PLASAMENTE ALTERNATIVE Pascin, cu sau fără chin

Jules Pascin este mereu o ocazie de a vorbi despre România. Mă şi mir că nu l-a pomenit preşedintele Juncker în excepţionalul său mesaj despre starea naţiunii europene, de miercurea asta. Până la Brexit şi întâlnirea crucială de la Hermannstadt, cunoscut şi ca Sibiu, când vom fi cu toţii preşedinţi, şi nu de CAP, ci ai Europei comunitare, până să ne spună ce facem în 2019, putea să ne recomande să vedem expoziţia Pascin deschisă la Paris, în seara anterioară. Ca să nu mai vorbesc de momentul în care a vorbit de România şi Bulgaria, la un pachet Schengen. Pentru că, evreu şi balcanic de Dunăre prin naştere, pictorul Jules Pascin este şi bulgar şi român, este şi francez şi american, este, de fapt, un cetăţean de onoare al Artei.

Jules Pascin s-a născut în 1885 la Vidin, în Bulgaria, cu 125 de ani înainte să se facă podul european peste Dunăre de acolo. El a unit malul bulgar şi pe cel român într-o formă originală, a venit la Bucureşti, cu toată familia, în 1892, când avea 7 ani, dar nu neapărat la şcoală. Marcus, tatăl său, făcea comerţ cu grâne şi România lui Carol l era în plină dezvoltare. Pascin se numea, încă, Julius Mordecai Pincas, evreu sefard, cu un tată din Ruse, un fel de cartier transdanubian al Giurgiului, la distanţă navetabilă de Bucureşti, iar mama, Sofia, era din Triest, din familia Russo care s-a mutat la Zemun, în Serbia, pe Dunăre. La 15 ani, viitorul artist lucra la firma tatălui său iar în timpul liber desena la bordel. Dacă munca în comerţ a fost de scurtă durată, de desenat a desenat toată viaţă, în medii asemănătoare cu cele ale iniţierii bucureştene. După 10 ani de Bucureşti, lansat bine pe arta plastică, se duce la Viena, unde desenează şi publică. Aprecierea vine de peste tot, dar nu şi de la tatăl său care îi recomandă să îşi ia alt nume decât cel al său. Este momentul când Pincas devine Pascin, citit cu chirilice, Paskin. În 1905 începe o lungă colaborare cu revista Simplicissimus din Munchen, dar pleacă la Paris. Brâncuşi tocmai ajunsese şi el, Picasso era deja acolo, Modigliani îşi făcea bagajele iar Diego Rivera şi Chagall, de peste mări şi ţări, se puneau şi ei la coadă la bilete.

La Paris, Pascin realizează şi expune acuarele şi diferite alte desene, rar şi pictură. Ca şi Brâncuşi, este selectat şi are succes la primul Armory Show, în 1913. Anul următor pleacă în America, împins şi de la înrolarea la care se pare că îl predispunea paşaportul său bulgăresc. A evitat astfel şi o extrem de puţin probabilă revenire în Bucureşti, în 1916, sub drapelul de luptă şi ocupaţie al vecinului nostru de la Sud. A avut o activitate intensă în Statele Unite, a călătorit şi a lucrat mult, iar în 1920, la scurt timp după ce primeşte cetăţenia americană, revine în Paris. Trăieşte autodistructiv, petrece non-stop, are apariţii şocante şi desenează tot timpul. În 10 ani, acest stil de viaţă îl duce la sinucidere, una teribilă, cu sânge pe pereţi. Când a ajuns la Paris, în gara Montaparnasse, a fost primit de un grup vesel de artişti şi scriitori, care l-au dus în triumf prin localuri. La fel a plecat din viaţă, cu o uriaşă coadă funebră de petrecăreţi celebri, artişti, galerişti, colecţionari şi chelneri.

Opera lui Jules Pascin este răspândită peste tot în lume. La sinucidere, lucrările sale au rămas, conform testamentului, celor două femei esenţiale din viaţa sa, pe lângă sutele de altcevauri, soţia Hermina, şi eterna iubită, Lucy, nevasta artistului norvegian Per Krohg. Din România, bancherul Joseph M. Pincas, preşedinte, atunci, al Federaţiei Comunităţilor Sefarde de la noi, cere şi partea familiei. O primeşte prin acordul celor două doamne şi donează intens din ea, mai ales în Israel şi deloc în România.

Galeria pariziană Le Minotaure, aflată pe o stradă, des Beaux Arts, cu nume predestinat, a vernisat, pe 12 septembrie, anunţata expoziţie dedicată artistului, "L'oeil de Pascin". Expoziţia, organizată împreună cu galeria Alain Le Gaillard din Rue Mazarine, îşi propune patru direcţii de a prezenta lucrurile după patru moduri în care le privea Pascin. Este vorba de privirea sociologică, cea a amorului, de privirea alegorică şi de cea a străinului perpetuu. Toate sunt tratate în expoziţia aflată pe simeze până la 28 octombrie şi în catalogul ei. Sunt expuse vreo 40 de lucrări de Pascin, din diferite perioade şi în diferite maniere, perfecte pentru a susţine abordările menţionate. Chiar dacă, uneori, se susţine că a venit la Paris direct din Bulgaria sa natală şi că ar fi făcut studii la Budapesta, că doar nu ne cunoaşte toată lumea precum preşedintele Juncker.

În România, cel mai tare în Pascin este Adrian Năstase, politicianul, fostul premier, ministru, preşedinte al deputaţilor, mereu colecţionarul şi de artă cunoscătorul. În timp, a adunat o foarte serioasă colecţie de desene şi gravuri de Pascin, dar şi o impresionantă documentare despre acest artist, cu catalogue raisonne şi cărţi cu dedicaţie. În decembrie trecut, o parte din această colecţie nu a luat drumul vreunei donaţii, cum, poate, a fost gândul la un moment dat, ci al sălii de licitaţie. Nu una dedicată, ci una complexă şi foarte bogată, licitaţia de iarnă de la Artmark. 32 dintre cele 283 de loturi ale licitaţiei erau Pascin din colecţia Adrian Năstase. Politicianul şi casa Artmark nu au ocultat provenienţa loturilor, dimpotrivă, au organizat două întâlniri cu presa şi cu publicul, o conferinţă de presă şi un vernisaj, prezentând culisele şi intenţiile acestei iniţiative. Nu se poate spune că vânzarea loturilor Pascin la licitaţia Artmark a fost vreo afacere pentru organizatori sau deponent, dar a fost o frumoasă pledoarie pentru descoperirea acestui artist altoit pe destinul vremurilor pe care le-a trăit. Nu putem spune nici că s-ar fi produs vreo revelaţie, dar cu siguranţă a fost atrasă atenţia asupra unui artist aparte, cu o viaţă de excepţie, legat de România mai mult decât transpare din cele comunicate de la Paris.

Cel mai mare preţ obţinut de un lot Pascin la licitaţia Artmark a iernii trecute a fost de 2.250 de euro, "strigat" pentru o guaşă cu trei dansatoare de cabaret aşezate, placid, la bar, total sau parţial indiferente la femeia de serviciu ce îşi exercită meseria într-un colţ al picturii. Următorul preţ, de 2 mii de euro, a fost realizat de o ramă de lemn cu trei desene schiţate. Restul ofertei Pascin, desene, dar mai ales gravuri, s-a dat cu preţuri modice, de la 140 la 900 de euro.

În lume, lucrările lui Pascin circulă la cele mai diferite preţuri. Uneori nici nu contează că e vorba de desene grăbite, păstrate cum s-a nimerit, iar preţurile se duc în sus, acolo unde întâlnesc picturile rare dar deosebite ale lui Pascin. Iar ele merg la preţuri şi mai mari, de zeci de mii de euro.