Preţul aluminiului, în primul avans săptămânal din luna mai

A.V.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 24 mai 2016

Preţul aluminiului, în primul avans săptămânal din luna mai

Cotaţia metalului a avut o creştere importantă vineri, pe fondul declinului stocurilor de la Shanghai şi Londra

Preţul futures al aluminiului a înregistrat, în intervalul 16-20 mai, primul avans săptămânal din luna mai, în condiţiile în care stocurile de profil din China s-au diminuat simţitor.

Cotaţia metalului de bază a câştigat 2,1% pe parcursul zilei de vineri, creşterea fiind cea mai importantă din 20 aprilie până în prezent.

Declinul a avut loc în condiţiile în care stocurile de aluminiu monitorizate de Shanghai Futures Exchange s-au redus cu 7,6% săptămâna trecută, ajungând la cel mai redus nivel din aprilie 2015 până acum. Totodată, la London Metal Exchange, stocurile de aluminiu însumează 2,56 milioane de tone, cel mai redus nivel din ianuarie 2009 până la momentul actual. În acelaşi timp, investitorii care deţin 74.425 tone de aluminiu în depozitele LME se pregătec să scoată acest metal, reducând în continuare stocurile aflate la dispoziţia cumpărătorilor.

Colin Hamilton, şef al departamentului de cercetare a materiilor prime din cadrul "Macquarie Group"Ltd., biroul din Londra, a declarat, conform Bloomberg: "Stocurile sunt sub media ultimilor cinci ani, ceea ce influenţează plasamentele în aluminiu".

Cotaţia aluminiului cu livrare la trei luni a urcat cu 0,1% săptămâna trecută, pe piaţa din Londra, încheind intervalul 16-20 mai cu 1.547 dolari tona.

China, ţară care produce aproape jumătate din cantitatea de aluminiu fabricată în întreaga lume, va exporta mai puţin în 2016, ca urmare a creşterii producţiei sale în cel mai slab ritm din ultimii cinci ani, conform estimărilor recente ale "United Co. Rusal", al doilea producător major de aluminiu din lume.

Mai devreme anul acesta, "Rusal" anticipa un deficit pe piaţa de aluminiu în 2016, după un excedent în 2015, când cererea globală din domeniu a sporit cu 5,6%.

Conform directorului executiv al "Rusal", Vladislav Soloviev, la finele lui 2015, pe piaţa aluminiului s-a înregistrat un surplus de 600.000 de tone, în principal din cauza producţiei mari din China.

În opinia sa, cererea de aluminiu este aşteptată să atingă 6% anul acesta, la nivel global.

Consumul global de aluminiu va creşte cu 5,4% în 2016, după un avans de 4,7% estimat pentru 2015, care a fost relativ solid dacă se iau în calcul condiţiile economice dificile şi expansiunea de numai 2,4% a economiei mondiale, susţine Economist Intelligence Unit (EIU). EIU notează că, în 2016, producţia mondială de aluminiu va creşte cu numai 3% (după un plus de 7,2% în 2015), la un total de 58,9 milioane de tone.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb