"Prezent" schimbă perspectiva

Ancuţa Stanciu
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 6 februarie 2006

Un nou săptămînal - "Prezent" - şi-a făcut oficial intrarea pe piaţa media românească, prin lansarea primului său număr săptămîna trecută la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR). "Prezent înseamnă o apariţie inedită în peisajul presei româneşti pentru că nu exis-tă un alt săptămînal de interes general care să aibă şi investigaţii şi economie şi cultură şi artă într-o proporţie aproape egală în conţinutul lui", a declarat redactorul-şef al publicaţiei, Dan Cristian Turturică. El a menţionat că ziarele din România tind să fie ba excesiv de politizate, ba excesiv de fluşturatice şi colorate, tînăra echipă de la "Prezent" alegînd varianta în care "să le facă bine pe toate".

< Prezent > va fi un ziar de centru, dar va promova valorile liberale, nu în sensul politic, ci al valorilor sociale, ideologice", a spus Dan Cristian Turturică. Redactorul-şef al săptămînalului "Prezent" a mai adăugat că publicaţia pe care o conduce nu va fi portavocea nici unui partid şi va sancţiona în egală măsură orice partid care încalcă legea. Prezent la manifestare, minis-trul de externe Mihai Răzvan Ungureanu l-a felicitat pe Dan Cristian Turturică pentru realizarea prezentă şi, citînd un mare gazetar, Stelian Popescu de la "Universul", care menţiona că "un ziar bun începe ca o foaie, ajunge publicaţie şi trebuie să se încheie ca referinţă", i-a urat ca "Prezent" să înceapă ca ziar şi să fie de la primul număr o referinţă în media românească.

De asemenea, ministrul a prezentat un adevărat "Decalog" al modului în care îşi doreşte, ca cititor, să citească un săptămînal de ţinută. Printre "rugăminţile" lui Ungureanu menţionăm pe cele referitoare la acordul dintre subiect şi predicat, titlurile pe un singur rînd, claritatea mesajului fotografiilor, păstrarea preţului publicaţiei etc.

La eveniment au fost prezenţi miniştri, parlamentari, oameni de afaceri, consilieri prezidenţiali, scriitori, gazetari. Săptămînalul "Prezent" apare într-un număr de 48 de pagini, în policromie, avînd o distribuţie naţională.

În paginile sale se regăsesc informaţii şi comentarii referitoare la actualitate, afaceri, artă şi timp liber. Publicul ţintă al noului săptămînal îl reprezintă persoanele între 25 şi 54 de ani, aparţinînd ca statut social clasei mijlocii, specialiştilor şi profesioniştilor. Primul număr al săptămînalului a apărut într-un tiraj de 40.000 de exemplare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb