Partidul de guvernămînt a început, ieri, seria întîlnirilor dintre conducerea centrală şi delegaţiile filialelor din teritoriu, care răspund de organizarea alegerilor locale. Liderii organizaţiilor locale ale PSD, cu atribuţii în organizarea alegerilor din vara acestui an, au venit la Bucureşti pentru evaluarea situaţiei din circumscripţiile pe care le reprezintă, pentru prezentarea propunerilor de candidaţi la Primării, dar şi pentru instruirea în cadrul unor seminarii. Astfel, cei cu atribuţii în campania electorală pentru locale pot participa la seminarii privind importanţa strategiilor şi a ofertelor electorale, semnificaţia comunicării cu mass-media, marketing-ul electoral, importanţa pregătirii pentru alegeri sau administrarea fondurilor.
Potrivit celor declarate ieri, într-o conferinţă de presă, de către purtătorul de cuvînt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, fiecare organizaţie prezintă o evaluare asupra propriei activităţi, dinamica activităţii în teritoriu, numărul de membri pe care îi are organizaţia, precum şi o comparaţie între situaţia actuală faţă de alegerile din 2000.
La sediul PSD s-au prezentat, ieri, liderii organizaţiilor din Galaţi, Constanţa, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Bacău şi Vaslui. Astăzi urmează întîlnirile cu delegaţiile din Satu Mare, Maramureş, Bihor, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Olt, Buzău şi Vrancea. Mîine vor veni la Bucureşti reprezentanţii organizaţiilor Arad, Sălaj, Hunedoara, Brăila, Alba, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dîmboviţa, Prahova, Dolj, Vîlcea şi Gorj, iar joi - cei din Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Ialomiţa, Tulcea, Călăraşi şi Ilfov. Pentru organizaţia Bucureşti a fost programată o întîlnire separată. PSD îşi propune ca toţi candidaţii pentru alegerile locale să fie desemnaţi pînă la mijlocul lunii februarie sau cel tîrziu pînă la sfîrşitul acesteia, urmînd ca, în martie, să înceapă pregătirea şi instruirea propriu-zisă. Bugetul alocat campaniei electorale nu a fost încă stabilit, după spusele domnului Duvăz, însă un accent deosebit se va pune pe strîngerea integrală a cotizaţiilor, precum şi pe contribuţiile pe care liderii partidului sau alte persoane implicate în acţiunea politică doresc să le facă, inclusiv eventuale sponsorizări.
O parte dintre liderii locali chemaţi ieri la Bucureşti au declarat că au ca obiectiv obţinerea a cel puţin 50% din voturi în alegerile locale. În mare parte, candidaţii pentru primăriile din teritoriu sînt actualii primari. Spre exemplu, PSD Bacău îl propune din nou pe Dumitru Sechelariu, în vreme ce Constanţa - pe Radu Mazăre. Acolo unde nu există un consens asupra candidatului, acesta va fi desemnat în baza unei analize de marketing.