Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a eliberat o serie de Autorizaţii de Construire necesare pentru executarea unor lucrări în comunele Frata şi Mintiu Gherlii, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
A fost eliberată autorizaţia pentru executarea lucrărilor de construire în vederea reabilitării şi extinderii unui cămin cultural în comuna Frata, satul Frata. În prezent, pe terenul în cauză se află o clădire cu regimul de înălţime de P+1E, în care la parter funcţionează un cămin cultural, iar la etaj o bibliotecă şi un centru de informare. Proiectul propune reabilitarea termică şi structurală a clădirii, precum şi extinderea ei spre parte estică, în vederea adăpostirii unui grup social adaptat inclusiv nevoilor persoanelor cu dizabilităţi precum şi a unei încăperi ce va găzdui noua centrală termică alimentată cu combustibil solid. De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean a eliberat şi autorizaţia pentru executarea lucrărilor de construire pentru conducta de aducţiune apă potabilă în zona Livada-Dej.
"Eliberarea acestor autorizaţii de construire reprezintă o etapă necesară în vederea continuării demersurilor care vizează creşterea calităţii vieţii în mediul rural prin crearea unor condiţii favorabile desfăşurării activităţilor culturale, dar şi prin introducerea sau modernizarea unor elemente de infrastructură absolut necesare legate de alimentarea cu apă a întregului judeţ", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.