Prea mult zgomot pentru o naţionalizare inevitabilă

"Nu crede niciodată nimic, până când nu a fost negat oficial", spunea odată primul cancelar al Imperiului German, Otto von Bismarck.

Dacă aplicăm această "metodologie" pentru evaluarea perspectivelor Pilonului II de pensii şi având în vedere numeroasele surse oficiale ale negaţiilor - guvern, ASF, oficiali de seamă ai partidului de la guvernare - este posibil ca "surpriza" naţionalizării să fie mai aproape decât ne aşteptăm.

Scandalul naţionalizării Pilonului II de pensii a explodat după ce compania NN Pensii, cel mai mare jucător de pe această piaţă, a trimis o notă clienţilor în care preciza că "în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public, cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private".

Comunicatul de presă al ASF, unde se arată că "nu au fost şi nu sunt discuţii oficiale pe acest subiect", iar poziţia NN Pensii este considerată "excesivă şi neavenită", nu l-a împiedicat pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, să-l acuze şi pe preşedintele ASF de lansarea acestui zvon.

La ultima şedinţă de guvern, ministrul de finanţe a calificat o astfel de decizie "de-a dreptul aberantă" şi a subliniat că "nu există nicio raţiune politică, economică, financiară sau bugetară care ar putea să o determine".

Adrian Dobre, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat recent că "PSD nu a intenţionat şi nu intenţionează să naţionalizeze sistemul de pensii private din România" şi a inclus ştirea în categoria celor false.

Dar o creştere a veniturilor bugetarilor cu peste 50%, în condiţiile unei creşteri economice de 5%, în ce categorie ar trebui inclusă? Aritmetică falsă?

Alte declaraţii ale oficialilor PSD consideră că ipoteza naţionalizării pensiilor private este absurdă. Dar oare nu absurdul a caracterizat politica economică a ultimelor decenii?

Nu la fel de absurdă a fost considerată, este drept că fără a se utiliza acest termen, şi necesitatea împrumuturilor externe masive la sfârşitul deceniului trecut, pentru ca apoi să ne trezim cu o datorie publică suplimentară de circa 20 de miliarde de euro?

Nu la fel de absurdă este şi speranţa sustenabilităţii pentru aşa-zisa creştere economică prin consum pe datorie sau a funcţionării sistemului bancar, aproape exclusiv, pe baza garanţiilor guvernamentale din cadrul programului "Prima Casă" şi a creditului acordat guvernului?

Pentru toate acestea, absurdul este acceptat cu seninătate şi este numit "normalitate". Din nefericire, această normalitate se va confrunta foarte curând cu ceva numit realitate, unde bunăstarea şi salariile mari nu îşi au "izvorul" în decrete sau legi aprobate de majoritatea parlamentară.

După naţionalizarea totală a fondurilor private de pensii din Ungaria şi parţială a fondurilor private de pensii din Polonia, am fost întrebat, în cadrul unei emisiuni la Radio România Actualităţi, dacă există vreun risc de naţionalizare şi pentru pensiile private de la noi. Atunci am răspuns că este prea devreme să se pună această problemă, deoarece valoarea totală a activelor era relativ redusă.

Lucrurile s-au schimbat semnificativ între timp, iar riscul unei naţionalizări totale sau parţiale, prin includerea doar a obligaţiunilor guvernamentale, este ridicat pe termen scurt, fiind aproape o certitudine în următorii patru ani, în condiţiile în care nu vor exista schimbări majore ale configuraţiei politice şi ale politicilor economice.

Ion Giurescu, vicepreşedinte la ASF, a declarat pentru HotNews, după ce a negat posibilitatea naţionalizării pensiilor private, că, într-o astfel de ipoteză, "fondurile private se vor duce la Pilonul I de pensii şi asta va fi tot".

Din păcate, acest Pilon I nu reprezintă decât o schemă Ponzi ajunsă relativ aproape de colapsul său, pe fondul declinului demografic, iar Pilonul II a fost construit tocmai pentru a oferi o alternativă sustenabilă când se va ajunge acolo.

În plus, "consolidarea" bugetului asigurărilor sociale în cadrul bugetului de stat, care a permis utilizarea surplusului, atâta timp cât a existat, pentru alte cheltuieli, s-a transformat acum într-o piatră de moară pentru bugetul statului, pe fondul deficitelor cronice.

Diferenţele dintre Pilonul I şi Pilonul II sunt fundamentale, iar declaraţia vicepreşedintelui ASF reflectă ignoranţa acestuia, sau, mai plauzibil, se încadrează tot în categoria "fake news".

Care este situaţia actuală a fondurilor de pensii din Pilonul II? Conform datelor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), valoarea totală a activelor fondurilor de pensii private a fost de 33,18 miliarde de lei în februarie 2017, respectiv peste 7 miliarde de euro, după o creştere cu 244,1% faţă de sfârşitul anului 2012 (vezi graficul din pagina 1).

Investiţiile în obligaţiuni guvernamentale au avut, încă de la înfiinţare, cea mai mare pondere în portofoliul de active. La sfârşitul lunii februarie 2017, valoarea acestora era de 21,27 miliarde de lei (circa 4,7 miliarde de euro), în timp ce investiţiile în acţiuni au fost de 6,74 miliarde de lei (1,48 miliarde de euro), iar depozitele bancare erau de 2,1 miliarde de lei.

Acum sumele sunt consistente, iar autorităţile "noastre" pot anula circa 21,3 de miliarde de lei din datoria publică doar prin naţionalizarea portofoliilor de obligaţiuni guvernamentale. Dacă sunt "preluate" şi portofoliile de acţiuni şi depozitele bancare se ajunge la 30,1 miliarde de lei (6,6 miliarde de euro).

Din păcate, în absenţa aplicării unor reforme structurale economiei, prin care să fie ridicate piedicile din faţa formării capitalului autohton şi din faţa IMM-urilor, efectul naţionalizării pensiilor private va fi de scurtă durată asupra datoriei publice, la fel ca în Ungaria şi Polonia.

De la sfârşitul anului 2012 până în ianuarie 2017, datoria publică a României a crescut cu 92,58 miliarde de lei, până la 333,425 miliarde, conform datelor de la Ministerul de Finanţe, în timp ce portofoliul de obligaţiuni guvernamentale al fondurilor de pensii din Pilonul II a crescut cu 13,35 miliarde, până la 20,7 miliarde, iar activele lor totale cu 22,53 miliarde.

Şi apoi mai există o motivaţie suplimentară pentru naţionalizarea pensiilor. În Polonia a fost guvernul condus de Donald Tusk care a stopat astfel, deşi doar temporar, creşterea datoriei publice. Poate că şi acest act de "curaj" a fost inclus în lista "meritelor" sale deosebite, care l-au recomandat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European.

Nu ştiu dacă şi printre guvernanţii "noştri" se află "personalităţi" cu ambiţii europene similare, dar un lucru este sigur.

Aritmetica bugetară actuală nu are nicio legătură cu realitatea, iar când reformele radicale sunt nedorite, deoarece ar implica pierderea privilegiilor politice şi economice, jaful rămâne singura opţiune.