Politicile agricole europene şi naţionale au scos untul din Franţa

Cel mai mare consumator de unt per capita la nivel mondial, Franţa, se confruntă, de mai multe luni, cu o criză fără precedent în perioada postbelică.

Rafturile dedicate produsului din supermarketuri sunt goale, iar în locul untului au apărut afişe pe care sunt tipărite scuzele comercianţilor.

Cum s-a ajuns aici? Factorii determinanţi ai crizei pornesc atât de la politica agricolă europeană cât şi de la modul în care au loc negocierile dintre producători şi distribuitori. De fapt, este vorba despre congruenţa nefericită a unor politici socialiste la nivel european şi naţional.

Analistul american Martin Armstrong scrie că punctul de plecare al actualei crize a untului din Europa se află în aprilie 2015, când UE a eliminat cotele de producţie pentru lapte.

Consecinţa directă a fost supraproducţia din prima parte a anului trecut, însoţită, bineînţeles, de o prăbuşire a preţului, care, la rândul ei, a afectat grav fermierii. Mulţi au dat faliment, iar ceilalţi au redus semnificativ producţia de lapte.

"Planificarea centralizată nu reuşeşte, încă o dată, să facă lucrurile cum trebuie", este concluzia lui Armstrong.

Pe site-ul Comisiei Europene se arată că "principalele obiective ale politicii agricole comune sunt asigurarea unui standard de viaţă decent pentru fermieri şi furnizarea stabilă şi sigură a hranei, la preţuri accesibile pentru consumatori". După cum se observă, în cazul untului din Franţa "succesul" nu poate fi contestat.

Situaţia din Franţa este specială, nu doar din cauza locului important ocupat de unt în alimentaţie. Gerard Calbrix, şeful departamentului economic din cadrul Asociaţiei Franceze a Procesatorilor de Lapte, a declarat pentru New York Times, că "doar Franţa se confruntă cu o criză a untului din cauza modului de organizare a distribuţiei, prin negocierea preţului dintre producători şi comercianţi o dată pe an, în februarie".

Deoarece distribuitorii nu au crescut preţul în ultimele luni, rafturile au rămas goale, în condiţiile în care producătorii preferă să exporte producţia de unt pe pieţele externe în căutarea unor preţuri mai mari.

Unul dintre factorii importanţi ai creşterii cererii este China, unde consumatorii locali par să aibă mai multă încredere în produsele lactate importate. În plus, studii recente, care au ajuns la concluzia că untul este bun pentru sănătate, au fost prezentate pe larg în presa din Europa, cu efect direct asupra stimulării cererii.

Ultimele date de la Institutul Naţional de Statistică al Franţei (INSEE), din septembrie 2017, arată că preţul untului a crescut cu o rată anuală de 7,6%, în condiţiile în care în prima lună a anului s-a înregistrat o scădere anuală de 2,5% (vezi graficul).

În septembrie 2017, indicele general al preţurilor de consum a crescut cu o rată anuală de 1%, pe fondul unei creşteri anuale de 1,2% a preţurilor alimentelor.

În spatele creşterii de 7,6% a preţului untului pentru consumatorii finali se află, însă, creşteri de peste 100% la nivelul producătorilor, care nu pot fi "transferate" mai departe, în condiţiile în care distribuitorii sunt inflexibili în ceea ce priveşte modificarea înţelegerilor anuale. Deoarece preţurile mai mari nu au fost acceptate, distribuitorii sunt nevoiţi să ofere consumatorilor doar rafturile goale.

Bloomberg scrie că "avansul accelerat al cererii globale şi declinul ofertei a condus la explozia preţului untului". Conform datelor companiei franceze de consultanţă Agritel, preţul untului a crescut de aproape trei ori în ultimul an, până la circa 7.000 de euro pe tonă, de la 2.500 de euro în 2016.

Eliminarea cotelor europene de producţie a laptelui, din aprilie 2015, este subliniată şi de Bloomberg drept cauză a crizei actuale a untului din Franţa.

Prăbuşirea preţului a condus la scăderea semnificativă a producţiei în primăvara acestui an. În plus, reducerea ofertei globale a fost determinată şi de stoparea exporturilor americane de unt, pe fondul creşterii cererii interne, dar şi de o secetă în Noua Zeelandă, cel mai mare exportator mondial de produse lactate.

Cum a ajuns Noua Zeelandă în această poziţie? Ca urmare a liberalizării complete a sectorului agricol în urmă cu mai bine de 20 de ani, prin eliminarea tuturor subvenţiilor, facilităţilor fiscale sau preţurilor minime garantate. Efectele liberalizării sectorului agricol contrazic, astfel, toate justificările utilizate în Europa pentru aplicarea unei politici agricole comune.

Ministrul agriculturii din Franţa, Stephane Travert, a declarat la postul de radio France Inter că, deşi există divergenţe între producători şi distribuitori cu privire la preţ, "nu există nicio criză".

"Doresc să-i asigur pe consumatori că untul va reveni în curând pe rafturile magazinelor, iar consumatorii nu vor fi lipsiţi de acest produs care onorează mesele francezilor şi este mândria producţiei de lactate din Franţa", a promis ministrul Travert.

Până atunci, "mândria" franceză va "emigra" în continuare, inclusiv în Germania. Şi acolo a ajuns criza produselor lactate, conform unui articol recent din cotidianul Die Welt, dar forma sa de manifestare o reprezintă creşterea accelerată a preţurilor.

Preţul laptelui proaspăt a crescut cu aproape 50% faţă de anul trecut, iar vinovaţii nu sunt căutaţi printre speculatori, ci tot la nivelul politicii agricole comune.

"UE este cel puţin parţial responsabilă pentru criza lactatelor", scrie Die Welt, în condiţiile în care "politica agricolă comună stimulează evoluţia ciclică a sectorului", un fenomen contrar scopului său declarat.

Pe marginea articolului din Die Welt, un cititor scrie că "rata personală a inflaţiei este oribilă pentru mine, iar Draghi continuă să tipărească".

Dar poate că germanul este doar un cârcotaş solitar, incapabil să vadă beneficiile tiparniţei monetare, care, alături de politicile socialiste, nu pot să însemne nimic altceva decât prosperitate fără de sfârşit.