Comisia Europeană şi-a modificat în creştere, la finele săptămânii trecute, estimările privind expansiunea economică a zonei euro în acest an, revizuirea având la bază scăderea şomajului în regiune şi încrederea sporită a consumatorilor. Acestea, spun oficialii europeni, compensează majorarea taxelor şi a dobânzilor în regiune. Potrivit oficialilor de la Bruxelles, economia zonei euro va creşte cu 2,4% în 2007, comparativ cu 2,1%, cât estimau aceştia în luna noiembrie 2006. Totodată, Comisia Europeană preconizează că cele 13 state care împart moneda unică vor avea o inflaţie de 1,8% în 2007, mai mică decât cea de 2,1% anticipată în noiembrie anul trecut. Astfel, inflaţia pe 2007 se va situa sub limita de 2% stabilită de Banca Centrală Europeană.
"Economia europeană a avut o evoluţie remarcabilă în 2006, iar acest trend va continua şi în 2007", afirmă comisarul european pe probleme monetare, Joaquin Almunia. În opinia sa, economia europeană dă dovadă de o rezistenţă sporită.
De menţionat că, recent, şi băncile de investiţii, printre care "Morgan Stanley" şi "Barclays Capital", şi-au modificat în creştere estimările privind expansiunea economiei europene. "Barclays" anticipează o creştere economică de 2,5% pentru 2007, faţă de 2,3%, cât estima anterior. "Morgan Stanley" aşteaptă o creştere de 2,3%, faţă de 1,9%.
În ultimul trimestru din 2006, economia zonei euro a crescut cu 0,9%, după o expansiune de 0,5% consemnată în trimestrul precedent. Pe întregul an 2006, economia zonei euro a avut o expansiune de 2,7%, faţă de numai 1,4% în 2005. Creşterea din 2006 a fost cea mai rapidă de după 2000.