Primăria Capitalei vine în sprijinul persoanelor nevoiaşe cu mai multe programe

C.P.
Miscellanea / 3 octombrie 2010

Pentru că oamenii o duc tot mai greu, Primăria Capitalei încercă să ia o serie de măsuri şi vine în sprijinul nevoiaşilor prin mai multe programe de ajutor social. "Ne implicăm în distribuirea de alimente persoanelor cu o situaţie dificilă şi anunţ, cu această ocazie, începerea implementării < Planului anual european de distribuţie de ajutoare - produse alimentare - provenind din stocurile de intervenţie comunitare destinate persoanelor celor mai defavorizate din România >, în Bucureşti. Este al treilea an în care aceste ajutoare sunt distribuite şi spre deosebire de acţiunile precedente, acum, beneficiarii programului vor primi 6 produse, totalizând 29 de kilograme de persoană, după cum urmează: 15 kg de făină albă, 1 kg de zahăr, 7 kg de mălai, 1,4 kg biscuiţi, 3,6 kg paste făinoase, 1 kg lapte praf", a declarat, într-o conferinţă de presă, Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei.

De prevederile acestui plan pot beneficia familiile şi persoanele singure care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat; şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/luna; persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.

Acţiunea de distribuire a produselor va începe în data de 6 octombrie şi vor beneficia peste 86.000 de persoane de aceste ajutoare.

O altă preocupare a primarului general al Capitalei a fost extinderea serviciilor şi creşterea calităţii din cantinele sociale dar şi mărirea capacităţii acestora. Hrana distribuită beneficiarilor constă în două mese pe zi, prânzul şi cina, în limita alocaţiei de hrană/zi/asistat, în valoare de 8,6 lei. "În acest moment avem o capacitate de 3700 de locuri şi după o selecţie riguroasă a dosarelor celor care pot beneficia de aceste servicii mai avem disponibile, în acest moment, câteva sute de locuri libere", a declarat Sorin Oprescu.

Mai mult, Primăria Municipiului Bucureşti a stabilit o serie de parteneriate cu Biserica Ortodoxă Română, în această toamnă fiind în curs de pregătire deschiderea a 4 unităţi de cantină socială pe lângă biserici din Bucureşti. Fiecare unitate va avea o capacitate de asigurare a mesei pentru aprox. 200 persoane.

O altă preocupare a primarului general, în perioada următoare, o reprezintă măsurile de protecţie a persoanelor adulte fără adăpost. "Având în vedere avertizările meteorologice pentru iarna 2010-2011, depunem eforturi pentru asigurarea unor măsuri de protecţie pentru prevenirea cazurilor de hipotermie: 350 locuri de găzduire şi igienizare pe timpul nopţii; amenajarea unui număr de 15 locaţii de distribuţie de ceai şi supă; echipe mobile de distribuţie ceai cald şi pături. De asemenea, Primăria Municipiului Bucureşti va sprijini, în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, persoanele vârstnice care locuiesc singure, titulari ai contractelor cu S.C. Apa Nova S.A. şi care au pensie în cuantum de până a 400 lei, cu plata facturii la apă rece. Această facilitate a fost aprobată prin actul adiţional la contractul semnat de municipalitate pentru furnizarea serviciilor de apă/canal, în limita a 100.000 euro anual", a mai declarat Sorin Oprescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb