PLASAMENTE ALTERNATIVE Trufă de Veneţia

Ghenie este în tot şi în toate, în cele ce mâine vor râde, în sfârşit, la soare, că ne săturasem de iarnă cu cer de plumb. Ghenie beau, Ghenie mănânc, seara tot de Ghenie vorbim. Acum, Ghenie ne va reprezenta la Bienala de la Veneţia, într-o primă expunere de autor.

Pentru orice artist, a-şi reprezenta ţara la bienala de la Veneţia este un summum al eternităţii sale. România are un mare pavilion oficial la acest summit al comerţului cu artă contemporană. Concepţiile au evoluat, astfel că, în prezent, nu artiştii, ci curatorii şi proiectele lor se bucură de atenţia maximă. De aceea, prezenţa unui nume precum cel al lui Adrian Ghenie în cursa pentru reprezentarea României este şi benefică, nu numai dezechilibrantă pentru cei care au sperat măcar o secundiţă că li se va scrie numele în dreptul României, la Veneţia, încasând, desigur, şi fondurile aferente. Acum, între noi fie spus, multe proiecte candidate sunt încă în epoca nu de piatră, ci de hârtie decupată a domeniului sau se cramponează de o pseudoglorie trecută şi niciodată justificată.

De ce Ghenie? În primul rând, pentru că a candidat. Şi este un argument serios, nu din categoria "pentru că poate". Ghenie este numele cel mai la modă acum, când e vorba de succesul artistic, şi Bienala de la Veneţia este punctul de maxim prestigiu pe care i-l poate oferi ţara sa. Este un "mariaj potrivit", de mare eficienţă, win-win, cum spun romanticii americani.

Faptul că proiectul lui Adrian Ghenie a câştigat competiţia pentru bienala veneţiană nu are de ce să ne mire. E bine că s-a băgat, mai ales că ar cam fi primii bani publici din România care i-ar intra în buzunar, şi nici nu sunt foarte mulţi. În aprilie 2012, a mers la Tajan, la Paris, de a pus de o licitaţie caritabilă destinată Fabricii de pensule, proiectul generaţiei sale, de la Cluj. Atunci, un studiu pentru "Bătaie cu plăcinte" s-a dat cu 53 de mii de euro, dar, cum considerăm că preţurile de la caritabile şi umanitare reflectă alte principii decât cele de piaţă, le luăm în considerare doar ca admiraţie pentru un gest demn de toată aprecierea.

Proiectul Ghenie, care a câştigat Veneţia românească, îl are ca invitat pe Adam Curtis şi curator pe Mihai Pop. Porneşte de la un proiect mai vechi al artistului, numit chiar "Adrian Ghenie - Darwin's Room". Astă vară, la Pace London, "Adrian Ghenie's Darwin Room" îşi prelungea şederea pe simezele foarte private, în timp ce la Sotheby's, "The Fake Rothko", 2 metri pe 2 metri, estimat la 250-350 de mii de lire sterline, s-a dat cu fix 1.426.500. Toate preţurile sunt ameţitoare, cu aşa ceva România făcea Veneţia pe un deceniu de aici încolo.

În motivarea deciziei, juriul porneşte din start de la "renumele artistului, care se bucură momentan de notorietate internaţională şi de un succes comercial pe măsură". Bienala de la Veneţia nu are un caracter de piaţă, în principiu, mai ales la categoria expunerilor naţionale. Este, mai degrabă, o prezentare de modă unde nu se vinde nimic, dar se dau tendinţe. Dacă am exagera, am considera că celălalt Adrian, Copilul Minune, ar câştiga detaşat selecţiile de la "George Enescu", că succes comercial are la greu, mâncaţi-aş. Dar este important că se justifică opţiunea prin succesul comercial al candidatului. Dincolo de justificările prea sincere, ornate cu un extrem de nepotrivit "momentan", când e vorba de notorietatea internaţională, avem un maxim de rezonanţă a artistului şi este foarte bine că şi România beneficiază de pe urma acestei strădanii pe cont propriu a lui Adrian Ghenie. În plus, nu există nicio îndoială că proiectul Ghenie-Darwin este cel mai bun din competiţie, urmându-se, transparent, toate căile legale şi oficiale ale selecţiei. Din aceeaşi justificare ca o dare de seamă cu limbaj inabil, aflăm că are de toate, participarea altor galerii, şi nu orice galerii, care vin cu sprijin "logistic şi financiar", şi tineretul este promovat, că sunt acorduri cu facultăţile de profil din ţară, că oricum toţi vor să picteze ca Ghenie şi, desigur, să vândă la cota lui, pavilionul istoric al României de la Veneţia beneficiază şi el, că primeşte vizibilitate şi este folosit pe post de filtru, al memoriei, desigur. Ce cuprinde proiectul? Un concept bine articulat, cu un dialog între medii (pictură şi film documentar), care "explorează climatul actual de instabilitate politică şi socială".

Nu ştim prea bine ce conţine proiectul câştigător, dar este clar că se înscrie în curentul care a dat şi câştigătorul celei de a doua secţiuni a candidaturii pentru Veneţia, expunerea de la Institutul Român din Veneţia, IRCCU pe numele său iniţiatic. Este mai mult un proiect multimedia, dar suntem asiguraţi că alegerea sa este "motivată de câteva argumente irefutabile".

În 2012, un articol ce ni-l propunea pe Adrian Ghenie ca pe unul dintre cei mai colecţionabili 50 de artişti din lume ne spunea că, dacă în 2006 Mihai Nicodim îi vindea lucrările cu 2 mii de dolari, e drept, fiind şi de mici dimensiuni, cinci ani mai târziu cifrele vorbeau de 45 de mii, cele mici, sau 100-200 de mii, cele mari. Între timp, artistul a urmat îndemnul "Bagă mare!", pe care şi eu îl adresez constant prietenilor mei, pictorii, şi face pânze mari. Pentru artist, se stingea epoca berlineză, care l-a scos pe artist în lume, după metodele profesioniste ale comerţului şi marketingului de artă, şi începea o viaţă mai mult anglo decât saxonă. După "locuieşte la Cluj şi Berlin" a urmat "locuieşte la Cluj şi Londra". Trecutul nazist al noului spaţiu monden internaţional reprezentant de Berlinul galeriei ajunge la un maxim de exploatare, începând să scadă interesul şi pentru trecutul comunist al locului de provenienţă. Avem, în această perioadă, şi portretele lui Mengele, şi al lui Goering, genial intitulat "Colecţionarul", pentru dezambiguizare a se vedea "Monuments Men", dar şi un remake după imaginea TV cu procesul lui Ceauşescu. Noua fază, de Tamisa, se axează pe rezonantele case de licitaţie de prin partea locului ca vector de notorietate. Se ofilesc subiectele de dictatură, ideologie şi crimă, iar artistul trebuie să se confrunte fie cu paradigmele preferate ale noului spaţiu de acţiune, fie cu propriile forţe. Desigur, formula ideală, susţinută de adevăraţii specialişti în comerţul cu artă, este cea în care cele două se îmbină. Iar greutatea se mută pe autosubiectele lumii artei, cu ceva machiaj gotic: pictori emblematici ai lumii, englezul Darwin, ciudăţenii.

Cu infinită inocenţă, o televiziune neprivată de la noi subliniază că: "În statele Unite, Ghenie este comparat cu celebrul artist irlandez Francis Bacon". Desigur, inocenţa nu vine din faptul că au scris cu literă mică primul cuvânt din numele SUA, ci că anunţă ca pe o mare şi profundă observaţie de specialist ceea ce este, de fapt, un reproş.

În aprilie 2013, Adrian Ghenie apare surprinzător la o licitaţie Sotheby's. Surpriza vine din estimarea de 30-40 de mii de lire sterline, ce poate părea de vis pentru un contemporan viu şi tânăr ce se chinuieşte prin România, dar care era la mare distanţă de penultimul preţ al licitaţiei de la Londra. Chiar de s-a dat cu 121.250 lire sterline, pictura "Mengele 2" a rămas tot pe ultimul loc, la mare distanţă de restul plutonului adjudecat, pentru că şi celelalte oferte au fost adjudecate în mare evoluţie, unele chiar foarte mare. Ulterior, aşa cum s-a citit aici, preţurile lui Ghenie trecură milionul de mai multe ori, iar faptul că sunt exprimate în lire sterline devine o diplomă de merit.