Autorităţile din Prahova informează că 14 pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au decedat în 24 de ore, fiind vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 56 şi 87 de ani, toate având şi alte afecţiuni medicale, potrivit News.
Judeţul Prahova a depăşit 20.000 de cazuri de CVID-19 înregistrate de la debutul pandemiei. Numărul deceselor asociate infecţiei cu SARS-CoV-2 a ajuns, în judeţul Prahova la 586, conform datelor furnizate duminică de Prefectura acestui judeţ.
Cele mai recente decese produse în 24 de ore, de sâmbătă până duminică sunt în număr de 14. Este vorba despre şase femei cu vârste de 64, 68, 71, 71, 72, 74 ani şi a opt bărbaţi având vârste de 56, 60, 77, 77, 78, 79, 80, respectiv 87 ani. Toţi pacienţii aveau comorbidităţi, precizează autorităţile.
Judeţul Prahova a depăşit pragul de 20 de mii de infectări cu noul coronavirus numărul total al celor diagnosticaţi în acest judeţ cu COVID-9 ajungând, duminică, la 20490, conform raportărilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova.
Aceleaşi date indică faptul că de sâmbătă până duminică 259 de persoane au fost nou înregistrate cu SARS-CoV-2. "Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, în Prahova, este de 428, dintre care 384 paturi sunt ocupate. La ATI, toate locurile pentru pacienţii cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate" mai transmite Prefectura Prahova.
Incidenţa cumulată a cazurilor active din judeţ, raportată la 1000 de locuitori, pentru ultimele 14 zile este de 3,60.