PLASAMENTE ALTERNATIVE Un weekend de foc

MARIUS TIŢA
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 17 iulie 2015

Carmen Văideanu - Pictură

Carmen Văideanu - Pictură

Weekendul ce începe azi este unul cu licitaţii de artă pe toată linia frontului caselor de specialitate şi cu toate forţele. Aşa că, înainte de a ne limita la oferta care au avut noroc să se vândă, să ne lăfăim în posibilităţi, în speranţe şi vise. Artmark propune două zile de vânzări în care cu greu dibuieşti ceva ce nu se găseşte în ofertă. Duminică se ţine şi licitaţia Alis, iar Goldart îşi păstrează ziua de luni pentru întâlnirea sa cu "Real şi imaginar în pictură".

Artmarkul este deja pe litoral, ăla românesc, postmazărian, cu tradiţionala licitaţie de orientalism. Acum, nu o fi ea precum moscheea virtuală de la Bucureşti, cea mai mare din Europa, după cum se spune, se pare că fals, dar nici să o altoieşti cu o selecţie de alcooluri, fie ele şi de soi! Am glumit, nu este o vânzare islamistă şi nici orientalismul nu înseamnă doar Orientul Apropiat sau Mijlociu, mai este şi cel Extrem sau doar îndepărtat. Unde mai pui că în joc mai este şi un braţ de bijuterii.

Sărim, periculos, peste un alt braţ, de iatagane, khanjare şi talware, adică arme albe şi bine ascuţite, ba chiar şi peste tentantele licori pentru a ajunge la pictură, cum altfel?! Balcick rules, sau aşa vrem noi, cu mai multe oferte la preţuri bune. Cel mai scump este un superb autoportret de tinereţe de Magdalena Rădulescu, bogat în bijuterii, numit "Autoportret cu costum oriental", cu o estimare de 6-9 mii de euro. La ceva mai puţin, 5-7 mii de euro, a fost estimat un interior cu uşă deschisă, numit "Cafeneaua turcească", de Petre Iorgulescu-Yor.

Deşi nu credeam să ajung a susţine aşa ceva, o lucrare de Romeo Storck îmi atrage atenţia. O siluetă neagră alunecând pe valuri de calcar, ce nu poate fi decât o tătăroaică prin coclaurile Balcicului necunoscut şi trecut, a fost estimată la 2-3 mii de euro. Un adevărat inventar complet de pattern-uri Balcic găsim în pictura lui Virgil Condoiu, "Turc la Balcic". Un turc cu chipul ars de soare stă pe jos, în poză, cu un căzănel de aramă în mână, având în spate un minaret şi creasta de calcar emblematică a Balcicului. Deşi am fi tentaţi să credem, şi unii o dau chiar certă, minaretul nu este cel al castelului reginei, ci al moscheii mari, din oraş, dinspre port. Acest lot este o ocazie rară de a aminti de uitatul Virgil Condoiu, ce a trait doar 39 de ani, până în 1943, realizând ilustraţie de carte şi pentru publicaţii. Pictura cu turcul de la Balcic a făcut-o în 1938, când nu se mergea la pălăţelul reginei aşa cum se merge acum, cu mic, cu mare, pe ploaie sau soare, cu capul gol sau având, totuşi, câte ceva în cap.

Documentare de-a dreptul sunt două picturi ce panoramează Balcicul vechi, şi nu cartierul tătăresc, ca de obicei. Unul este de Elena Vavilyna şi este estimat la 1.800-2.500 de euro, iar al doilea, amplu, cu mult mai multe elemente de identificare, este de George Barbieri şi este apreciat la 1.200-1.800 de euro. Connaisseurii Balcicului adevărat vor rezona, fără îndoială, la laviul lui Mihail Gavrilov şi la "Micuţa tătăroaică", mai colorată, de Ottilia Michail-Oteteleşanu.

De calitate dar şi interesantă este o acuarelă de Jozef Pankiewicz, polonez ce nu are nicio legătură cu România, trăind mult timp, mai ales la final, în Franţa. O scenă foarte dinamică, aproape ca un instantaneu fotografic, cu mai mulţi turci la o terasă din Istanbul, a ajuns la licitaţia din România şi este estimată la 700-1.200 de euro.

Licitaţia de orientalism, vinuri, bijuterii şi cuţite nu se ţine duminică, la Mamaia, ci sâmbătă. La Vega din Mamaia. Duminică se face o vânzare mai multe în una, de cinegetică, de navigaţie şi de uischiane, cu sau fără cuburi de gheaţă plutinde. Există şi un moment pictural al acestei licitaţii, unul dominat de un semnificativ lot Dimitrie Ştiubei. Sunt nu mai puţin de 15 picturi ale marelui nostru autor de marine, ulei pe pânză şi tempera pe hârtie lipită pe carton, cu nave spintecând valurile spectaculoase, dar şi două scene de abur impresionist în portul Constanţei, una de plajă colorată şi un delicat portret feminin. Apoi continuă tumultul marin, cu Doboşarii şi Eugen Voinescu, un Balcic cu siloz, nuduri, mai vechi, mai noi. Pescarii şi vânătorii se vor regala cu tot felul de obiecte legate de aceste pasiuni, ancore, cârlige, machete, animale împăiate, ba chiar şi taşca lui Ceaşcă, adică tolba lui Ceauşescu, cu monogramă şi certificat RAPPS.

În acest timp, de fapt în dimineaţa duminicii, deci avem tot timpul să fugim de la Bucureşti la Mamaia, casa Alis ne oferă o licitaţie cu de toate. Tradiţional, preţul cel mare a fost lăsat la urmă. Este o natură statică de Petraşcu, cu preţ de pornire de 70 de mii de lei, vreo 15 mii de euro, sub estimarea de 20-30 de mii de euro. Să evidenţiem o altă natură statică, mai mov, de Henri H. Catargi, la 18 mii de lei, "Vas cu ramuri înflorite" de Eustaţiu Stoenescu, la acelaşi preţ, silueta ascetică a unei bătrâne torcând, de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, la 16 mii de lei. Cu 11 mii de lei putem cumpăra, chiar de la pornire, un "Vas cu flori de primăvară" de Margareta Sterian, iar cu numai 10 mii de lei, o piesă de muzeu, care chiar a stat la muzeu, fiind recuperată din retrocedări. Este vorba de zâmbetul cuceritor, dar extraordinar de sincer al unei călugăriţe de acum două secole şi mai bine, pictat de Zoll Franz Johannes, care ne dă şi numele probabil, Francisca Ferdinanda, ba chiar şi vârsta, 62 de anişori. Balcicul Alis-ului e nesemnat, dar bun de tot şi costă 2,2 mii de euro.

Şi Goldartul ne aşteaptă, luni, cu o ofertă bogată şi diversă, cu estimare în euro şi nedivizată pe secţiuni. Eustaţiu Stoenescu, aristocratul pictor, ţine topul preţurilor, cu o scenă de mare fineţe artistică, doamne în rochii negre impozante, populând scena unei scări ample, după un spectacol. Estimarea acestei picturi deosebite, de dimensiuni mici, este de 8,5-10 mii de euro.

Goldart scoate la vânzare piese excepţionale sub o mie de euro, dar şi o parte de-a dreptul emoţionantă de contemporani. Absolut subiectiv, mă gândesc, în scris, la "Dunărea la Cazane" de Traian Brădean, 1.200-1.300 de euro, la "Mănăstirea Căldăruşani" de Mihai Cismaru, 1.450-1.700 de euro, şi, în apropierea construcţiei picturale, la "Margine de sat" de Lucia Ioanid, la lucrări de Steriadi, Dan Băjenaru, Iosif Steurer, Ovidiu Oprea, Nuni Dona. Şi la japonezi.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb