POS CCE: Finanţări de 25 milioane de euro pentru cercetare în domeniul medical

A.C.
Fonduri Europene / 12 august 2014

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) lansează în consultare publică documentele necesare pentru iniţierea unei competiţii în cadrul Programului Operational Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), axa prioritară 2, pentru acordarea de fonduri în valoare de 25 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare - dezvoltare existente şi crearea de noi infrastructuri: laboratoare, centre de cercetare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, competiţia are în vedere finanţarea unui proiect complex de interes naţional în domeniul sănătăţii cu scopul prevenirii bolilor cu potenţial evolutiv invalidant sau letal, susţinut de Ministerul Sănătăţii.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, este citat în comunicare: "Am alocat fonduri în valoare de 25 de milioane de euro din cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice pentru finanţarea cercetării în domeniul medical, astfel încât medicii români să beneficieze de dotările necesare pentru a salva vieţi omeneşti şi nu de lipsuri, aşa cum au avut în trecut. Este vorba de bani identificaţi cu greu de către actuala echipă a Ministerului Fondurilor Europene, dar ei există şi au existat şi în trecut. Identificarea banilor şi a soluţiilor de implementare pot fi îngreunate de sistemul încă lent - aflat acum în plină reformă de simplificare şi eficientizare - însă proiectele care vizează chiar şi numai o viaţă de om, merită fiecare efort depus. Vom lansa acest apel până la sfârşitul lunii august, pentru ca banii să ajungă cât mai repede la cei care au nevoie de ei. În cadrul acestui proiect vom colabora cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, cu care am o colaborare foarte bună, pentru a identifica noi soluţii de finanţare a domeniului medical, punctul nostru de vedere comun fiind acela că fondurile europene trebuie folosite pentru îmbunătăţirea vieţii românilor, în niciun caz pentru direcţionarea finanţărilor în mod nesăbuit, aşa cum s-a practicat în anii precedenţi actualei guvernări".

Obiectivul competiţiei care va fi lansate în cadrul POS CCE este efectuarea de cercetări în domeniul/ domeniile de interes naţional identificate pentru această competiţie, prin utilizarea de angiografe achiziţionate prin proiect, cu scopul diagnosticării unor leziuni cu potenţial evolutiv invalidant sau letal, respectiv pentru angioarhitectonica tumorilor maligne, potrivit comunicării.

Categoriile de solicitanţi elibigibli sunt instituţiile publice sau de drept public de interes naţional cu activitate de cercetare în domeniul sănătăţii. Solicitanţii trebuie să respecte definiţia organizaţiilor de cercetare conform Cadrului Comunitar de ajutor de stat pentru cercetare, dezvoltare şi inovare.

Competiţia va fi lansată la sfârşitul lunii august 2014 de către Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul POS CCE.

Documentele lansate în consultare publică sunt disponibile pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb