Efectul de bumerang

Adevărata surpriză a primului tur al alegerilor prezidenţiale nu a fost calificarea, fie şi pe primul loc, a unui extremist pentru turul al doilea, ci eliminarea lui Marcel Ciolacu dintr-o competiţie pe care mulţi o vedeau deja tranşată în favoarea sa. Iar faptul că rezultatul a fost confirmat tocmai la finalul numărării voturilor, când mai erau de contabilizat mai puţin de 0,20% dintre voturi, a accentuat şi mai mult dramatismul primei din cele trei etape ale maratonului electoral de iarnă. Pentru preşedintele PSD, rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale a fost catastrofal, iar eşecul său pare mult mai grav decât cel al lui Nicolae Ciucă şi al PNL. Dacă în cazul preşedintelui PNL era un eşec aşteptat, pentru PSD necalificarea în al doilea tur de scrutin este o premieră absolută. Cel mai mare partid politic din România, cu miile sale de primari şi zecile de mii de aleşi locali, ratează pentru prima dată calificarea în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Am asistat la un adevărat efect de bumerang, strategia de campanie care trebuia să-l conducă pe candidatul PSD la Cotroceni întorcându-se împotriva celor care au iniţiat-o.

Consecinţele acestui dezastru electoral vor frâna avântul pe care partidul îl luase. Odată în plus, a cincea oară după alegerile din 2000, sentimentul anti-PSD a generat un val anti-sistem care a cutremurat sistemul politic. În acelaşi timp, efectul de levier de care PSD spera să profite la alegerile parlamentare ca urmare a calificări en fanfare a liderului său a fost zădărnicit de reactivitatea electoratului antisistem şi va funcţiona în favoarea extremei drepte, deşi probabil şi USR va putea, de asemenea, profita de acest fenomen. Cum spune proverbul: "Nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte".

Pe de altă parte, dacă trecem de aspectele senzaţionale, cei trei candidaţi care gravitează în zona extremei drepte - Călin Georgescu, George Simion şi Cristian Terheş - au primit susţinerea de la mai puţin de 20% din totalul votaţilor din România. Chiar dacă ne raportăm la cei 52% dintre românii care s-au prezentat la vot, doar 38% au votat candidaţii proveniţi dinspre extrema dreaptă în diferitele sale variante, ceea ce nu este chiar atât de surprinzător.

Dar de ce s-a ajuns aici? În primul rând, pentru că vidul apărut după anularea candidaturii la alegerile prezidenţiale a Dianei Şoşoacă a fost umplut de Călin Georgescu, care a preluat acelaşi tip de mesaj violent antisistem. Pe culoarul naţionalisto-populisto-fundamentalist, deschis deja de multă vreme, a fost suficientă o campanie bine orientată pe reţele sociale, cu precădere pe TikTok, pentru ca rezultatul să gliseze spre un candidat şoşoacă-comaptibil, chiar dacă acesta era şi este şi post-electoral repudiat de fosta candidată descalificată.

Rezultatul primului tur este o consacrare a importanţei politice a extremei drepte în România, dar şi a rolului pe care campaniile online l-au căpătat. Şi, cum spunea, Marshall McLuhan, mediul este mesajul. Pe de altă parte, nici măcar nu este prima dată când ajungem într-o astfel de situaţie, pentru că deja la alegerile prezidenţiale din 2000 o parte a electoratului român fuse rinocerizată cu destulă uşurinţă. Doar că atunci situaţia socio-economică era precară, pe când acum aşa-zisele argumente economico-sociale ale votului spre extremă nu prea rezistă unei analize atente. Sigur, inflaţia a afectat serios puterea de cumpărare, dar creşterile de salarii şi de pensii au fost cele mai mari din UE, în ultimul an. Explicaţia acestei derive trebuie căutată mai ales în specularea digitală a profilului psihologic al unor importate categorii de români.