PONTA A DISCUTAT CU MINORITĂŢILE: Premierul vrea trecerea 112 la MAI şi a STS sub control parlamentar

V.B.
Politică #Telecomunicaţii / 17 februarie 2014

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, azi, după întâlnirea cu Grupul minorităţilor din Parlament, că i-a fost propusă găsirea unei formule mai bune pentru Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), care ar trebui să treacă sub control parlamentar, iar serviciul 112 să fie mutat în Ministerul Afacerilor de Interne.

"Domnul Pambuccian mi-a propus, în numele Grupului, ca la proiectul de lege privind STS, să încercăm să găsim în Parlament, o formulă chiar mai bună decât cea propusă de Guvern, şi anume Serviciul 112, care peste tot în lume este la Ministerul de Interne, să treacă la Ministerul de Interne, iar STS să fie sub control parlamentar", a spus Ponta.

Domnia sa consideră că "este o idee chiar mai bună decât cea a Guvernului": "Împreună, în Parlament, vom încerca să mergem pe această formulă. Îi vom consulta şi pe colegii liberali şi pe cei de la celelalte grupuri parlamentare, şi în felul acesta, sper ca soluţia finală a legii să fi o soluţie europeană şi o soluţie cât mai puţin disputată politic".

Şeful executivului a mai arătat că deputatul Varujan Pambuccian va lucra cu ceilalţi parlamentari de profil la amendamente pe proiectul de lege al Guvernului: "Grupurile noastre parlamentare susţin o modificare a proiectului în acest fel: Serviciul 112, ca peste tot în Europa, să fie la Ministerul de Interne, la Departamentul pe care îl conduce domnul Arafat, iar STS nu la Guvern, nu la Preşedinţie, şi anume la Parlament".

La rândul domniei sale, Varujan Pambuccian a opinat că este ceva logic, astfel, nemaifiind folosite instituţiile statului în lupta politică: "E logic pentru că rolul STS este să securizeze convorbirile care utilizează mijloace electronice, între toate instituţiile statului, şi atunci este normal ca şi puterea şi opoziţia să aibă un control asupra felului în care se realizează această securizare, în aşa fel încât să nu existe niciun fel de suspiciuni de nicio parte".

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb