Preţul grâului şi porumbului continuă să scadă

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 august 2022

Preţul grâului şi porumbului continuă să scadă

Cotaţiile futures ale grâului şi porumbului au scăzut şi ieri, la Bursa din Chicago, continuând cursul descendent pe care s-au înscris luni, după ce Ucraina a reluat exporturile de cereale pe mare odată cu plecarea primei nave încărcate cu porumb din portul Odesa. Livrările au fost reluate în baza unui acord internaţional semnat cu Rusia, luna trecută, la Istanbul.

Preţul grâului cu livrare în luna septembrie a coborât cu 2% ieri, la Bursa din Chicago (CBOT), ajungând la 7,84 dolari/buşel la ora locală 07.46, cotaţia porumbului cu livrare în decembrie - cu 1,4%, la 6,01 dolari/buşel.

Rusia şi Ucraina au semnat, la data de 22 iulie, la Istanbul, un acord pentru crearea unor culoare securizate care să permită exportul de cereale blocate în Ucraina. Acordul este valabil 120 de zile, timp în care pot fi transportate cele aproximativ 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene, înaintea strângerii noii recolte.

Navele şi încărcătura sunt inspectate la Istanbul, sub autoritatea Centrului Comun de Coordonare, care a fost inaugurat oficial săptămâna trecută la Istanbul, conform acordului semnat în 22 iulie cu medierea Turciei şi a ONU.

Ieri, oficialii Turciei au anunţat, potrivit Reuters, că se aşteaptă ca o navă încărcată cu cereale să plece zilnic din porturile ucrainene de la Marea Neagră, atât timp cât va fi valabil acordul cu privire la coridoarele securizate care vor permite circulaţia navelor de mărfuri în Marea Neagră.

Luni, nava cargo Razoni, încărcată cu 26.527 tone de porumb, a plecat din portul Odesa cu destinaţia Liban, iar marţi în jurul orei 07:14 GMT era în largul Deltei Dunării, urmând ca astăzi să ajungă în apele turceşti, unde va fi inspectată. Ulterior, nava cargo Razoni îşi va continua drumul spre destinaţie.

"Planul este ca în fiecare zi să plece o navă", a declarat oficialul turc pentru Reuters, referindu-se la Odesa şi celelalte două porturi ucrainene incluse în acord. "Dacă nu vor apărea probleme, pentru o perioadă exporturile se vor derula în ritm de o navă pe zi", a adăugat oficialul care a dorit să îşi păstreze anonimatul, conform Reuters.

Acesta a mai spus că plecarea navei Razoni a fost amânată pentru câteva zile din cauza unor "probleme tehnice" care între timp au fost rezolvate, iar acum Turcia se aşteaptă la o funcţionare fără probleme a "coridoarelor securizate".

După invazia rusească, exporturile de cereale ale Ucrainei au fost reorientate spre transportul rutier şi fluvial cu direcţia Europa de Est, însă traderii subliniază că este nevoie de transporturile maritime pentru a creşte, în mod semnificativ, volumul livrărilor.

O serie de oficiali din cadrul administraţiei prezidenţiale ucrainene au spus că la cheiurile porturilor din Marea Neagră sunt 17 nave încărcate cu 600.000 de tone de marfă. Dintre ele, 16 nave sunt încărcate cu cereale ucrainene cu o greutate de aproximativ 580.000 de tone.

Zelenski, despre exporturile de cereale: "Este prea devreme să ne bucurăm"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni că este "prea devreme" să se bucure după reluarea exporturilor de cereale ucrainene din portul Odesa, informează AFP.

"În momentul de faţă, este prea devreme să tragem concluzii şi să facem previziuni", a declarat Zelenski în mesajul video cotidian, adăugând: "Să aşteptăm să vedem cum va funcţiona acordul şi dacă securitatea va fi cu adevărat garantată".

Zelenski a mai spus: "Portul a redevenit operaţional, exporturile s-au reluat, putem spune că acesta este un prim semnal pozitiv că vom putea opri criza alimentară mondială. Este responsabilitatea partenerilor noştri, în special a Naţiunilor Unite şi Turciei, să garanteze siguranţa acestor livrări".

Cotaţia futures a gazelor cu livrare în luna septembrie era de aproape 200 de euro pentru un Megawatt-oră ieri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Cotaţia a urcat până la 210,25 euro pe parcursul sesiunii, iar la ora 14.48 atingea 208,93 euro.

-----------------------

Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna octombrie a crescut cu 0,3% în a doua parte a zilei de ieri, la ICE Futures Europe, atingând 100,33 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în septembrie a urcat cu 0,4%, la 94,24 dolari barilul la ora locală 07.47.

-----------------------

Cotaţia futures a aurului cu livrare în decembrie a crescut cu 0,5%, la 1.796,50 dolari uncia ieri, la Comex New York, la ora 07.47, cea spot - cu 0,4%, la 1.778,87 dolari/uncie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. si la televiziunile unde parca o dat strechea in ele , ne spun mereu ca pretul painii si mamaligii va creste . oare de ce mint atat de desantat ?

    1. Paine si mamaliga sunt energofage, distractia va incepe din 31.03.2023 cand va expira compensarea la pretul gazului si energiei electrice.

      Ba da, se aplica. Luati si cititi OUG 27/18.03.2022, ca sa nu ne contrazicem aiurea-n tramvai.

      Iar ce-o mai fi dupa 31.03.2023... om mai vedea ce-o mai decide UE, ca ai nostri evident sunt complet depasiti de situatie, nici nu inteleg, nici n-au idei, n-au nici curaj... n-au nimic. Cu asa conducatori, ma gandesc cu groaza ce s-ar fi intamplat daca nu intram in NATO si-n UE... eram gubernie ruseasca si ne exportam tinerii sa-i trimita Putin sa moara in Ucraina. 

    Scad din cauza primul transport de grau plecat din Odesa? : ))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb