Portul Constanţa 2024. Dezvoltare durabilă, provocări şi perspective

A.F.
Miscellanea / 20 decembrie

Portul Constanţa 2024. Dezvoltare durabilă, provocări şi perspective

În anul 2024, Portul Constanţa a resimţit profund efectele unui context economic global dificil, marcat de scăderea cererii pentru transportul maritim de mărfuri şi de contextul geopolitic regional. Această situaţie a fost determinată atât de încetinirea economiilor din hinterlandul Europei Centrale, cât şi de reluarea operaţiunilor portuare în porturile maritime ale Ucrainei, care au redus oportunităţile comerciale de care Portul Constanţa beneficiase în 2022 şi în 2023. Industria portuară a României, bazată majoritar pe contribuţia mediului privat, a fost expusă unei combinaţii de factori economici şi structurali nefavorabili.

Lipsa unei viziuni naţionale a domeniului naval din România afectează atât competitivitatea industriei de transport naval, cât şi a industriei portuare. De aproape 20 de ani, România nu mai are nave de transport maritim înmatriculate sub pavilion român, iar parcul de nave tehnice şi fluviale are vârsta medie cea mai ridicată din Europa, cu un standard tehnic mult inferior mediei europene. Absenţa politicilor în domeniul naval afectează proiecţia de viitor a întregului sector de activitate şi riscă a transforma România dependentă de produsele de transport extern.

Fragmentarea economică, schimbările climatice şi politica fiscală impredictibilă au pus presiuni suplimentare asupra companiilor portuare româneşti. Consecinţele includ diminuarea volumelor de afaceri şi au amplificat riscul unei restructurări economice cu impact asupra locurilor de muncă. Cu toate că agenţii economici au depus eforturi susţinute pentru a menţine personalul angajat, presiunile economice crescute continuă să ameninţe stabilitatea socială în regiune. Platforma intermodală Constanţa, complexul port - canal Dunăre Marea Neagră, are nevoie de o politică adaptată la factorii interni si externi.

Portul Constanţa riscă să piardă statutul de hub regional strategic pentru comerţul internaţional din cauza unor politici tarifare neatractive, a lipsei digitalizării şi a conexiunilor logistice inferioare altor porturi regionale, factori determinanţi pentru optimizarea operaţiunilor, reducerea costurilor şi îmbunătăţirea serviciilor oferite utilizatorilor. Ameninţarea este cu atât mai puternică, având în vedere că pieţele, altădată tradiţional deservite de portul Constanţa, primesc noi alternative de platforme intermodale cu ieşire la mare. Spre exemplu, portul de mare adâncime dezvoltat de China şi Georgia la Marea Neagră sau investiţia Ungariei în portul Trieste sunt iniţiative care vor afecta pe termen mediu şi lung traficul portului Constanţa.

România are nevoie de un dialog constructiv cu mediul privat, în care consultarea pentru elaborarea proiectelor de ţară joacă un rol esenţial, astfel încât dezvoltarea economică promovată de sectorul public să fie în perfectă armonie cu nevoile şi cerinţele sectorului privat.

În contextul deosebit de complex enunţat, organizaţia patronala Constanta Port Business Association, reprezentant al peste 70% din investitorii portuari, a adoptat o strategie activă, concentrată pe reducerea riscurilor economice şi sprijinirea industriei portuare. Printre principalele acţiuni desfăşurate în anul 2024 se numără:

Promovarea modernizării infrastructurii portuare: Asociaţia a atras atenţia autorităţilor asupra necesităţii investiţiilor în infrastructură şi digitalizare pentru a îmbunătăţi competitivitatea portului.

Sprijinirea companiilor private: S-au înaintat propuneri de politici tarifare atractive şi măsuri de sprijin economic, menite să reducă fragmentarea socială şi să limiteze pierderile de locuri de muncă.

Colaborare pentru tranziţia la emisii zero: CPBA a susţinut decarbonizarea transportului maritim şi tranziţia către nave cu emisii zero, propunând scheme de ajutor de stat finanţate prin Fondul pentru Modernizare pentru eficienţa energetică în sectorul transporturilor, alocat României de Comisia Europeană.

Promovarea externă: Asociaţia a participat la evenimente economice şi diplomatice pentru atragerea fluxurilor de mărfuri din Asia Centrală, Caucaz şi Europa de Sud-Est, promovând Portul Constanţa ca hub regional.

În ciuda provocărilor economice din 2024, Constanţa Port Business Association continuă să joace un rol esenţial în promovarea şi dezvoltarea Portului Constanţa. Printr-o strategie sustenabilă şi colaborarea cu autorităţile, CPBA susţine menţinerea statutului de lider regional al portului, contribuind la economia naţională.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb