Poliţia a întocmit 18 dosare penale de 1 mai în Bucureşti

A.M.
Miscellanea / 2 mai 2020

Poliţia a întocmit 18 dosare penale de 1 mai în Bucureşti

Brigada Rutieră a Municipiului Bucureşti a întocmit vineri nu mai puţn de 18 dosare penale pe numele unor persoane care au prezentat adeverinţe de angajator false drept justificare pentru deplasările pe care le efectuau.

"În data de 01.05, în cadrul acţiunilor de verificare a măsurilor privind restricţionarea circulaţiei, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada Rutieră, au întocmit 18 dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals sub semnătură privată. În urma verificării documentelor prezentate , a unor adeverinţe emise de angajator, s-a stabilit că persoanele în cauză, fie aveau contractele de muncă suspendate, fie nu au fost niciodată angajaţi ai societăţilor respective.", transmite Brigada Rutieră, conform G4media.

Potrivit sursei citate, cercetările sunt continuate sub supravegherea unităţilor de parchet, urmând a se stabili modul în care persoanele respective au intrat în posesia adeverinţelor.

De asemenea Brigada Rutieră anunţă că aceste acţiuni continuă şi încercările de eludare a legii vor fi descoperite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb