PREŞEDINTELE CNIPMMR: "Îi încurajez pe antreprenori să continue să aplice proiecte până la epuizarea bugetului programului"

J.P.
Miscellanea / 13 octombrie 2020

"Îi încurajez pe antreprenori să continue să aplice proiecte până la epuizarea bugetului programului"

Ieri au fost deschise înscrierile în cadrul Măsurii 1- microgranturi din cadrul ajutoarelor de stat din fonduri europene şi de la buget, pentru redresare din criza COVID-19, ce oferă microgranturi în valoare de 2000 euro, conform unui comunicat de presă trimis redacţiei.

Bugetul total al Măsurii 1 este de 100 de milioane de euro, din care pot fi finanţaţi 50.000 de beneficiari de microgranturi, formularul de înscriere rămânând activ până vineri, 16 octombrie 2020, ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului, potrivit datelor oficiale ale Ministerului Economiei.

La acordarea microgranturilor se aplică principiul "primul venit- primul servit".

Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR: "Am primit foarte multe mesaje de felicitare adresate modului în care s-a putut aplica pentru măsura microgranturilor de 2000 de euro, felicitări pe care le adresăm Ministerului Economiei şi, în mod special, angajaţilor din acest minister. Sunt 10.700 de aplicaţii până în acest moment, aplicarea se face online, durează foarte puţin ca timp şi este foarte simplu de realizat de către orice mic întreprinzător. Subliniez faptul că pentru această măsură NU SUNT NECESARE CERTIFICATELE DE STARE DE URGENŢĂ, aşa încât îi încurajez pe antreprenori să continue să aplice proiecte până la epuizarea bugetului programului. De asemenea, un fapt demn de remarcat este acela că pentru prima oară, cu ajutorul STS, statul îşi ia singur informaţiile din toate bazele de date disponibile (ANAF, ONRC, etc), întreprinzătorul nefiind pus pe drumuri pentru informaţii pe care statul deja le deţinea. Acesta trebuie să fie un model de bună practică şi un deziderat spre simplificare şi normalizare."

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Intradevar a fost bine construita si functionala. Felicitari !

    Felicitari. IMM-urile reale care au angajati si care platesc impozite pe salarii la stat nu pot beneficia! Va multumim ca nu putem beneficia si noi. Nici nu stim cum de ati avut aceasta idee geniala.

    Va multumim ca existati!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb