Politica şi Arhimede

Deşi oamenii construiau de mult nave capabile să plutească pe apa mărilor, purtîndu-i în pîntecele lor dimpreună cu arme şi mărfuri, Arhimede a schimbat din temelii practica şi teoria construcţiilor navale, cu banala lui ecuaţie. Meşteşugul a devenit indus-trie, iar riscurile şi pagu-bele inerente pro-cesului bazat pe încercări şi erori au fost înlocuite de siguranţa succesului, matematic repetat. Aceasta este puterea ştiinţei pure!

În lumea politicii, lucrurile sunt, din păcate, în stadiul de dinaintea apariţiei ideii de geniu a lui Arhimede. Încercările şi erorile repetate, dar ştiţi cum... repetate şi iar repetate... sunt singura metodă de care ne folosim pentru a ne întreţine speranţa că, într-o bună zi, va găsi cineva, dacă nu formula "guvernării ideale", măcar pe cea "de supravieţuire", în condiţii mai umane. Din această perspectivă, se vede clar motivul pentru care societăţile cu capacitate mai ridicată de învăţare au inventat Democraţia. Este singurul sistem în care numărul încercărilor, adică al erorilor, repetate de altcineva, poate să crească simţitor, chiar în timpul relativ redus al vieţii unei generaţii, sporind odată cu aceasta şansa de a găsi soluţia de plutire!

În tabloul politicii noastre post-decembriste, exerciţiul încercărilor şi erorilor s-a repetat suficient de des ca să ajungem în sapă de lemn, din punct de vedere economic, iar din punct de vedere social, să atingem un grad de exasperare care se apropie de punctul la care, dacă tensiunea este eliberată brusc şi violent, poate produce modificări semnificative ale scoar-ţei! Guvernarea actuală respectă întru totul regula erorilor, adică a făcut cu duiumul, întrecîndu-şi cu mult predecesorii, dar face totuşi o remarcabilă excepţie: în loc să se ducă la fund, trece senină peste toate valurile moţiunilor de cenzură, ca şi cînd nici n-ar fi fost! Cum ar putea cineva explica ştiinţific, acest mis-ter? Aşa, fără ştiinţă, ştie oricine! E o chestiune de aritmetică. Totul este ca A să fie mai mare decît B, unde A este numărul de parlamentari ai puterii care mai de frică, mai din interes, votează orice, numai să nu cadă guvernul, adică să nu fie alegeri anticipate; iar B este numărul de frustraţi ai opoziţiei care se dau de ceasul morţii să dărîme guvernul şi păţesc de fiecare dată precum căţelul acela din desenul animat al lui Disney, căruia motanul Tom îi măsura mai întîi lungimea lanţului, după care se aşeza exact un centimetru mai încolo şi începea să-l zădărească, pînă-l scotea din minţi! Mă întorc, deci, la Arhimede, şi încerc să mă ajut de ideea lui genială. Va să zică, condiţia este ca greutatea volumului de lichid dizlocuit să fie strict mai mare decît greutatea corpului care are pretenţia să plutească! Pentru asta, soluţia cere să măreşti volumul corpului care aspiră la plutire, adică golul din burta lui! Marea pe care plutesc corăbiile guvernării este, desigur, cea a problemelor sociale. A dizlocui înseamnă a da în lături, a îndepărta de tine. Va să zică, cu cît guvernarea este mai lipsită de conţinut, de masă, cu atît are mai mari şanse de plutire, dacă nu se încarcă cu prea mult balast! Aşa zice legea lui Arhimede şi, vă vine să credeţi sau nu, guvernarea Boc o respectă cu sfinţenia matematicii şi a fizicii lichidelor, la un loc! Toată lumea vede şi toată lumea recunoaşte că această guvernare este mai goală pe dinăuntru decît oricare din cele cu care ne-am procopsit pînă acum. Absolut toate problemele sociale grele ale societăţii româneşti, care cîntăresc mult în viaţa fiecăruia dintre noi, au fost îndepărate de la ea cu o forţă care mă face să cred că nu este una doar simplu-inerţială.

Creşterea galopantă a sărăciei, degradarea masivă a stării de sănătate a populaţiei concomitent cu prăbuşirea sistemului de asistenţă medicală acordată populaţiei, distrugerea mediului, degradarea condiţiilor urbane, pauperizarea rurală, emigraţia forţată ca singură soluţie de supravieţuire, şomajul direct şi cel mascat, prăbuşirea zestrei educaţionale preluată de fiecare nouă generaţie care parcurge sistemul de învăţămînt etc., toate acestea au fost dislocate de corabia actualei guvernări cu o forţă care depăşeşte cu mult greutatea ei specifică. Din acest punct de vedere, interacţiunea cu lichidul în care se presupune că este scufundată nava, seamănă mai degrabă cu soluţia ambarcaţiunilor care creează şi folosesc o pernă de aer, artificial întreţinută, între coca vasului şi suprafaţa apei. Contacul este redus la zero, pe porţiuni importante ale ambarcaţiunii!

Concluzia simplă şi evidentă este că avem o explicaţie ştiinţifică a rezistenţei guvernării actuale, fundamentată pe Legea lui Arhimede! Păi, ce-i puţin!

Singurul lucru care nu-mi dă pace, totuşi, este chestiunea cu greşelile şi Democraţia. Cît mai multe şi cît mai dese! Ce se întîmplă cu probabilitatea de a da peste soluţia bună? Aoleo!... Abia acum bag de seamă că mai este nevoie de o condiţie suplimentară, obligatorie, pentru ca propoziţia de bază să rămînă adevărată: greşelile să fie mereu altele!

Din păcate, această guvernare are orice calităţi vreţi dumneavoastră, mai puţin pe cea a inventivităţii: face, fără nici un pic de imaginaţie, exact aceleaşi greşeli de cînd s-a instalat la timonă! Deşi n-am descoperit încă legătura matematică, intuiţia îmi spune că efectul nu va fi deloc în favoarea şanselor noastre de a evita scufundarea.