Preţuri, costuri şi accize. Care pe care?

Este în plină desfăşurare dezbaterea pe seama celor 7 eurocenţi care se vor adăuga la accizarea combustibilului. Au apărut imediat, fireşte, motive de îngrijorare cu privire la explozia preţurilor benzinei şi motorinei. Înainte însă de a recurge la câteva raţionamente economice, să desluşim puţin cum este cu accizele.

• Dileme fiscale, realităţi economice

Accizele există, în primul rând, la fel ca toate celelalte impozite de altfel, pentru că reprezintă o sursă de încasări bugetare. În al doilea rând, nu toate produsele sunt accizabile. Nu există accize instituite la pâine, carne, autoturisme sau cărţi. Există însă accize la alcool, tutun, carburanţi, bunuri de "lux", adică pentru anumite bunuri a căror cerere este relativ inelastică şi statul doreşte să-şi ia "partea leului" din comercializarea acestora. Fireşte, de aici pot apărea numeroase întrebări, apte să pună în dificultate orice politică fiscală (de exemplu, de ce blănurile sunt produse de lux, iar mănuşile sau pantofii de piele nu). Însă, dincolo de acestea, odată ce există accize şi produse (adică persoane) accizabile, dezbaterea se cantonează, pragmatic dar incomplet, în principal asupra impactului accizelor.

Am insistat, şi nu de puţine ori, asupra efectelor depresive pe care impozitarea - oricare ar fi aceasta, nu doar cea supranumită relativist "excesivă" - le induce asupra producţiei şi activităţii antreprenoriale, asupra economiei, în general. Lucrurile sunt simple şi merită să fie păstrate, cel puţin de dragul scientiei, în acest cadru al simplităţii originare: un impozit în plus înseamnă capital în minus pentru sectorul privat, pentru economie. Căci sectorul privat este cel care produce, pe baze economice, în timp ce statul, în esenţă, redistribuie.

• Povara accizelor, transferată integral consumatorilor?

În economie, aproape nimic nu este mai periculos decât capcana aritmeticii. În cazul de faţă, aritmetica este cea care prevesteşte derapajul inflaţionist, prin creşterea în avalanşă a preţurilor. Aceasta deoarece, printr-un elementar transfer aritmetic, la preţurile iniţiale se adaugă mărimea accizei şi se obţine, conclusiv, nivelul preţului final, post-acciză.

De exemplu, la un curs valutar rotund al euro de 4,5 lei, acciza suplimentară împreună cu TVA-ul aferent înseamnă aproape 0,4 lei. Astfel, în logica aritmetică, preţul carburanţilor ar creşte direct proporţional, cu 0,4 lei. Într-un asemenea scenariu, acciza ar fi complet inofensivă pentru producătorii de carburanţi.

Rolul lor ar fi doar acela de a schimba preţurile la pompă, adică de a transfera acciza în buzunarele consumatorilor.

În realitate, însă, producătorii sunt cu precădere îngrijoraţi de taxarea suplimentară. În esenţă, dacă accizele atrag creşterea preţurilor, atunci va avea loc restrângerea consumului. Preţul carburanţilor va fi mai mare, însă cantitatea vândută va fi mai mică. În funcţie de amploarea cu care se va reduce cantitatea cerută, producătorii ar putea să-şi vadă vânzările mult diminuate. Din acest motiv, povara accizelor va fi împărţită între producători şi consumatori, ceea ce înseamnă că preţurile carburanţilor vor creşte mai lent sau, în funcţie de conjunctura economică, e posibil chiar să nu crească.

• Taxe şi preţuri în istoria recentă

Este explicabilă, bineînţeles, îngrijorarea inflaţionistă a creşterii accizelor. Tranziţia a consemnat numeroase etape de ajustare fiscală a preţurilor. Toate acestea au fost, şi sunt încă, indiciul că piaţa şi libera concurenţă nu şi-au intrat pe deplin în drepturi. Dacă preţurile se umflă proporţional cu accizele sau TVA-ul, înseamnă că economia nu se bazează, de fapt, pe suficientă "piaţă". Cu cât economia este mai "de piaţă", cu atât mai mult piaţa va amortiza influenţele fiscale.

În acest sens, merită să fie trecute în revistă câteva exemple:

- majorarea TVA cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie 2010 ar fi trebuit să atragă creşterea preţurilor bunurilor de consum cu 4,2%, însă creşterea preţurilor a fost mai lentă, de doar 2,58% faţă de perioada anterioară;

- în cazul carburanţilor, majorarea TVA de la 19% la 24% a condus la o creştere a preţurilor de cca. 2,3%, ceea ce indică o "aliniere" inferioară nivelului matematic de 4,2% şi chiar mai mică decât creşterea medie a preţurilor bunurilor de consum;

- majorarea accizelor în ianuarie 2013 a însemnat, de fapt, modificarea cursului valutar luat în calcul, de la 4,3001 la 4,5223 lei/euro, ceea ce indică o creştere cu 5,16%. În aceste condiţii, însă, preţurile bunurilor s-au majorat cu numai 0,51%;

- în 2010, preţul petrolului (Brent) a crescut cu 35,7% iar al produselor petroliere cu 26,3%. În 2011, creşterile au fost de 31,1%, respectiv 38%. Preţurile carburanţilor la pompă s-au majorat, în România, cu 13% în 2010 şi 12,8% în 2011.

Revenind la acciza de 7 euro cenţi, aceasta va fi, în bună măsură, amortizată şi prin trendul descrescător al preţului petrolului de pe piaţa internaţională. Actualmente, preţul petrolului a coborât chiar sub 100 dolari/baril, iar estimările converg către aceeaşi evoluţie descendentă (de exemplu, Comisia Europeană estimează pentru 2014 o reducere a preţurilor internaţionale, de 4,9% la petrol şi 2,8% la produse petroliere).

• Taxare neinflaţionistă, taxare neutră?

Teoria economică şi realităţile empirice ne arată, aşadar, că majorarea accizelor nu va avea un impact considerabil asupra preţurilor. Însă, dacă taxele pot fi considerate neutre din punctul de vedere al inflaţiei, aceasta nu înseamnă, în mod necesar, că taxarea este "neutră" din punct de vedere economic... Dimpotrivă!

Prin extinderea impozitării, resurse suplimentare trec din mâinile sectorului privat în cele ale statului. Caz în care "motorul dezvoltării", adică efortul antreprenorial al sectorului privat, va fi mai puţin potent în a accelera relansarea economică, prin investiţii şi noi locuri de muncă. De aceea, riscurile ar putea apărea, îndeobşte, acolo unde şi atunci când se intră într-o spirală expansionistă a politicilor fiscal-bugetare, ancorate mai mult sau mai puţin adânc în iluziile keynesiste că statul este cel care va creşte economia.