Presă: Rusia va rambursa băncilor costurile acumulate în suspendarea plăţii creditelor pentru militarii din Ucraina

A.F.
Bănci-Asigurări / 3 aprilie

Presă: Rusia va rambursa băncilor costurile acumulate în suspendarea plăţii creditelor pentru militarii din Ucraina

Guvernul rus va compensa costurile cu dobânzile ale băncilor care au oferit suspendarea plăţii împrumuturilor militarilor care luptă în Ucraina, conform legislaţiei adoptate marţi, acoperind 50% din dobânda acumulată la împrumuturi, transmite Reuters.

Băncilor li s-a ordonat să organizeze aceste suspendări ale plăţilor pentru împrumuturile acordate militarilor şi familiilor acestora, deoarece statul rus a încercat să stimuleze oamenii să lupte în ceea ce numeşte "o operaţiune militară specială" în Ucraina.

Banca centrală a sugerat suspendarea plăţii împrumuturilor la scurt timp după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat în septembrie 2022 că 300.000 de oameni vor fi mobilizaţi pentru a stimula efortul militar al Rusiei.

Marţi, parlamentarii din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului Rusiei, au aprobat amendamente la legislaţie, în a doua şi a treia lectură, conform cărora Ministerul de Finanţe va rambursa băncilor 50% din dobânda acumulată la credite în perioada suspendării plăţilor.

Legea iniţială permitea militarilor să primească perioade de graţie pentru credite ipotecare, credite de consum şi carduri de credit pe durata serviciului lor militar şi pentru 30 de zile după aceea.

Proiectul de lege trebuie să treacă în continuare prin camera superioară a parlamentului şi să fie semnat de Putin pentru a deveni lege.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb