Consiliul Concurenţei a început să analizeze preluarea "Asirom" de către Wiener Stadtische şi va lua o decizie cu privire la fuziune în termen de 30 de zile, potrivit unui comunicat transmis joi de instituţie.
Autoritatea de concurenţă analizează concentrarea economică ce se va realiza prin dobândirea controlului unic de către Wiener Stadtische Versicherung AG Vienna Insurance asupra Asirom pentru a stabili compatibilitatea concentrării economice cu un mediu concurenţial normal, se mai arată în comunicatul consiliului.
O decizie cu privire la acest control urmează a fi adoptată în termen de 30 de zile de la data la care notificarea va deveni efectivă.
Potrivit Legii concurenţei sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei, pentru analiza compatibilităţii lor cu un mediu concurenţial normal, operaţiunile de concentrare economică ce depăşesc pragurile valorice prevăzute în acest act normativ.
Acestea sunt îndeplinite dacă cifra de afaceri cumulată a firmelor implicate într-o operaţiune de concentrare economică depăşeşte echivalentul în lei a 10 milioane euro şi există cel puţin două companii implicate în operaţiune care să realizeze pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4 milioane de euro.
Asirom a fost înfiinţată în 1991, prin privatizarea fostei Administraţii a Asigurărilor de Stat (ADAS), a cărei sciziune a dus la apariţia a două societăţi: Asirom şi Astra.
Asirom are un capital social de 63,786 milioane lei divizat în 637,86 milioane de acţiuni. Grupul Wiener Städtische Versicherung AG Vienna Insurance deţine 30,52%, după cedarea controlului de la 50% din partea InterAgro, care mai deţine un pachet de 20,52%. În acţionariatul Asirom, Tarkul Estates Ltd deţine 5,39%, Damrosch Trading Ltd deţine 9,48%, iar Waterwe Ventures deţine 9,55%.
Wiener Städtische Versicherung AG Vienna Insurance mai controlează în mod direct, în România, companiile Omniasig, unde deţine 97,78% din acţiuni, şi Unita, cu 99,99% din titlurile societăţii şi, indirect, Omniasig Asigurări de Viaţă şi Agras. Omniasig Asigurări de Viaţă este controlată, printr-un pachet de 50%, de Omniasig, iar Unita deţine la Agras o participaţie majoritară de 75,7%.
În 2006, subsidiarele Wiener Städtische Versicherung AG Vienna Insurance din România au înregistrat un profit brut de 2,8 milioane de euro, de cinci ori mai mare decât cel raportat în 2005, şi venituri de 236,89 milioane euro. Cele patru companii au subscris, în primul trimestru al acestui an, prime brute de 106,2 milioane de euro, în creştere cu peste 75% faţă de perioada similară a anului trecut.