Premierul Tăriceanu e dispus să accepte înlocuirea directorului APIA

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 23 aprilie 2007

Premierul Tăriceanu e dispus să accepte înlocuirea directorului APIA

Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi-a anunţat disponibilitatea de a accepta înlocuirea actualului director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), dacă Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, îi va propune aceas­tă schimbare.

"În măsura în care domnul ministru Remeş va considera activitate lui nesatisfăcătoare, eu sunt dispus să accept schimbarea lui. Având în vedere că mai sunt 23 de zile până la termenul limită de depunere a cererilor pentru primirea subvenţiilor, trebuie privită întotdeauna cu precauţie o astfel de schimbare în mers", a declarat primul-ministru, citat de Rompres.

Şeful Executivului a subliniat că România nu îşi poate permite să piardă banii alocaţi pentru agricultură din fonduri europene.

"Nu sunt obişnuit să ratez obiective. Doi ani de zile am demonstrat că toate obiectivele pe care le-am fixat pentru România au putut fi atinse şi cred că acum se face un efort major. Sigur, colegii de la Ministerul Agriculturii mi-au spus: domne" şi Franţa anul trecut a pierdut 200 de milioane de euro. Poate că Franţa este o ţară care îşi poate permite un astfel de lux, să-l numesc aşa. Noi nu ne putem permite, pentru că agricultura româ­nească are nevoie de fonduri mai mult decât orice", a arătat premierul Tăriceanu, subliniind că procentul de absorbţie a fondurilor trebuie să fie cât mai ridicat.

Decebal Traian Remeş l-a informat, duminică, pe primul ministru Călin Popescu-Tăriceanu, în cadrul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o la Ministerul Agriculturii cu şefii Direcţiilor Agricole Judeţene, că Româ­nia riscă să fie penalizată cu 25% din totalul fondurilor alocate ţării noastre de Uniunea Europeană în domeniul agriculturii. "Durerea se duce la fermier, care nu se întâlneşte cu banii, durerea se răsfrânge asupra imaginii României, care dovedeşte incapacitate de a cheltui banii puşi la dispoziţie", a arătat Remeş. Fermierii trebuie să depună cererile de finanţare din fonduri europene până pe data de 15 mai.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb