PLASAMENTE ALTERNATIVE De 9 mai, mai multe tancuri

Ce aglomeraţie de simboluri şi evenimente pentru ziua de 9 mai şi mai toate figurează în memorialul colectiv un pic cam confuz şi destul de eronat. Europenii cred că într-o zi de 9 mai s-a făcut Uniunea Europeană. De fapt, la 9 mai 1950 a fost lansată ideea, sub forma unei declaraţii publice căreia i s-a asigurat impactul. Este celebra "Declaraţie Schuman", nu după numele compozitorului Robert, care se scrie cu doi "n" la final, ci după numele ministrului francez de externe de atunci, Robert Schuman. Este un text emblematic, clar şi destul de concis, care stă pe drept la baza a tot ce s-a construit pe linia unităţii europene de atunci. Ministrul francez pornea de la ideile mult mai practice ale unui specialist în planificare - există aşa ceva şi în capitalism şi este foarte eficientă. Jean Monnet lucra la repararea Franţei după necruţătorul război mondial şi a avut ideea practică de a cere punerea în comun, fără gânduri secrete şi rele, a dezvoltării unor industrii care au dus, până atunci, la război: oţelul armelor şi cărbunele care îl topeşte pentru modelare. Peste puţin mai puţin de un an de la Declaraţie, la Paris a fost semnat tratatul care făcea primul pas spre o piaţă comună europeană, fără vămi şi taxe, totul sub o coordonare comună, cu liberă concurenţă, deci fără monopoluri care să înarmeze regimuri precum cel naţional-socialist hitlerist. Era Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Deci, la 9 mai nu a fost creată Uniunea Europeană, ci a fost lansat, la nivel declarativ, procesul care a dus la nivelul de integrare din prezent.

La Moscova, 9 mai se sărbătoreşte ca zi a victoriei. Nu din cauza Declaraţiei Schuman, desigur, ci pentru că atunci considerau sovieticii că s-a încheiat al Doilea Război Mondial. A fost o mare victorie a Uniunii Sovietice, plătită cu pierderi uriaşe, în lupta împotriva Germaniei naziste, deşi, la începutul conflagraţiei, Germania hitleristă şi Uniunea Sovietică stalinistă erau aliaţi. Pe această bază a intrat Germania în Polonia, la 1 septembrie 1939, declanşând reacţia Vestului, care a dus la războiul mondial, pe aceiaşi bază - alianţa cu Germania lui Hitler, viitorul inamic - URSS a luat Basarabia şi cele trei republici baltice.

Occidentul sărbătoreşte victoria din 1945 pe data de 8 mai. Explicaţia este simplă şi toată lumea are dreptate. Pentru că fiecare parte şi-a luat o bucată din dreptate. La 7 mai 1945, generalul Alfred Jodl, şeful armatei germane, a capitulat, pe semnătură, în faţa Aliaţilor, la Reims, în Franţa. A doua zi, pe 8, Roosevelt, Churchill şi De Gaulle au anunţat victoria, dar Stalin, nu şi nu, că el vrea o capitulare ca la carte, la Berlin. S-a făcut în aceeaşi zi, târziu de tot, că la Moscova era deja 9 mai. Adică Ziua Victoriei. Victoria împotriva fostului aliat din 1939, Germania lui Hitler. Deşi nazismul a fost lichidat atunci, cu Hitler cu tot, un kaghebist pensionabil umblă cu Armata Roşie pe la vecini şi îi ceartă şi îi omoară ca să îi denazifice. Păi, cum aşa, după 77 de ani lupta continuă?! Inteligentă propagandă are Moscova!

Şi românii aveau ceva de sărbătorit pe 9 mai, ceva personal, nu ca occidentali, nici ca ruşii. Pe 9 mai sărbătoream proclamarea independenţei, în 1877, de către ministrul de externe de atunci, Mihail Kogălniceanu. De fapt, independenţa României faţă de Poarta Otomană a fost votată de Parlament şi imediat aprobată de Carol I chiar a doua zi, zi de mare sărbătoare deja, fiind Ziua Monarhiei, 10 mai. Comuniştii nu puteau accepta această suprapunere şi au încercat să ne convingă că nu regele, ci politicianul reformator al lui Cuza ar fi făcut-o. La 9 mai 1877, de fapt, Kogălniceanu ţine un discurs în Parlament, pentru că politicienii nu prea ştiau ce face el cu alianţele ţării. De fapt, Kogălniceanu ne pusese în stare de război cu Înalta Poartă şi lăsa trupele ruse să treacă pe la noi în drum spre frontul din Bulgaria. La acest război, trimitem şi noi trupe. Şi zice abilul politician: În starea de rezbel cu legăturile rupte ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare. Asta se reţinuse din splendida retorică a vremurilor, ca o declaraţie cu putere de lege internaţională. Dar nu, există o lege a independenţei României, semnată de Carol I, în ziua de 10 mai, la fix 11 ani de când urcase pe tron. În aceeaşi zi de 10 mai 1877, Parlamentul votase această lege.

În prezent se vorbeşte mai mult de ziua de 24 februarie, cea mai recentă, şi urmările ei. Este vorba de acel 24 februarie, când Putin trimitea câinii războiului peste ucraineni. I-a dezlegat şi i-a asmuţit. A zis că nu este război, şi nici nu este război, este un măcel, bombe împotriva blocurilor de locuinţe, apoi oamenii au fost vânaţi în case, violaţi, omorâţi, jefuiţi. Dacă trăiau acum, marii şi introspecţii scriitori ruşi aveau ce să scrie, ar fi coborât foarte jos, căutând în subsolurile omului rus. Ar fi ştiut ei ce să scrie, aveau realităţi cutremurătoare pe masa de lucru şi aveau datoria să facă asta pentru că, în loc să îi roadă grija de oamenii omorâţi în Ucraina, unii intelectuali trăgeau semnalul de alarmă la trenul inexistent al interzicerii Marii culturi ruse.

Dacă nu urlau ca din gură de şarpe să sărim să salvăm numita mare cultură, poate aceste deranjuri treceau neobservate. Aşa, ne părea rău de bieţii sportivi ruşi, inclusiv cei dopaţi, că nu îi mai lasă să se joace cu noi, dar de când au început să-şi pună semnul lui Zorro pe piepţi parcă nu ne mai este aşa milă. Dimpotrivă! Suedia şi Finlanda le-a spus hocheiştilor lor că nu mai calcă la naţională dacă se mai tăvălesc prin praful campionatului rus. Ştire apărută sub o fotografie în care hocheiştii din numitul campionat stau în Z pe spaţiul de gheaţă. Nazistă imagine, dacă îi vede Putin îi bombardează pe loc. Sau nu, e confuzie mare şi criminală!

Nu există legi împotriva scriitorilor ruşi adevăraţi iar măsurile sunt luate împotriva lăutarilor "liderului de la Moscova". Numai că oamenilor nu prea le mai arde de suferinţele vreunui tânăr rus de mult apus, zbaterile unei societăţi sensibile trase în jos de mujici, când văd măcel cu tortură în fiecare zi, în Europa, de vreo trei luni. Şi nu mai dă doi bani pe cultura rusă, mare sau mică.

Practic, nu mai apare vreun plastician rus prin licitaţiile internaţionale de prestigiu. Fie el contemporan, modern sau chiar mai vechi. Că Rusia ţaristă, de-a care se joacă "mişlinschi celavec"-ul de acum, de la Moscova (adică Omuleţul Michelin, pe ruseşte), avea şi pictori, ba chiar şi sculptori mari. O vestită casă pariziană de licitaţie de artă a propus la vânzare, după prima lună de război în Ucraina, colecţia unui pasionat de avangarda rusă. Au fost 140 de loturi de cea mai bună calitate, legate de momentele rare şi scurte ale avangardei ruse, iute lichidată de regimul bolşevic, din care s-au vândut vreo 80-90. De la începutul, făcut cu Kandinsky, s-a mai dat ceva, dar autorul care a salvat vânzarea, cât de cât, a fost El Lissitzky. La licitaţia de la Paris, el a stabilit preţul cel mai mare, 19.588 euro, pentru un afiş din 1923 apreciat la cel mult 10 mii. În cel mai avangardist stil, Dadaist chiar, afişul promova "Merz-Matinee", organizat de Kurt Schwitters şi Raoul Hausmann la sala Tivoli din Hanovra, chiar pe 30 decembrie 1923. Organizatorii anunţă că se mai ştie un singur astfel de exemplar de afiş pe hârtie roşie, aflat la o galerie berlineză. Preţul record al licitaţiei nu spune prea multe. Peste 10 mii de euro trec doar şase lucrări, puţine peste 5 mii, majoritatea sunt sub acest preţ şi chiar în intervalul o mie-trei mii de euro.

El Lissitzky a promovat mereu cele mai avangardiste viziuni. Inclusiv când a lucrat pentru propaganda sovietică. În 1921 prinde un post de reprezentant cultural în Germania şi înfloreşte în acest cadru mustind de spirit avangardist. Anul următor, în 1922, Germania şi noul stat comunist au semnat surprinzătorul tratat de la Rapallo. Artistul moare în 1941, la sfârşitul unui an în care Germania nazistă şi-a atacat aliatul, Rusia sovieto-stalinistă, viitor putinistă. Ultimele sale cuvinte, scrise pe un afiş de propagandă, aduc cu ultimele ale lui Ghoethe, doar că artistul sovietic cerea mai multe tancuri.