PLASAMENTE ALTERNATIVE Nu daţi banii pe prostii, luaţi artă outsider

Termenul de Outsider Art este rudă cu cel de artă singulară, botezată astfel după francezul "art singulaire". Dar şi cu arta brută, tot din Filiera franceză, unde "art brut" nu se referă la şampanie. I se mai spune şi "raw art". Din toate acestea am crede că aşa ceva fac necizelaţii, cei netrecuţi prin procedee şi şcoli de rafinament şi antrenament. De fapt, este vorba de forme de artă realizată de oameni fără o instrucţie clasică în domeniu, deşi am zice că e vorba de o exprimare netrecută prin astfel de criterii. Outsiderii, singularii sau bruţii au o mare atracţie şi disponibilitate pentru creaţia plastică şi sunt atât de sinceri şi dedicaţi încât lesne îi recunoşti în opera lor. I-am putea numi naivi, dar acela este deja un gen. L-a făcut celebru Douanier Rousseau, cel care zicea că nu a învăţat decât de la natură şi era prezent în cele mai strălucitoare cercuri artistice. Naiv, dar şi "primitiv", era categorisit pentru că era altfel. A trăit când secolul al XIX-lea se vărsa în secolul XX şi se petreceau adevărate revoluţii în artă, toate puse pe clasicism şi academism.

Jean Dubuffet este un mare artist, cu studii la Academia Julian, dar şi cel care a inventat noţiunea de artă brută. Pe la 1945 a început să adune astfel de creaţii, mai ales desene, pornind inclusiv de la cele realizate de pacienţii unor ospicii din vremurile mai vechi. Acolo este o sinceritate maximă şi, mai mult, sunt relevate aspecte ce ţin de drama şi trauma artiştilor ad-hoc, care nu ies uşor la iveală. În ceea ce desenau ei se văd cu ochiul liber angoasa şi frustrările adânc ascunse, iar doctorii au învăţat să "citească" aceste mesaje. Iar Dubuffet le-a colecţionat. În momentul în care a lansat termenul "arta brută", şi el a devenit unul dintre autorii de creaţii fără restricţii canonice, sincere şi impulsive. Desigur, ca orice francez al vremii sale, a teoretizat şi construit curentul.

Un aspect aparte al artei brute sau singulare sunt clădirile, construcţiile ridicate în acest spirit, adevărate eforturi faraonice, opera unei singure persoane, ca un desen sau o pictură. Francezii vin şi aici cu exemplul emblematic: Palatul Ideal. Factorul poştal Ferdinand Cheval alerga, în 1879, prin zona destul de amplă care îi era rezervată, aceasta fiind realitatea şi nu vreo glumă apropo de faptul că îl chema Cal (cheval, în franceză). Se împiedică şi dă cu nasul, mai la propriu, mai la figurat, de o piatră care îi place şi o ia cu el. Fenomenul se amplifică exponenţial, cu atât mai mult cu cât poştaşul, atunci de 43 de ani, începe să facă o construcţie, un palat ca un caste de nisip, dar mai mare, cu boabe de nisip de dimensiunea unei pietricele. Concepţia este fabuloasă, expresie pură şi exclusivă a personalităţii constructorului său, nimic obişnuit, nimic previzibil, totul personal, cu inscripţii şi personaje. Nu are nimic de a face cu planul unei locuinţe, totul este templul unei idei, populat de vieţuitoare din toată lumea dar şi de mitologii şi filosofii, brute toate. Îl încheie după 33 de ani, în 1912. Îşi făcuse acolo şi mormântul, într-un colţ, dar primăria nu îl lasă să-l folosească. Aşa că, până la moartea sa, în 1924, îşi face şi un palat ideal mai mic, mult mai mic, în cimitir, pe care îl locuieşte pe veci. În 1964, Andre Malraux, vizionarul ministru francez al culturii, de atunci, le dă tuturor peste nas, atrăgându-le atenţia că este vorba despre singurul exemplu de "arhitectură naivă", şi, în loc să-l demoleze, face actele să îl declare monument protejat. Ceea ce se va întâmpla în 1969. În 2018, francezii fac excepţionala peliculă "L'Incroyable Histoire du facteur Cheval", cu Jacques Gamblin şi Letitia Casta în rolurile poştaşului şi al dedicatei sale soţii.

În societatea industrială, mijloacele şi tehnica sunt cu totul altele, permit mai multe, aduc mai multe. Oamenii simt nevoia să se exprime în creaţia plastică dar stilul lor lejer, fără pretenţii dar şi fără îngrădiri, nu se opune plasticii profesioniste, oficiale, nu vrea să o schimbe sau să o înlocuiască. Dar ajunge în colecţii, muzee, galerii şi licitaţii.

O astfel de licitaţie, numită direct Outsider Art, tocmai a fost organizată de Christie's, la New York. Acum este momentul pentru exclamaţia "Whaaat? Christie's? New York?", la care voi răspunde: Da, exact aşa! Nu au fost atinse cote care îţi taie respiraţia, dar când vorbeşti de 175 de mii sau de 156 de mii de dolari parcă începe să te încerce nişte respect. Dar foarte multe dintre loturi au plecat la preţuri sensibil mai mari decât cele estimate.

175 de mii de dolari s-a licitat pentru un desen demn de nişte suprarealişti bretonişti dar realizat de un american, Bill Traylor pe numele său, al cărui an de naştere este bănuit, plasat în 1853, pentru că viitorul artist s-a născut sclav. Să nu uităm, sclavia s-a terminat în SUA, cel puţin teoretic, în 1865. Bill a trăit 96 de ani iar prima expoziţie a avut-o la 86. Până la 75 de ani a trăit pe plantaţie. Are un simţ artistic excepţional şi lucrări sublime, în dulcele său stil, numit brut de oameni deştepţi. Un desen în creion, cu un butoi mare şi două siluete şi jumătate, a treia fiind mai mică, în preajmă, cu căni gigantice în mână, a primit 56.250 de dolari. O singură astfel de siluetă, într-un dans expresiv, tot în creion, s-a dat cu 47,5 de mii de dolari. Şi a mai fost, în licitaţie, un fel de brad de Crăciun cu un tip cu pălărie, pe post de vârf, tot un fel de dans, creioane pe hârtie, care a primit doar 35 de mii de dolari.

Festivalul Bill Traylor a avut loc, însă, în 2020, când o lucrare în tempera şi grafit, pe ambele feţe, a primit 507 mii de dolari. Adică mai bine de o jumătate de milion. În aceeaşi licitaţie Outsider Art din ianuarie, de la New York, s-a dat o imagine cu omul său albastru, pe un cal maro, şi cu un câine la fel, maro. Cu 325 de mii de dolari, estimarea oprindu-se la 250 de mii. La licitaţia de profil, numită "Outsider & Vernacular Art", din 2021, desigur ianuarie, Christie's şi New York, Bill Traylor a scos 293.750 de dolari.

Aşadar, în fiecare ianuarie, Christie's organizează la New York o vânzare de Outsider Art. Nu dintotdeauna, ci din 2018, când o şedinţă din ianuarie a fost dedicată colecţiei Marjorie şi Harvey Freed, de Outsider Art şi Vernacular Art. A fost un succes şi o revelaţie, de atunci se organizează această vânzare, la început de an, în ianuarie. În 2022, însă, şedinţa Outsider Art s-a ţinut pe 3 februarie.

Arta brută, singulară sau outsider, ori chiar intuitivă, cum apare în preajma soţilor colecţionari de mai sus, nu este deloc străină peisajului românesc. Şi nu mă gândesc la arta naivă, atât de susţinută de "Cântarea României", ci la strădania unuia dintre cei mai puternici creatori outsider, un adevărat guru în domeniul acesta fără norme, deşi este absolvent de liceu, facultate, masterat şi doctorat în pictură. Mă refer, fără nicio îndoială, la Laurenţiu Dimişcă, un nume care se confundă cu creaţia în această manieră dar şi în promovarea acestui gen. Apreciat peste hotare, mai ales în Franţa, Laurenţiu Dimişcă este şi un promotor de excepţie al artei Outsider, sau artă brută ori singulară. De ani buni reuşeşte să aducă pe simezele din România adevărate saloane internaţionale de artă brută, cu numele celebre ale genului, şi de puţin timp a reuşit să pună pe picioare un adevărat centru Outsider Art la Girov, satul Gura Văii, la doi paşi de lângă Piatra Neamţ. Este muzeu, atelier de creaţie, şcoală, centru cultural, iar multe dintre picturile lui Laurenţiu Dimişcă, inconfundabile, îmbracă obiecte de mobilier, se ridică pe ziduri, umanizează uriaşe structuri industriale. De le veţi vedea, le veţi recunoaşte. Acum ştiţi şi unde sălăşluieşte artistul.