Romanian International Bank încasează, începand cu 1 iulie 2008, facturile abonaţilor Electrica Muntenia Sud din municipiul Bucureşti şi judeţele Călăraşi, Ilfov, Giurgiu prin toate sucursalele RIB. Încasarea se face pe baza facturii, fără plata vreunui comision de către clientul utilizator casnic, în intervalul orar 9-17, de luni până vineri. Procesul de încasare este unul rapid datorită faptului că toate sucursalele RIB sunt prevazute cu cititoare de coduri de bare ce au posibilitatea scanarii codurilor de bare unidimensionale si bidimensionale.
Prin încheierea parteneriatului cu Electrica Muntenia Sud, dorim sa-i asiguram încă odata pe partenerii Romanian International Bank de continua noastră preocupare atât pentru imbunătăţirea serviciillor oferite cât şi de a veni în întâmpinarea solicitarilor clienţilor noştri.
În baza convenţiilor încheiate cu partenerii noştri, RIB încasează prin sistemul de cititoare de coduri de bare facturi emise de Orange România, Romtelecom şi ordine de plată emise de către persoanele juridice către Trezoreria Statului.
Sistemul de plată on-line al RIB permite încasarea facturilor partenerilor noştri din orice sucursală RIB.
Prin aceste parteneriate RIB si-a propus să îmbunătăţească gradul de confort oferit clienţilor săi şi să reducă timpul de aşteptare al clientului.
Oferind depozite cu dobânzi de top la valută şi la lei, cele mai bune cursuri de schimb valutar, primul card de credit din Romania, prin certificarea reţelei de bancomate la standardele EMV de către MasterCard pentru acceptare la plată a cardurilor cu microprocesor şi crearea unui mecanism de negociere personalizat, RIB îşi consolidează poziţia de bancă axată pe calitatea superioară a produselor.