Primăria Capitalei vrea să desfiinţeze 5 instituţii

E.M.
Miscellanea / 5 septembrie 2023

Primăria Capitalei vrea să desfiinţeze 5 instituţii

Primăria Capitalei supune dezbaterii publice cinci proiecte de hotărâre care vizează încetarea activităţii Centrului de Protecţie a Plantelor, Centrului Metropolitan Ioan Dalles, Centrului Cultural Expo Arte, Centrului Cultural "Lumina" şi Casei Artelor "Dinu Lipatti", informează Agerpres.

Conform proiectelor, instituţiile menţionate îşi vor înceta activitatea şi se vor desfiinţa ca persoane juridice în 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor.

Patrimoniul mobil al Centrului de Protecţie a Plantelor va fi preluat de către ALPAB, iar al Centrului Metropolitan de Educaţie şi Cultură Ioan Dalles de către Şcoala de Artă Bucureşti. Patrimoniul mobil al Centrului Cultural Expo Arte, al Casei Artelor "Dinu Lipatti" şi al Centrului Cultural "Lumina" vor ajunge la ARCUB.

În referatele de aprobare care însoţesc proiectele este invocată situaţia economică complicată, care impune economii, precum şi "optimizarea" cheltuielilor din bugetul local.

În plus, se menţionează că la nivelul unităţii administrativ-teritoriale există organisme care prestează servicii publice similare cu activitatea instituţiilor publice care urmează să fie desfiinţate.

Centrul de Protecţie a Plantelor "s-a remarcat prin susţinerea unui infim număr de acţiuni, raportat la nevoia de protecţie şi la cerinţele bucureştenilor, însă prin cheltuirea unor sume importante" din banul public destinate achiziţionării de materiale şi echipamente, mai este precizat.

Centrul Metropolitan Ioan Dalles are ca atribuţie principală organizarea de cursuri de educaţie permanentă şi formare profesională, atribuţie care se regăseşte însă, pe alt subdomeniu, şi la Şcoala de Artă Bucureşti.

Centrul de Cultură Expo Arte are ca atribuţie principală desfăşurarea de activităţi în domeniul cultural-educativ, cu accent pe dezvoltarea artelor plastice şi vizuale, care se regăseşte şi la Centrul de Proiecte Culturale ARCUB.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De acord cu desființarea de instituții cu activitate similara. Sunt facute ca sinecuri pt. diversi. Ar trebui facut aceleași lucru la scara naționala.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb