Poşta Română îşi măreşte parcul auto cu 80 de autovehicule de 3,5 tone care vor intra în circulaţie, săptămâna aceasta, urmând ca până la finalul lunii să fie distribuite, în ţară, alte 100 de autoutilitare, informează compania, prin intermediul unui comunicat de presă.
"Suntem conştienţi de nevoile clienţilor noştri. Rapiditatea şi siguranţa livrărilor sunt indispensabile pentru orice jucător important pe piaţa serviciilor poştale. Reînnoirea parcului auto este un pas hotărât în direcţia îmbunătăţirii serviciilor Companiei Naţionale Poşta Română", a punctat Elena Petraşcu, Directorul General al Poştei Române.
Până la finalul anului, flota auto a operatorului naţional de servcii poştale va depăşi 1000 de autovehicule.
Investiţia este de aproximativ 12,5 milioane de lei fără TVA, iar asigurarea pentru cele 180 de autovehicule este inclusă.
"Totodată, reînnoirea parcului auto al Poştei Române va aduce avantaje considerabile mediului înconjurător. Mai puţină poluare, mai mult confort pentru angajaţii companiei dar şi timpi reduşi de aşteptare pentru clienţii noştri. Avantajele se vor vedea inclusiv în creşterea veniturilor Poştei Române, atât pe piaţa de curierat cât şi pe piaţa celorlalte servicii poştale", mai precizează Poşta Română.