POVESTEA UNEI RĂSTURNĂRI Septimiu Stoica, preşedintele Bursei de Valori

MAKE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 februarie 2006

Marea surpriză a alegerilor la Bursă nu este, totuşi, că Septimiu Stoica a devenit preşedintele ei (anii de experienţă în piaţa de capital şi participarea activă la proiectele ei de dezvoltare îl recomandă), ci că a cîştigat împotriva lui Siminel Andrei - favoritul întrecerii electorale.

În ultimii ani, Siminel Andrei obţinuse un statut de lider absolut al pieţei de capital, iniţiind, din poziţia de preşedinte al ANSVM (Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare), transformări de anvergură în "designul" instituţional. El este cel care a stimulat întocmirea - pentru prima dată - a unei strategii de dezvoltare a pieţei (anul 2002). Sub preşedinţia lui a fost recuperată piaţa "Rasdaq" din necazul unor procese pierdute în instanţă în faţa unui fost colaborator. El a reuşit să transforme rivalitatea (devenită tradiţie) dintre piaţa Rasdaq şi piaţa Bursei, în raporturi de strînsă cooperare, în vederea fuziunii (a fost creat un comitet de dezvoltare cu preşedinţie colegială asigurată - cu statut de egalitate - de Siminel Andrei şi Septimiu Stoica). A urmărit îndeplinirea obiectivului de fuziune a celor două pieţe, cu atîta energie, încît, deşi piaţa Rasdaq (aflată în proprietatea ANSVM, unde el era preşedinte) era cea care dispărea prin această unire, dinamismul lui Siminel Andrei l-a aruncat într-un con de... "discreţie" pe Sergiu Oprescu, preşedintele Bursei - instituţia a cărei identitate rămînea neschimbată după absorbţie. Siminel Andrei mai are meritul să se fi bătut fără rezerve cu autoritatea ca să obţină gratuitatea distribuirii acţiunilor Bursei către casele de brokeraj.

Astăzi, după ce toate obiectivele astea au fost îndeplinite, este destul de greu de crezut că ar fi fost atinse fără participarea lui consistentă.

De aici provine imaginea lui de lider absolut al pieţei şi copleşitor favorit în cursa pentru preşedinţia Bursei de Valori Bucureşti.

Care să fie explicaţia pentru care, totuşi, comunitatea brokerilor l-a ales pe Septimiu Stoica drept preşedinte al Bursei, iar nu pe Siminel Andrei?

Mai întîi trebuie spus că votul care a departajat este mai strîns decît o ilustrează proporţia de 55% pentru Septimiu Stoica şi 45% pentru Siminel Andrei, căci diferenţa de zece puncte procentuale se traduce în trei-patru voturi dintr-un cvorum de 60 de persoane. De aceea, explicaţia preferinţei pentru Septimiu Stoica stă în calculul opţiunilor unor categorii de brokeri grupaţi după interese.

De pildă, circa 24 de case de brokeraj sînt deja membre ale Bursei financiare de la Sibiu. Dar, plănuita fuziune cu Bursa sibiană a fost tărăgănată în negocieri dure între Siminel Andrei (care este un dur) şi preşedintele din Sibiu, Teodor Ancuţa (care nici vorbă să fie moale ci, cel mult, mai diplomat). Şi poate că tărăgănarea fuziunii nici nu ar fi fost motiv de reproş asupra lui Siminel Andrei, dacă acesta nu ar fi încercat să forţeze negocierile, ameninţînd că va dezvolta un soft "in house" ca să deschidă o piaţă a derivatelor în Bursa de la Bucureşti, aducînd-o în poziţia să nu mai aibă nevoie de fuziunea cu Sibiul. Dar, această ameninţare a lezat interesele caselor de brokeraj deja membre ale Bursei din Sibiu care şi-au văzut periclitate investiţiile şi eforturile ca să fie prezente acolo. Ceea ce, la alegeri, i-a atras un număr ridicat de voturi negative lui Siminel Andrei.

În context, este bine de menţionat că Bursa de la Sibiu a reuşit, în ani de eforturi (din acest punct de vedere, Teodor Ancuţa este, aproape, un martir) să constituie acolo o piaţă în adevăratul înţeles. Concomitent cu Bursa de la Bucureşti, Sibiul a primit şi el licenţa de operator de piaţă acordată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Astfel că ameninţărilor venite de la Bucureşti, Teodor Ancuţa le poate opune oricînd ameninţarea că nu mai fuzionează şi că se poate aşeza într-o poziţie de competiţie cu Capitala, ca o a doua bursă a României.

Dar, ceea ce este mai important - subliniem din nou - Sibiul a făcut piaţă. A face piaţă nu-i la îndemîna oricui. Poţi să fii tu mama Americii, dacă nu ştii să faci piaţă, degeaba ai computere si softuri. De aceea, negocierile cu Sibiul nu pot fi duse în termeni de "softul tău nu merită nici o sută de mii de dolari", căci ceea ce este de negociat acolo nu este softul. Se negociază piaţa. Ăsta-i subiectul.

Revenind, însă, la calculele electorale, mai decelăm categoria aparte de case de brokeraj ale băncilor - unsprezece la număr - care, în majoritate, au votat pentru Septimiu Stoica. Motivul misterios pare să fie că, puternice fiind, casele de brokeraj ale băncilor au considerat că un lider absolut, precum Siminel Andrei, le-ar îngreuna exprimarea în decizii la care au interesul să participe. Un motiv care, de altfel, se regăseşte şi în opinia altor brokeri cu interese mai puţin conturate decît ale categoriei de bancari şi care au considerat că oficializarea poziţiei de lider prin alegerea lui Siminel Andrei în funcţia de preşedinte al Bursei i-ar aloca o putere prea mare, de care se tem. Avînd în vedere că Siminel Andrei conduce cel mai mare fond de investiţii străin, ei nu au putut să-şi elimine suspiciunea că, din poziţia de preşedinte al Bursei şi-ar putea favoriza afacerile.

O altă categorie de brokeri (mai restrînsă, dar cu influenţă în rîndul altora) este cea care ţine de SIF-uri şi care şi-a propus un candidat propriu - Viorel Marian Pană, fost preşedinde al Bursei, personalitate cunoscută şi agreată în comunitatea pieţei de capital, după cum o arată şi numeroasele voturi pe care le-a atras în primul tur. În scrutinele următoare, cei care îl preferaseră pe Viorel Marian Pană l-au susţinut pe Septimiu Stoica.

Mai avem de socotit că mii de brokeri privesc cu bănuială decizia "întoarcerii armelor" în constituirea depozitarului pieţei. Ei suspectează că suspendarea demersului de constituire a depozitarului prin SNCDD şi opţiunea pentru Regisco ar fi fost esenţial influenţată de Siminel Andrei, al cărui fond de investiţii este acţionar la Regisco. În plus, preşedintele Regisco, Florin Pogonaru, a concentrat ostilitatea brokerilor în perioada cînd s-a opus cu vehemenţă ca ei să primească gratuit acţiunile Bursei. De aceea, ei nu admit înţelegerea de acum cu Regisco şi ceva din aura lipsei de popularitate a lui Florin Pogonaru l-a cuprins şi pe Siminel Andrei, autorul înţelegerii.

Trebuie spus că alegerile de acum ale Bursei s-au asemănat foarte mult cu alegerile din politică. Şi după cum se ştie, alegerile politice constituie sisteme în sine. Ele nu sînt doar un filtru care reţine meritele candidaţilor ca să le dea note de apreciere, ci trebuie să te supui regulilor sistemului făcîndu-ţi campanie electorală susţinută. Iar Siminel Andrei nu şi-a făcut campanie electorală, bazîndu-se pe faptul că îi vor fi recunoscute meritele, cînd, de fapt, ar fi trebuit să ia contact cu "electoratul" ca să-i afle insatisfacţiile şi dorinţele.

Toate acestea au condus la cele trei-patru voturi diferenţă între cei doi candidaţi, pîrghie a spectaculoasei răsturnări în favoarea lui Septimiu Stoica, felicitat cu fair-play de Siminel Andrei.

Septimiu Stoica are o experienţă complexă pe piaţa bursieră - atît în cea a mărfurilor (a fost director la Bursa Română de Mărfuri şi la cea constănţeană), cît şi a valorilor mobiliare. În decursul anilor s-a specializat, dobîndind o pregătire teoretică bogată. Septimiu Stoica este o personalitate deschisă, cu disponibilitate pentru dialog şi inovaţie. Noul preşedinte al Bursei este un susţinător al pieţelor alternative, înţelegînd că lărgirea cîmpului pieţei de capital favorizează întărirea Bursei.

Rămîne de văzut dacă, aşa cum a reuşit în funcţiile îndeplinite pînă acum, Septimiu Stoica va izbuti performanţă şi în calitatea sa de preşedinte al Bursei, căci este pentru prima data cînd ocupă poziţia supremă într-un organism important (a mai condus şi Rasdaq SRL, dar "nu se pune"). Şi mai există pericolul ca, fiind o natură democratică, Septimiu Stoica să nu poată stopa irosirea logoreică care a pîndit mereu Comitetul Bursei şi, mai nou, Consiliul său de Administraţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb