Nimic nu mai merge, aşa prost nu am vândut niciodată. De fapt, nu mai vând! În acest val de negaţii regăsesc mărturisirea unor prieteni sau cunoscuţi, artişti contemporani, mai mult pictori, unii dintre ei cu succes remarcabil prin ultimul timp. Viaţa a devenit complicată pentru artiştii ce ne sunt contemporani, şi când spun contemporan mă gândesc clar la cei care sunt în viaţă, a noastră şi a lor.
În acelaşi timp, mi se reproşează că văd lucrurile în non-culori sau în tonurile folosite de Elian Băcilă, negru pe fond negru. În această mărturisire îi întâlnesc chiar şi pe cei care epatau invocând vânzări la preţuri ameţitoare, dar ireale. Când cineva care a bravat tot timpul se înclină sub realitate nu este nimic triumfal, ci doar mari tristeţi şi temeri. Unele case de licitaţii reuşesc vânzări remarcabile, chiar recordul absolut de piaţa românească a fost stabilit, prin baterea precedentului, în ultimul an. Dar nu putem nega, la o privire de ansamblu, că preţurile nu sunt mai mici sau vânzările nu au scăzut la volum. Este de fapt o igienizare a pieţei, putem să îi spunem chiar şi maturizare, una dură, fiindcă unii indicatori scad dar alţii, de calitate, se întăresc. Cel mai bine se simte acest fenomen pe piaţa internaţională, dar numai la cea de vârf, mai puţin în micile şi multele galerii, mai puţin la cei ce debutează pe piaţă, mai puţin la micile obiecte de colecţie şi alte vânzări ce necesită atât de rarul entuziasm.
Ştirea zilei este căderea recordului internaţional la pictură, acelaşi cu cel pentru opere de artă în general. El a fost stabilit, în America, la 142,4 de milioane de dolari, americani, desigur. Performerul, Francis Bacon, este un contemporan, chit că a murit în 1992. Dar era născut în 1909, deci din secolul nostru de abia trecut. În schimb cel ce era pe primul loc până în această săptămână, când a trecut pe 2, era Edvard Munch, născut în 1863, deci din secolul al XIX-lea. Norvegianul nu a stat prea mult pe primul loc cu "Strigătul" său obsedant, varianta a IV-a, ajungând acolo în 2012, pentru 120 de milioane de dolari. De fapt, dincolo de trasarea limitelor contemporaneităţii în artă, sau a imposibilei linii de demarcaţie dintre modernitate şi contemporaneitate, trebuie subliniată constatarea că recordurile de preţ ale pieţei de artă nu vin din negura istoriei artei, de la creatori legendari, stăpâni ai muzeelor, ci de la contemporani, lideri de notorietate, cu o aureolă plină de amintiri şi mărturii. Este drept că vechii maeştri apar destul de rar în licitaţiile de artă, dar nu suntem lipsiţi total de astfel de prezenţe care au primit onorurile de cotă, dar nu şi recordurile de piaţă.
Francis Bacon, recentul recordman absolut al pieţei de artă este un meşter al figurativului lipsit de complimente, dur prin linie, direct, acut. Portretele sale sunt de mari personalităţi şi se scurg, precum cele cu care românul nostru Adrian Ghenie a punctat la Londra, tot în licitaţii. Asta înseamnă că proiectul ce dă linia estetică a clujeanului ştie ce merge şi a anticipat magistral ce mod de gândire şi privire va domina gustul contemporan până acolo încât va da şi cel mai mare preţ al pieţei maxime, cea internaţională şi la vedere, ce nu ţine seama de timp şi spaţiu, ba nici de monedă. Portretele lui Francis Bacon probează o formulă estetică ce se impune pe acea linie sensibilă, greu de definit şi stăpânit, care este gustul internaţional. Deşi achiziţia a fost realizată de Acquavella Galleries, desigur, în contul unui client, nu poate fi lipsit de interes că până pe la vreo 100 milioane, în cele 6 minute cât a durat tărăşenia, a licitat şi Gagosian, cei care lucrează la Anselm Kieffer şi alte portofolii înalte pentru portofele ample.
De asemenea, nu vom fi miraţi să aflăm că nu o singură pictură de Bacon a fost vândută sub ciocanul de milioane, ci de fapt un triptic, opţiune ce apare cu succes în opera britanicului născut la Dublin. În 1989, un astfel de triptic, vândut cu 6 milioane de lire sterline, l-a făcut cel mai scump artist în viaţă. În 2008, Sotheby's vinde Triptych, lucrare din 1976, cu 55,5 milioane de lire sterline (86 de milioane de dolari, la cursul valutar de atunci) şi îl face pe Francis Bacon autorul celei mai scumpe creaţii postbelice. În 2008 începea criza economică mondială şi punerea la teste a principiilor după care funcţiona societatea umană până atunci, inclusiv a principiilor estetice, ce comandă economicul, mai ales comerţul cu artă. După 5 ani de la aceste evenimente traumatizante, fenomenul este finalizat, cu calcule de investiţie sau nu, cumpărăm ce ne place. Frumuseţea momentului este dată şi de faptul că lucrarea în sine, care îl reprezintă pe Lucian Freud, nepotul psihanalistului, marele pictor, original, actual, cu nuduri rubensiene în poziţii de secol XX. "Three Studies of Lucien Freud" este considerată una dintre cele mai importante realizări ale lui Bacon, unii cred că asta merita Freud neîndurătorul, alţii că trebuia mai mult, mai dur, mai gol, cu cărnurile mai lăsate. Dar nu-i nimic, Freud s-a autoportretizat astfel.
Spre deosebire de Adrian Ghenie, Francis Bacon nu mai creează, opera sa este încheiată, le catalog raisonné este fermé. Girul dat de piaţă este pentru o operă completă şi aici se joacă în deplină cunoştinţă de cauză, fără ezitări. Şi Munch, ba chiar şi Picasso, cel cu "Băiatul cu pipă", sunt performeri în favoarea cărora vorbeşte valoarea contemporană. Receptarea lor la nivel înalt în zilele noastre înseamnă că magia lor a fost geniul creator. Să mai spunem că aceste fapte s-au petrecut la New York, în noiembrie, la o licitaţie Chrsitie's. În lunile mai şi noiembrie, londonezii trec Atlanticul, paşnic, dar comercial, şi organizează vânzări de pomină la New York. Sunt adevărate campanii care mereu au stabilit preţurile maxime şi tendinţele pieţei. Suntem acum în plină campanie de toamnă şi ora exactă se dă de acolo. În Germania se găseau 1.500 de picturi ascunse la război, iar în România încercăm să risipim fumul de la picturile arse, ca să ne vadă şi pe noi lumea, că avem şi portofolii, ba chiar şi în unele portofele se mai găseşte ceva.