prin timbre, era prezent la multe expoziţii, îşi susţinea colegii artişti, picta mult, era într-o superbă activitate ca de sfârşit de lume. La un moment dat, inima i-a cedat. Mulţi prieteni au postat fotografii cu Lucian Liciu la diferite evenimente, multe, la care s-au întâlnit, unde artistul cu siguranţă a ajutat, s-a implicat.
Majoritatea sunt repostări, fotografiile fiind arătate chiar în momentul evenimentelor respective, cu câteva zile în urmă, anul trecut, acum doi sau mai mulţi ani în urmă. Victoria Măciucă, doamna minunatului fenomen cultural numit Casa Moşescu de la Râmnicu Sărat, şi-a amintit o postare a mea din 19 martie 2020, când eram speriat de viteza de închidere a expoziţiilor în aşteptarea pandemiei. Scriam atunci: Se fac donaţii pentru spitale, statul donează şi el la greu, dar pictorii, plasticienii, în general, din ce trăiesc? Nu le donaţi nimic, cumpăraţi, contactaţi-i şi cumpăraţi-le munca, arta. Trebuia să o faceţi şi până acum, dar a venit clipa să o faceţi ca o datorie pentru fiinţa românească, pentru civilizaţia şi cultura noastră. Şi, mai ales, pentru voi, o să vă placă tare. Dacă tot trebuie să stai în casă, şi trebuie, este elementar, fă-o într-o casă plină de artă! Victoria Măciucă aduce la zi aceste mesaj, inspirat şi cu multă tristeţe: Un îndemn permanent! Poate că ar trebui să debuteze acum, când familia Liciu Lucian se află in mare impas! Încercăm să organizăm ceva pentru ei?
Dispariţia pictorului Lucian Liciu atrage atenţia asupra acestei situaţii permanente din piaţa noastră de artă. Ca o paranteză plină de sarcasm dar şi de tristeţe nervoasă: cei care consideră, absolut eronat, că opera unui artist este mai valoroasă când acesta cade din picioare şi pleacă de pe această lume, ar trebui să dea buzna acum, că Lucian nu mai este. Pe mine mă interesează, însă, cei care se bucură de arta creatorilor contemporani, ai noştri, şi chiar colecţionarii, cei care pornesc dedicat şi sincer pe calea plină de satisfacţii a alăturării frumosului în viaţa lor. Este vorba de colecţionarii adevăraţi, cei care îi descoperă pe artişti şi nu încearcă să îi uimească şi umilească prin forţa lor financiară.
Pictorul Lucian Liciu a încercat să trăiască din arta sa. Soţia, Nicoleta Gribincea, este pictoriţă, şi nu de puţine ori au expus împreună. Acum fix un an, în martie 2021, ei, Lucian Liciu şi Nicoleta Gribincea, au deschis expoziţia inspirat intitulată "The power and the glory", la Căminul Artei. Pentru ei, şi numele galeriei este inspirat. Asta este familia Liciu, un cămin al artei, care trebuia să funcţioneze pe toate planurile din arta pe care cei doi, Lucian şi Nicoleta, o realizau, ca meserie şi destin. În ciuda implicării şi a muncii extraordinare, situaţia familiei de pictori a fost departe de a fi una de vis, de recunoaştere plenară din partea societăţii şi a pieţei. Sunt tineri, Nicoleta şi Lucian, el a rămas tânăr, şi amândoi s-au dedicat creaţiei artistice.
Cum arată această lume, în prezent? Pe de o parte avem creatorii, minunea vie a acestei frumoase poveşti. Munca lor nu este uşoară, nu este simplă şi nici ieftină. Dacă adunăm cheltuielile de producţie, cum se spune în termeni de specialitate, am ajunge la preţuri mai mari chiar şi decât cele cerute pentru acele lucrări de artă. Nici nu mai este loc pentru o minimă apreciere a harului creator. Situaţia generală este extrem de grea, lipsită de lumină, în care culoarea se naşte greu de tot. Iar situaţia artiştilor este şi mai complicată. Viaţa lor este total dependentă de evoluţia societăţii.
O societate civilizată, bogată şi deşteaptă apreciază arta, o promovează şi se înconjoară de ea. Creatorii de impact vizual îşi au locul peste tot într-o astfel de societate, de la şevalet şi daltă, la cele mai subtile şi moderne imagini ce ne apar în avalanşa permanentă din zilele noastre. Chiar dacă ne umplem şi noi piepţii de NFT, discuţia este tot despre creaţia plastică clasică, cea pe care o putem lua acasă la noi, sau în birouri, sau oriunde avem un spaţiu personal de încântat. Fără îndoială, ne dorim şi o scenă publică de forţă, de circulaţie mare, chiar internaţională, de galerie şi mari saloane sau festivaluri. Scopul final, totuşi, este vânzarea, spre expunere personală, de colecţie, dar şi de investiţie. Până la urmă, vorbim despre pictorul Adrian Ghenie pentru că lucrările sale se dau pe milioane, de lire sterline, dolari, euro sau dolari Hong Kong. Vă amintiţi titlul unei picturi de Adrian Ghenie? Hai că am glumit, nimeni nu ştie. Poate doar cei care citesc pe aici îşi amintesc de "Nickelodeon", sau "Floarea soarelui", aia din 1937, sau bătăile cu plăcintă, din aia moale, de o lipeşti la unul pe figură. Sau de gama Darwin, sau cea cu nazişti care fac turism.
Până la urmă, cum îţi cumperi contemporani? Te duci la licitaţii, la Artmark, Alis sau la Vikart. Abundă de clasici şi muzeologizaţi, dar li se face loc şi contemporanilor. Amestecul nu este recomandat, aşa şmecheri cum suntem, de le ştim noi pe toate, ne înghesuim pe orice ar avea vreo semnătură de care am auzit că e vechi. Poate fi orice, o oroare sau un fals, dacă are o astfel de semnătură îl luăm cu baxul. Chiar dacă nu este în ulei. Toate aceste trei mari case de licitaţie de la noi promovează arta plastică din zilele noastre, deşi condiţiile sunt neprielnice. Alis, cea mai veche casă de licitaţii de artă de la noi, are chiar o secţiune numită explicit "Artişti în viaţă", cu preţuri mai mult decât decente. Şi tot rămân multe, prea multe, nevândute. Vikart a venit cu contemporani de la început, cam când a început pandemia. Numai ei ştiu cum se descurcă. Artmark a făcut loc contemporanilor pe scena sa plină de lumini, chiar şi în licitaţii dedicate sprijinirii artiştilor.
Galeriile sunt un alt templu al comerţului de artă unde îi găsim şi ar trebui să îi găsim pe creatorii contemporani. Dar despre care galerii vorbim, până la urmă? Unele galerii au aspect de magazin de antichităţi, un spaţiu al minunilor pentru cei pasionaţi, un loc unde găseşti de toate, mai puţin creaţie contemporană. Ceea ce este normal. Nici aceşti comercianţi de obiecte de artă şi de colecţie nu o duc strălucit, iar arta contemporană nu le-ar îmbunătăţi situaţia. Există, desigur, sălile pentru expoziţii temporare, multe ar fi trebuit să fie susţinute de Uniune, asociaţia creatorilor de artă plastică, care este departe de a derula o acţiune eficientă, în favoarea tuturor membrilor săi. Expoziţiile de artă contemporană se susţin mai ales pe spezele şi spinările creatorilor, ale expozanţilor. Ei plătesc chiria, aduc lucrările, fac vernisaj, invită lumea, doar-doar se va vinde ceva. Măcar să se acopere cheltuielile.
Nu trebuie să fii colecţionar sau pasionat declarat de artă pentru a cumpăra contemporani. Dacă eşti, ştii bine ce ai de făcut şi faci bine ce faci. Mergi la artist, vorbeşte cu el, descoperă-l, cumpără-i arta. Marii colecţionari au cumpărat contemporanii lor, fă şi tu la fel cu contemporanii tăi! Dacă eşti doar unul dintre fericiţii care află că se pictează şi în zilele noastre, dacă simţi că îţi place o pictură, o sculptură, o creaţie plastică, fă acelaşi lucru, dă banul şi ia-o acasă. E cea mai tare investiţie, investiţia în tine, în viaţa ta, care devine instantaneu mai frumoasă, în nervii şi stressul tău, care se curăţă ca pălite de o baghetă axion, în educaţia şi nivelul tău de spiritualitate, care se ridică ca o baghetă lovită de viagra. Scuza preţurilor nu mai există, sunt preţuri cel mult decente, dacă nu mici, iar oferta este paradisiacă de-a dreptul, multă şi bună. Lipsesc banii, alţii zic că sunt în exces, că de aia se scumpesc toate, să nu cumva să avem bani, dar mereu vom găsi un strop pentru o operă de artă, pentru o lucrare din galerie sau de acasă de la artist, de la unii dintre mulţii artişti contemporani, care ard, trăiesc şi creează în aceste zile cumplite.
Mai am o observaţie bine edificată, o certific şi o împărtăşesc: arta originală contemporană este cea mai tare fiţă! Maşinile, excursiile, conturile bancare nu vor fi niciodată suficient de mari şi scumpe, nu o vor lăsa pe iubi cu gura căscată. Însă, o lucrare de artă făcută de un artist cu expoziţii în carieră, da, o va uimi, vine dintr-o lume cu lumini necunoscute, unde nu intri pe bani, ci doar pe simţire.
1. Pentru artă, pentru artiști!
(mesaj trimis de Victoria în data de 23.03.2022, 08:58)
Sa facem ceva până nu este prea târziu! Zbaterea pictorilor să nu fie zadarnică! Lucian Liciu a ars incandescent dar flacăra lui s-a stins din cauza lipsei aerului care nu a mai putut-o întreține! Dezinteresul pentru artă, pentru cultură scade pe măsură ce umanitatea își îndreaptă atenția spre alte lucruri, cobsiderate valori la acest moment, însă arta, talentul înnăscut pe care ea îl menține prezent prin operele artiștilor, pierde un teren important care nu duce decât la desensibilizare sufletească, la înstrăinare față de noi înșine. Să incepem cu recunoașterea noastră pentru Lucian Liciu, un artist foarte talentat, pe care l-am pierdut mult prea devreme și să încercăm să încurajăm arta sub toate aspectele ei, pentru că arta reprezintă o modalitatea importantă de a nu ne pierde sufletul, conștiința, rădăcinile!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.03.2022, 10:41)
"pictorii, plasticienii, în general, din ce trăiesc?" In lumea artei de la noi este exact ca in strainatate: unii artisti vand incredibil de bine, pe mii sau zeci de mii de euro, iar altii nu vand nimic. Asa este recompensata "performanta", "talentul" cam peste tot, nu exista cale de mijloc; cine cumpara vrea de la cel mai bun. Poate nu e corect, dar asta este ... nu poti sta ca artist cu mana intinsa la stat, pentru ca nici un inginer, economist, profesor, arhitect etc. nu beneficiaza de ajutoare mai mari. Trebuie sa lucrezi, sa-ti gasesti un loc in societatea asta capitalista ...