Preşedintele polonez, Andrzej Duda, şi-a anunţat luni decizia de a se opune prin veto reformei legii presei propuse de guvernul conservator şi de a o trimite înapoi la Sejm (camera inferioară a parlamentului) pentru reexaminare, relatează EFE, citat de Agerpres.
Reforma ar interzice presei din afara Spaţiului Economic European (SEE, care include cele 27 de state membre ale UE, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) să deţină o participaţie majoritară în societăţile media poloneze. Potrivit criticilor săi, modificarea a fost concepută special pentru a exclude canalul de televiziune TVN24, deţinut de compania media americană Discovery Inc. şi cunoscut pentru criticile sale la adresa guvernului polonez.
''Refuz să semnez amendamentul la legea privind Consiliul Naţional al Audiovizualului. Mă opun prin veto'', a declarat Duda luni într-un anunţ televizat transmis în direct.
Reforma, promovată de guvernul condus de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), fusese aprobată de Sejm, dar respinsă în Senat, unde executivul nu are majoritate, astfel că a rămas la latitudinea preşedintelui dacă va intra sau nu în cele din urmă în vigoare.
În decembrie, TVN a strâns 2,3 milioane de semnături prin care îi cerea lui Duda să se opună legii, iar la Varşovia câteva mii de persoane au manifestat în faţa Palatului prezidenţial în acelaşi scop.
Duda şi-a justificat decizia referindu-se, pe de o parte, la protejarea relaţiilor dintre Polonia şi Statele Unite, afirmând că activitatea economică liberă trebuie protejată şi că acordurile trebuie onorate, făcând referire la un acord comercial încheiat în 1991 cu SUA.
Preşedintele a subliniat că TVN are deja o licenţă de emisie, obţinută în mod legal, astfel că retragerea acesteia nu ar fi "corectă" şi ar afecta imaginea Poloniei.
Pe de altă parte, a spus el, există problema "pluralismului mediatic şi a libertăţii de exprimare".
Duda a explicat că este în favoarea limitării procentului de capital străin pe care îl poate avea un organ de presă, deoarece acest lucru ar contribui la protejarea ''intereselor şi securităţii ţării''.
Cu toate acestea, o astfel de măsură nu ar trebui să fie aplicată retroactiv, a spus el, şi ar trebui pusă în aplicare "într-o manieră ordonată".
Guvernul premierului Mateusz Morawiecki susţine că legea privind mass-media nu este îndreptată împotriva TVN, ci are ca scop combaterea "ameninţărilor hibride şi de dezinformare" care ar putea proveni de la ipotetice publicaţii aflate sub controlul Rusiei sau al Chinei.
În 2018, TVN a fost amendat de guvern cu 330.000 de euro, cea mai mare sancţiune financiară impusă unei instituţii media din Polonia postdecembristă, pentru "promovarea unui comportament violent" prin difuzarea unor imagini de la o demonstraţie, aminteşte EFE.