Platforma Free Now a obţinut aviz tehnic permanent pentru ridesharing

A.I.G.
Miscellanea / 10 ianuarie 2020

Platforma Free Now a obţinut aviz tehnic permanent pentru ridesharing

Compania Free Now, anterior mytaxi, parte a celei mai mari platforme europene de mobilitate deţinută de Daimler şi BMW, a anunţat vineri că a primit aviz tehnic permanent ca operator al platformei digitale de transport alternativ de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, potrivit News.ro.

"Cea mai nouă aplicaţie de taxi şi ridesharing din România, lansată la finalul anului trecut, a parcurs într-un timp foarte scurt toate etapele necesare pentru conformarea la noua legislaţie de ridesharing introdusă în România prin OUG nr.49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto", precizează compania.

Clever, parte din acelaşi grup, a obţinut deja avizul tehnic, fiind prima platformă cu licenţă definitivă conform noii legislaţii.

"Chiar dacă Free Now a intrat recent pe piaţa din România, am depus toate eforturile pentru asigurarea cât mai rapidă a cadrului de funcţionare prevăzut de legislaţie, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul Clever. Astfel, cei peste un milion de români care au călătorit numai anul trecut cu Free Now şi Clever pot folosi în continuare aceleaşi servicii de taxi şi ridesharing cu care s-au obişnuit, fără nicio întrerupere", a spus Anca Gherle, Public Affairs Manager la Clever / Free Now.

Potrivit noii legislaţii, termenul limită pentru obţinerea avizelor este de 1 februarie pentru toate aplicaţiile de transport alternativ care operează în România. Acelaşi termen se aplică şi şoferilor de transport alternativ care trebuie să obţină, la rândul lor, o autorizaţie de funcţionare de la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române din judeţul sau municipiul de care aparţin şi să se asigure că îndeplinesc o serie de condiţii prevăzute de lege.

Potrivit sursei citate, peste 60% dintre şoferii activi de transport alternativ pe platformele Clever şi Free Now sunt autorizaţi.

Platformele Clever şi Free Now au în prezent peste 30.000 de şoferi înregistraţi în toată ţara, atât pentru serviciile de taxi, cât şi pentru cele de transport alternativ, care au realizat în 2019 peste 30 de milioane de curse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb