Preşedintele Băsescu cere reexaminarea modificărilor la Legea privind statutul cadrelor militare

Ziarul BURSA #Politică / 22 martie 2013

Şeful statului Traian Băsescu a cerut ieri Parlamentului reexaminarea modificărilor la Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care prevede că generalii şi amiralii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la 60 de ani, cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei. La nivelul lunii martie 2013, vârsta standard de pensionare este de 55 ani şi 6 luni.

În cererea de reexaminare, publicată, ieri, de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Traian Băsescu susţine că prevederile referitoare la aprobarea anuală a conducătorului instituţiei pentru menţinerea în activitate a generalilor şi amiralilor nu este oportună, aducând atingere nevoii de stabilitate în ceea ce priveşte managementul forţelor armate.

"De asemenea, considerăm că o asemenea condiţionare ar fi de natură să transforme Armata într-o masă uşor de manevrat, supusă factorului politic", a mai arătat şeful statului.

În opinia preşedintelui, lipsa de predictibilitate a acestei dispoziţii legale poate avea efecte negative asupra conducerii eficiente a structurilor militare întrucât este incert dacă generalii sau amiralii aflaţi la conducerea acestora vor fi menţinuţi în activitate.

"Menţionăm că măsura adoptată ar putea conduce la trecerea în rezervă a unui număr de peste 50 de generali şi amirali, reprezentând un procent ce ar depăşi 50 la sută din numărul total al acestora. O asemenea dis­poziţie legală ar avea un impact deosebit de grav în ceea ce priveşte conducerea Statului Major General, unde din cei 5 generali un număr de 4 ar putea ieşi din sistem", se mai arată în cererea de reexaminare.

O situaţie similară există şi la nivelul conducerii Statului Major al Forţelor Terestre şi al Forţelor Na­vale, unde toţi generalii şi amiralii aflaţi la conducere ar putea ieşi la pensie, precum şi la nivelul conducerii Statului Major al Forţelor Aeriene, unde din 4 generali ar putea rămâ­ne în sistem unul singur, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Un alt aspect semnalat este faptul că legea nu prevede criterii clare de apreciere pentru obţinerea acestui aviz conform, ceea ce poate genera aprecieri subiective din partea decidenţilor.

Preşedintele reclamă, pe de altă parte, şi faptul că procedura instituită de legea înaintată pentru promulgare nu asigură o procedură optimă de transfer de experienţă profesională între generalii şi amiralii care vor fi trecuţi în rezervă şi cei care îi vor înlocui, putându-se ajunge chiar la un blocaj instituţional.

O altă prevedere a cărei reexaminare se cere se referă la faptul că ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii pot fi trecuţi în rezervă, din oficiu, în situaţia în care nu promovează baremele de pregătire fizică, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare a fost votată de Senat, în calitate de Cameră decizională, în 19 februarie. Anterior, iniţiativa legis­lativă a fost respinsă de Camera Deputaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb