PLASAMENTE ALTERNATIVE Sagrada Maxima

La încheierea verii, în ajunul reluării sezonului de licitaţii de artă, să mai abordăm un subiect de vacanţă. Toată lumea a auzit de Sagrada Familia, fantastica biserică din Barcelona, ce părea făcută să nu fie niciodată terminată. În ultimul timp, însă, s-a lucrat mult pe acest etern şantier şi se doreşte ca, în 2026, când se va împlini un secol de la moartea lui Gaudi, să fie finalizată. De aceea, se poate spune că fiecare dintre noi îşi aminteşte o Sagrada Familia într-un anumit stadiu al construcţiei, în funcţie de momentul în care a ajuns acolo. Adevărul, aşadar, se află la cel care, în această clipă, este chiar acolo, în mijlocul Barcelonei, pe şantierul-catedrală. Atenţie, pentru a se întâmpla asta, trebuie să rezervaţi biletul online, din timp.

Gaudi nu a început şi nu va finaliza Sagrada Familia, dar minunata biserică este opera vieţii sale, rămâne indisolubil legată de numele legendarului arhitect.

În 1866, Josep Maria Bocabella i Verdaguer, un credincios ardent, care ţinea o librărie cu cărţi religioase, înfiinţează o asociaţie dedicată Sfântului Iosif. În 1874, asociaţia adunase suficiente fonduri ca să demareze construcţia unei biserici, Basílica i Temple Expiatori de la Sagrada Família, şi cumpără terenul de 12,8 mii de metri pătraţi pe care se află, de aproape un secol şi jumătate, celebrul şantier, confundat cu biserica însăşi. În prezent, se ştie şi se vorbeşte foarte puţin despre iniţiatorul construcţiei, deşi este înmormântat în cripta bisericii, acel nucleu neogotic, singura parte din epoca pre-Gaudi. Cripta a fost construită de primul arhitect al Sagradei, Francisco de Paula del Villar y Lozano.

Construcţia a început în 1882 dar, după numai un an, arhitectul principal îşi dă demisia, fiind în dezacord cu un alt arhitect, Joan Martorell, consilierul comanditarului, Josep Maria Bocabella. Martorell refuză, însă, să se preia personal construcţia basilicii şi îi trece această sarcină lui Gaudi, Antoni Placid Gaudí i Cornet, după numele său catalan şi complet. Noul arhitect avea 31 de ani, era cam ateu şi lucra într-un mediu care a dat realizări arhitecturale ce ne uimesc şi astăzi. Se pare că, totuşi, Gaudi a văzut în Sagrada Familia creaţia vieţii sale şi i s-a dedicat total, fiind la rândul său modelat de marea creaţie. A lucrat la minunata construcţie mai bine de patru decenii, până la moartea sa, survenită în urma unui accident de tramvai, în iunie 1926, cu două săptămâni înainte să împlinească 74 de ani. În fatidica zi, mergea absorbit în gânduri. În ultimul timp se mutase chiar pe şantierul Sagradei, pentru a se dedica în totalitate marelui proiect. Până în 1915, Gaudi a lucrat şi alte proiecte, în special cele pentru marele industriaş Eusebi Guell, uşor de recunoscut pentru că poartă numele proprietarului, de la pivniţa de vinuri şi palat, la colonie şi parc. După acest an, pentru Gaudi a existat doar Sagrada Familia.

Arhitectul avea un mod complicat de lucru, pentru că avea o viziune modernă şi personală, nu se mai făcuse aşa ceva până atunci. Muncitorii lucrau pas cu pas, construiau după planurile sale şi apoi vedeau cu toţii despre ce este vorba. Nu era adeptul Meşterului Manole, dar nu o dată s-a întâmplat să nu îi placă ce ieşise. De aceea, construcţia a avansat foarte greu. După moartea sa, lucrul a continuat după planurile sale, dar şi ele erau incomplete. Mai mult, în 1936, în timpul Războiului Civil din Spania, declanşat de Franco, atelierul lui Gaudi din cripta de la Sagrada Familia a fost incendiat, se pare că intenţionat. Cert este că şi puţinele planuri rămase de la Gaudi erau pierdute. Şi, totuşi, a supravieţuit, şi timpului şi atacurilor de orice fel, spiritul marelui arhitect, în lumina căruia au lucrat cei care au continuat opera.

În 1926, la moartea lui Gaudi, proiectul este preluat de Domingo SugraZes i Gras, cel care îi era cel mai apropiat colaborator încă din 1914. Deloc întâmplător, SugraZes şi Gaudi, precum şi Francisco de Asís Berenguer Mestres, adjunc-tul lui Gaudi până la moarte sa din 1914, erau din localitatea catalană Reus. Am evocat, astfel, o serie de arhitecţi, cei legaţi de începuturile Sagradei, pentru a sugera, de fapt a scrie răspicat, că, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, Barcelona era raiul arhitecţilor, capitala mondială a arhitecturii moderne. În zilele noastre, vedem clar toate acestea, oriunde, la pas prin Barcelona.

Domingo SugraZes, cel care i-a urmat lui Gaudi pe şantierul Sagradei, a murit în 1938, astfel că succesorului său, Francesc de Paula Quintana, îi revine sarcina de a reface planurile şi machetele lui Gaudi, distruse de incendiul din 1936, dar şi cripta, cea mai veche parte din construcţie. Din fericire, el lucrase la Sagrada cu cei doi arhitecţi încă din 1918, anul când fusese confirmat în această meserie şi când Gaudi personal l-a adus în marele proiect. El coordonase expoziţia omagială din 1927, dedicată lui Gaudi la un an de la moartea sa, confirmându-şi poziţia de moştenitor ce avea să îi urmeze lui SugraZes, în linia de succesiune a dinastiei arhitecţilor de la Sagrada Familia.

Dacă Gaudi nu apucase să vadă decât faţada "Naşterii" şi turnul Sfântului Barnaba, Quintana ridică şi faţada opusă, cea a "Patimilor". Treptat, se ridică şi excepţionala faţadă a "Patimilor", grupul sculptural "Sfânta Familie" de Jaume Busquets, dar sculptorul Josep Maria Subirachs se apucă de fantasticele sculpturi de pe noua faţadă în 1986, două decenii după moartea arhitectului şef, Francesc de Paula Quintana. El nu a fost ultimul dintre cei care l-au cunoscut pe Gaudi pentru că poziţia de frunte în marea construcţie a fost exercitată, până în 1981, de Isidre Puig-Boada şi Lluís Bonet i Garí, care apucaseră să lucreze pe şantierul Sagradei Familia la începutul carierei lor de tineri arhitecţi. Francesc Cardoner i Blanch deţine şefia construcţiei până în 1985, fiind deja născut după moartea lui Gaudi. A fost urmat, din 1987 până în 2012, de Jordi Bonet i Armengol, nimeni altul decât fiul lui Lluís Bonet. A fost urmat în funcţie de Jordi Faulí i Oller, un tânăr arhitect care avea deja 22 de ani de experienţă pe şantierul Sagradei Familia. În ultimele 2-3 decenii, lucrările au avansat cât nu o făcuseră în secolul precedent. În liniile cele mai mari, Sagrada are un plan de cruce latină, cu trei mari faţade, "Naşterea" şi "Patimile", finalizate şi vizibile, în prezent, şi "Gloria", la care se lucrează, în perspectiva anului 2026. Lângă ea vor veni şi două turnuri, ce urmează a fi ridicate. Nava centrală este finalizată şi arată excepţional, este o pădure de coloane înalte dar nu drepte, adunându-se într-o boltă ce ar fi gotic-modernă de nu ar fi luată după coroanele copacilor ce filtrează lumina. Vitraliile lui Joan Vila-Grau fac din basilică un templu al luminii, o emoţie intensă, după cum cad şi cât de intense sunt razele zilei.

În 2010, Sagrada Familia a fost sfinţită de papa Benedict al XVI-lea, devenind basilica minor, major fiind doar patru mari basilici de la Roma. Cât despre bani, este o discuţie foarte lungă şi complicată, dar nu ştiu cum se face că ei au apărut mereu, de multe ori greu de ştiut de unde, după cum este imposibil de spus cât costă Sagrada Familia de Barcelona.