Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, ieri, că raportul Comisiei Europene (CE) privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este "corect, bazat pe fapte, pe întâmplări şi pe acţiuni politice ale românilor cu funcţii de responsabilitate în stat", domnia sa precizând că exprimă poziţia oficială a ţării noastre faţă de raport. "Sper că această conferinţă de presă va da nota oficială a reacţiei României la raportul MCV şi nici nu poate fi altfel pentru că este poziţia exprimată de şeful statului. Azi exprim poziţia oficială a României cu privire la MCV", a declarat Traian Băsescu, care a continuat: "De asemenea, raportul e o oglindă corectă a acţiunilor instituţiilor statului, de la 5 iulie (n.r. 2012), data ultimului raport, şi până azi. Ca atare, ceea ce avem de făcut e să luăm în considerare punctele de vedere exprimate în raport şi să acţionăm pentru eliminarea a ceea ce e considerat negativ, dintr-un singur motiv: nu pentru că aşa ne cere CE, ci pentru că acestea sunt standardele UE, la care noi ne-am angajat".
Preşedintele consideră că raportul Comisiei a fost profund politizat, iar abordarea publică a fost de multe ori nesinceră, domnia sa adăugând că "românii au putut fi păcăliţi" de televizor, dar "occidentalii nu se uită la televiziunile noastre decât pentru monitorizare". Domnia sa a precizat: "Ei se uită la fapte, la acţiuni ale Guvernului, ale Parlamentului, ale preşedintelui, ale instituţiilor statului. Cine se amăgeşte cu ideea că propagandistic vom păcăli Comisia Europeană sau statele membre nu face decât să aibă o poziţie împotriva interesului naţional".
Traian Băsescu a precizat că nu ar fi organizat conferinţa de presă duminică dacă ar fi existat reacţii corecte ale instituţiilor statului la raport.
Ulterior, şeful statului a spus din nou că a observat că raportul a fost profund politizat în abordări, "fiercare chel încercând să-şi pună mâna în cap, fie că a fost vorba de oameni politici, fie că a fost vorba de presă". Domnia sa a declarat: "Cu uşurinţă îmi dau seama cât de departe sunt unele abordări de abordarea europeană, ceea ce înseamnă că avem o problemă de educaţie privind standardele UE".
Traian Băsescu a susţinut că, în analiza raportului, ar trebui să se înţeleagă faptul că acesta nu poate fi citit singur, că observaţiile privind justiţia din rapoartele Comisiei de la Veneţia şi OSCE din decembrie nu mai sunt incluse în documentul dat publicităţii de CE în 30 ianuarie. "Oricât s-ar strădui cineva - e adevărat, în mod incorect - să demonstreze că acest raport a fost făcut pe sub masă, cu influenţe din România, este o copilărie şi va râde orice demnitar european când va constata o astfel de abordare", a continuat preşedintele, care a afirmat că a înţeles că USL intenţionează să declanşeze o campanie în PE. "Am o rugăminte: înainte (n.r. să declanşeze campania) să citească raportul, şi pe cel de la Veneţia şi OSCE", a recomandat preşedintele.
"Vin la partea negativă a raportului care, trebuie să recunosc, este aparent o contradicţie: să apreciezi pozitiv aceste instituţii (n.r. - DNA, ICCJ, ANI, Parchetul General) care ţin de statul de drept şi pe de altă parte să pui sub semnul întrebării funcţionarea statului de drept, dar realităţile verii anului 2012 n-au putut fi evitate şi mesajul pe care îl dă acest raport este - nu vă jucaţi cu statul de drept, v-au rezistat instituţiile, dar reveniţi-vă în abordarea politicienilor, în abordarea pe care o aveţi ca oameni politici", a afirmat Traian Băsescu.
"Raportul MCV nu cere o lege a presei, ci soluţii reparatorii pentru cei linşaţi pe nedrept"
Traian Băsescu a declarat că raportul CE nu cere adoptarea unei legi a presei, ci subliniază necesitatea menţinerii libertăţii presei şi, în acelaşi timp, solicită instituirea unor soluţii de sancţionare şi reparaţii pentru cei care sunt în mod nedrept atacaţi, linşaţi, discreditaţi
"Aş vrea să vă citesc chiar din raport, pentru că a fost un număr destul de mare de intervenţii publice şi s-a indus o dezinformare a opiniei publice, poate chiar şi a ziariştilor care nu au citit raportul, legat de ce ne cere acest raport la comportament faţă de magistraţi. Raportul nu pune sub semnul întrebării libertatea presei. Abordarea nu spune nicidecum să faceţi o lege a presei şi cenzuraţi presa, puneţi botniţă presei. Ar fi fost o respingere categorică din partea mea", a afirmat domnia sa.
Preşedintele a susţinut că mesajul documentului este următorul: "Găsiţi o formulă ca, atunci când se fac excese şi sunt linşaţi magistraţi, sunt discreditate instituţii, să existe o soluţie reparatorie". Şeful statului a menţionat că documentul CE recomandă să se dea asigurări CNA cu privire la independenţa sa efectivă, iar acesta să îşi îndeplinească pe deplin rolul prin instituirea şi aplicarea unui cod de conduită: "Au fost oameni pentru care nu a existat nicio motivaţie să fie linşaţi, doar pentru a se exercita asupra lor presiuni s-au făcut săptămâni la rând emisiuni, au fost tocaţi. Aceste lucruri se înţeleg la Bruxelles, iar ele trebuie prevenite, iar instituţia responsabilă pentru acest lucru este CNA şi, sigur, justiţia".
"Un trust de presă are proprietar un potenţial infractor"
Întrebat despre raportul organizaţiei Reporters Sans Frontiere despre libertatea presei în ţara noastră, preşedintele a declarat că nu statul controlează presa, acest lucru făcându-l privaţii care folosesc mass-media în interes propriu, nominalizând trustul Intact, despre care a afirmat că are drept proprietar "un potenţial infractor" (n.r. Dan Voiculescu), şi postul RTV, care este deţinut de un senator PSD (n.r. Sebastian Ghiţă). Domnia sa a precizat: "Cred că la nivelul UE a fost o formidabilă bătălie pentru libertatea presei. Sigur, când un trust de presă are ca proprietar un potenţial infractor care utilizează mijloacele mass-media pentru a decredibiliza exact pe aceia care urmează să-l judece, CE reacţionează. Ăsta e comentariul meu. Vorbesc de un potenţial infractor, devenind infractor după ce constată instanţa, dar un potenţial infractor". Traian Băsescu a catologat drept corectă plasarea ţării noastre între Papua Noua Guinee şi Niger, din punctul de vedere al libertăţii presei: "Este corect, pentru că un trust spre exemplu ca Intact este controlat de un om cu probleme dificile cu instanţele. Aşa mi se pare mie, după cum fuge. Un alt trust, o altă televiziune, RTV, este controlată de un senator PSD - da? - deci tot politic. Şi trustul Intact şi RTV sunt controlate politic, deci nu mai putem vorbi de acel privat care e liber de constrângeri şi nu-şi pune trusturile de presă în slujba interesului politic sau al interesului de a denigra justiţia. Şi cred că este pe bună dreptate o astfel de observaţie. N-am constatat ca acest raport pe care îl menţionaţi să fi spus că statul controlează presa. Nu, privaţii, şi adesea o folosesc în interes propriu".
Întrebat dacă, atunci când vorbeşte despre presă, se referă la proprietarii publicaţiilor, şi nu la jurnalişti, preşedintele a precizat: "Categoric, la patroni şi la jurnalişti care se supun, ce să facă? Nu patronii vorbesc. De regulă, vorbesc jurnaliştii".
1. E totusi tara pe care o conduceti !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 04.02.2013, 10:40)
E tara pe care o conduceti de 9 ani de zile !