Povara datoriilor şi acţiunile haotice ale autorităţilor împiedică ieşirea Ungariei din criză

Fostă campioană a tranziţiei până în urmă cu câţiva ani, Ungaria nu dă semne că ar fi descoperit drumul pentru ieşirea din criză. Pensiile private au fost naţionalizate, Constituţia a fost schimbată în ciuda presiunilor de la nivel european, conducerea băncii centrale a fost schimbată, preţurile sunt controlate şi se vorbeşte tot mai mult de naţionalizarea unor companii importante pentru păstrarea locurilor de muncă.

Din păcate, aceste măsuri nu ajută, acolo unde nu împiedică, decât marginal. Povara datoriilor acumulate în anii de avânt economic se menţine, după cum arată şi evoluţia creditului acordat companiilor nefinanciare şi gospodăriilor populaţiei (vezi grafic).

Din 2008, volumul acestor credite a început să scadă, în ciuda reducerii agresive a dobânzii de politică monetară, dar mai este mult până la atingerea unui nivel sustenabil. În plus, creditele restante au ajuns să reprezinte 34,7% din valoarea totală a creditelor acordate gospodăriilor populaţiei în T2 2013, de la 17,3% în T1 2009, iar restanţele de peste un an reprezintă 11,8%, de la 1,4% în T1 2009.

Creditul scade, industria scade, numai masa monetară creşte. De la începutul anului, M1 (n.a. masa monetară în sens restrâns, care include numerarul din circulaţie şi depozitele overnight) a crescut cu o rată anuală medie de circa 10%, ajungând la aproape 8 trilioane de forinţi, în condiţiile în care rata anuală de creştere din august 2013 a fost cea mai mare din ultimii 7 ani, de 17,3%. Se pare că tipărirea este văzută şi la Budapesta ca panaceu al problemelor economice.

Ar creşte şi preţurile de consum, dar guvernul a dictat o scădere cu 10% a preţurilor pentru energia livrată populaţiei la începutul acestui an. Apropierea alegerilor şi atenuarea efectelor primei măsuri au determinat autorităţile să aplice o nouă reducere a acestor preţuri de la 1 noiembrie 2013, în medie cu 11,1%.

Toate costurile vor fi suportate, ca şi până acum, de furnizorii de energie. Că aceştia sunt "privaţi", că au intrat pe piaţă în efervescenţa aderării la UE, iar acum guvernul este acuzat că forţează renaţionalizarea acestora, nu mai contează. Ceea ce contează este caracterul haotic al aşa-numitelor măsuri de redresare, ale căror efecte sunt departe de cele dorite.

Probabil că nu ar mai mira pe nimeni dacă guvernul de la Budapesta ar veni cu o lege pentru reducerea acceleraţiei gravitaţionale pe teritoriul Ungariei, în speranţa că astfel s-ar uşura "decolarea" creditării şi a economiei, ca să nu mai vorbim de povara datoriilor acumulate până acum.

Mai este apoi şi datoria publică, al cărei nivel raportat la PIB se încăpăţânează să rămână în jurul pragului de 80%. Evoluţia sa nu trebuie să mire, în condiţiile în care datoria publică a crescut de peste trei ori între 2000 şi 2012, în timp ce PIB-ul nominal a crescut doar de două ori.

Într-o ştire recentă de pe site-ul portfolio.hu se arată că "ponderea datoriei publice în PIB a fost în 2012 mai mare decât s-a crezut iniţial". Datele de la KSH (n.a. Biroul Central de Statistică) privind evoluţia PIB au fost revizuite în scădere pentru 2012 şi 2011 cu 204 miliarde de forinţi, respectiv 254 miliarde.

Ponderea datoriei publice în PIB a fost revizuită în creştere până la 79,84%, de la 79,26%. Conform estimărilor FMI, revenirea la pragul de 80% ar fi trebuit să se întâmple doar la sfârşitul acestui an, iar prognozele până în 2018 arată stabilizarea datoriei publice la acest nivel.

Nu trebuie să uităm că datoria publică a fost puternic influenţată de naţionalizarea sistemului privat de pensii în urmă cu trei ani, dar se pare că efectele au fost efemere în absenţa unor reforme structurale adevărate, cum ar fi reducerea poverii fiscale, care să impulsioneze dezvoltarea.

Din păcate, şi analişti de la noi consideră că măsurile adoptate de guvernul Ungariei şi banca centrală sunt bune pentru ieşirea din criză, deoarece "fără creditare economia nu creşte". Este amintită ţinta de inflaţie de 3% a Băncii Naţionale a Ungariei (MNB) şi forţarea numirii unui noi guvernator care "înţelege că blocajul creditării din economie se poate rezolva".

Însă ţinta de inflaţie a devenit irelevantă, cum a devenit şi inflaţia oficială, de când preţurile energiei sunt impuse prin hotărâri ale parlamentului. Iar programul "Finanţare pentru Creştere", prin care MNB pune la dispoziţia băncilor surse financiare cu dobândă zero pentru creditarea companiilor nu va avea rezultatele scontate. De ce? Pentru că astfel de "scheme" au fost încercate, tot fără rezultate, şi în alte părţi. Financial Times scria, cu câteva luni în urmă, despre dificultăţile majore ale IMM-urilor din Marea Britanie care au apelat la fonduri în cadrul unui program similar.

Dar care pot fi efectele unor noi datorii adăugate celor existente? Noi capacităţi de producţie, în condiţiile în care cererea se menţine pe o tendinţă negativă, atât pe piaţa internă cât şi pe cele externe? Şi cât de sustenabile vor fi acestea, pe fondul deficienţelor economice structurale departe de a fi rezolvate, dacă se ignoră în continuare necesitatea stimulării capitalului intern?

Drumul ales de Ungaria de la naţionalizarea pensiilor private nu este cel către ieşirea din criză. Pentru aceasta este nevoie de ieşirea din Uniunea Europeană şi reducerea drastică a poverii fiscale, în scopul încurajării spiritului antreprenorial.

Aceasta ar însemna că autorităţile au încredere în cetăţeni şi nu ar mai fi nevoie de măsuri populiste, al cărui singur scop este, de fapt, menţinerea privilegiilor politice.

Altfel, singura creştere de care vor "beneficia" vecinii noştri este aceea a inflaţiei, a tensiunilor sociale şi a mişcărilor extremiste, un preţ foarte ridicat pentru încrederea oarbă în miracolul economic din anii premergători crizei financiare globale, al cărui singur motor a fost creditul ieftin din surse externe.